Aruncată în vis II: Captivi

Douăzeci şi cinci

  Gândurile mele erau complet şi irevocabil prinse în povestea lui Chris, încă abia dacă eram atentă la dansul cu tatăl meu. Şi nu că vreau să mă laud, dar când nu sunt atentă la paşi, se părea că dansam foarte bine.

  Cât timp dansasem cu Chris, amândoi ne-am limitat la marginea ringului, mai mult decât încântați să păstrăm distanţa între noi şi restul dansatorilor. Aşa puteam să ne purtăm discuţia în voie. Însă cu tata era complet diferit. Mă conduse în grupul de dansatori, ajungând în centrul ringului, unde puteam fi văzuţi de cât mai multe persoane.

  ― Pentru mine să ştii că tu eşti regina în această seară, spuse tata.

  Asta e replica pe care o dă fiecare părinte. Asta îmi spusese şi în clasa a noua când am candidat la Balul Bobocilor. Pe atunci eram atât de timidă, încât nici nu îndrăzneam să vorbesc cu elevi mai mari. Iar campania mea de promovare a fost mai mult campania Fionei, prietena mea cea mai bună de atunci şi o altă profitoare.

  Eram praf în a-mi alege prieteni, din câte se părea. Adică, vărul meu era de partea dușmanului, cele care trebuiau să-mi fie prietene cele mai bune m-au înjunghiat pe la spate, iar acum încep să-mi sărut duşmanul?

  Oricum, revenind la regina balului, nu aveai cum să câştigi dacă nu te înscriai. Dar tata nu părea să cunoască acest amănunt.

  ― Tată, nu pot fi regină dacă nici măcar nu m-am înscris în concurs, îi explic. În plus, nu cred că e important asta.

  ― Poate, dar tot eşti cea mai frumoasă din această seară.

  Era tata, era normal să spună asta, dat fiind că eu eram „prinţesa" casei şi cea mai mică din familie. Şi speram să rămân cea mai mică mult timp de acum încolo. Atenţia familiei nu o puteam împărţi cu nimeni!

  Dar chiar dacă eram fetiţa tatei, complimentul lui mi-a adus o urmă de roşeaţă în obraji. Rare ori tata făcea un compliment, preferând să nu spună nimic de ţinutele mele zilnice. Eram convins că era de părere că aveam bluze mult prea decoltate, sau fuste prea scurte. Chiar dacă unele dintre colegele mele veneau practic în lenjerie la şcoală.

  ― Mulţumesc, tati!

  Îmi permit să întrerup dansul pentru a-l îmbrăţişa. În ultima vreme nu apucasem să-mi petrec prea mult timp cu el, chiar dacă acum eram acasă. El era mai mereu plecat la fermă, iar seara era atât de obosit, încât aproape adormea în canapeaua din sufragerie.

  Spre deosebire de melodia pe care dansasem cu Chris, prima, că restul nu mi le aminteam, cântecul pe care dansam cu tata era ceva mai ritmat. După ce mă desprinse din îmbrăţişare, mă învârti pe sub braţ, apoi mă prinse de talie, continuând dansul.

  ― Nu ştiam că eşti un dansator atât de priceput, îi mărturisesc.

  Tata îmi oferi un zâmbet cald.

  ― Mă mai pricep şi eu puţin, spuse el.

  Puţin? Părinţi mei erau cei mai buni dansatori pe care i-au văzut vreodată în viaţa mea. Şi într-un mediu în care singurul dans pe care îl mai vedeai era twerking-ul, să văd un dans realizat de părinţi mei era echivalentul cu zece şedinţe de dans cu un coregraf.

  Tata mă mai învârti o dată, oprind dansul nostru la jumătate. L-am privit nedumerită, dar el se întoarse să vorbească cu cel care ne întrerupse. Mă aplec pe după el pentru a putea a-l vedea pe Dominic.

  ― Dacă nu ar fi prea mult, i se adresă el tatei, aş putea avea onoare de a o invita pe fiica dumneavoastră la dans?

  Clipesc nedumerită. Lăsând la o parte invitaţia rostită pe un ton protocolar, demn de curtea regală, faptul că profesorul dorea să danseze cu mine mă surprindea.