Aruncată în vis II: Captivi

Douăzeci şi unu

  ― O să fie atât de grozav! cântă Ally, lipindu-se cât mai mult de Chris.

  A doua zi tot entuziasmul nostru legat de găsirea Copacului, a fost pus pe locul doi de balul din seara asta.

  Bine, poate era de destul de ridicol să ne entuziasmăm pentru un simplu bal, dar la urma urmei, pe lângă faptul că era ființe supranaturale, eram şi adolescenţi. Balurile erau parte din noi, şi nu cred că exista vreo persoană în lumea asta care să nu adore balurile.

  Allison, care fusese organizatoarea balului, stătea acum cu noi, oferindu-ne detalii despre decorațiuni şi alte nimicuri de genu acesta. Şi chiar dacă persoana ei îmi era complet indiferentă şi mă aflam la un pas de o criză de gelozie, nu pot spune că nu găseam interesante cuvintele ei. Şi eu voiam ca seara asta să fie perfectă. Era şansa mea să mă revanșez faţă de Nick.

  Îmi concentrez întreaga atenţie asupra iubitului meu. Nick îşi întoarse şi el privirea spre mine, zâmbind dulce, în felul lui caracteristic.

  ― Asta chiar o să fie noapte de neuitat, spuse el, depunând un mic sărut pe buzele mele.

  Cu coada ochiului îl vedeam pe Chris încordându-se, dar nu spuse nimic, şi nici nu reacţionă în vreun alt fel. Pur şi simplu stătea şi asista la conversaţia noastră, dat nu spunea nici un cuvânt. De parcă era şi nu era prezent.

  Nu fusesem nici un moment singuri pentru a putea discuta cele întâmplate în pădure, lângă Copac. După ce trandafirul înflori când l-am atins, au urmat multe discuţii pe tema asta, şi nici una nu se apropia de adevăr. Nici eu nu credeam că ştiu răspunsul, dar n-am insistat pe tema asta. Sincer, un trandafir care înflorește misterios era ultimul lucru la care mă puteam gândi. Încă eram prinsă pe jumătate în povestea de dragoste a Amarei şi a lui Carter.

  ― Cine credeţi că va dansa cu dragul nostru director, întrebă Tyler, făcând un semn spre Allan, care trecea prin apropierea mesei nostre. Se îndrepta spre domnul Montgomery, mi-am dat eu seama, văzându-l pe profesorul de biologie lângă intrarea în cantină.

  ― Luna, bineînţeles, spuse Ally, lându-ne pe toţi prin surprindere.

  Gândul la mine şi Allan dansând îmi dădea fiori. Apoi în minte mi-a apărut imaginea sărutului brutal pe care l-am împărţit involuntar cu el.

  ― De ce nu tu, Ally? întrebă Jem. Doar ai spus că te înţelegi bine cu directorul.

  ― Aşa e, răspunse ex prietena mea cea mai bună. Dar dintre mine şi Luna, e clar că ea este mult mai... apropiată, de domnul director.

  Accentul pe care îl abordă când rosti cuvântul „apropiat" mă neliniști. De parcă ea ar fi ştiut ceva ce nu trebuia. Şi tare îmi era frică că aşa era.

  Prieteni mei nu avură nici o reacţie la această aluzie, iar conversaţia continuă fără probleme. Însă cine avea ochii îşi putea da seama că ceva nu era bine.

  Eu am refuzat să mai particip la conversaţie, lăsându-mi privirea în jos, şi simţind cum îmi arde faţa. Dacă Allison ştia de mine şi Allan, atunci nimic nu o împiedica să spună mai departe. Şi aşa eram văzută puţin ciudat de uni elevi dat fiind că mama era profesoară în liceu, iar profi dădeau semne că aş avea parte de favoritism. Atât îmi mai trebuia, să fiu luată drept târfa directorului.

  Dintre toţi cei prezenţi la masă nimeni nu păru să observe reacţia mea. Nick mă privi ciudat o clipă, dar nu spuse nimic. Şi KC se uită lung la mine, bănuind că ceva nu era bine. Când aveam să rămân singură cu ei, atunci sigur aveau să mă întrebe.