Opt

2.9K 209 8
                                    

  Aproape că am intrat înapoi în birou când l-am văzut apărând de nicăieri în faţa mea. Mă mir că n-am ţipat când Nick se paterializă sprijinit de peretele opus.

  ― M-ai speriat, spun.

  ― Ştii, au fost câteva momente în care m-ai aveam puţin şi spărgeam uşa.

  ― Cât de mult ai auzit? întreb.

  ― Te-am auzit pe tine, ameninţându-l şi apoi zgomot de sticlă sparte. Ce s-a întâmplat acolo?

  Mă duc spre el, sărutându-l pe obraz, apoi îl i-au de mână.

  ― Vino. Mai avem timp până încep cursurile. O să-ţi povestesc odată cu ceilalţi.

― Ai distrus biroul lui Allan? întrebă KC ridicând o spânceană.

  Ceialaţi erau în acelaşi loc în care îi lăsasem, doar că mai puţin veseli decât prima dată. Încă avea să-i binespună relatarea evenimentelor din biroul directorului.

  ― Nu prea ştiu. Simţeam cum ard pe dinăuntru, iar el m-a enervat atât de tare, încât simţeam nevoia să mă eliberez. Apoi tensiunea a dispărut brusc, iar tot ce era de sticlă în biroul lui Allan, s-a spart.

  Băieţi rostiră un „ooo” aşa cum doar ei o pot face, în timp ce fetele făcură un schimb rapid de priviri. Păreau îngrijorate şi extaziate în acelaşi timp. Era ciudat pentru ele, care în general, erau vesele.

  ― Fetelor, s-a întâmplat ceva? întreb.

  ― Puterile tale, spuse Jessei. Ceea ce s-a întâmplat mai devreme, a fost o manifestare a puterilor tale.

  ― Vrei să spui că mi s-au activat puterile?

  ― Erau active, râse Tara. Acum doar descoperi ce poţi să faci cu ele.

  ― Hm, Luna, cred că ar trebui să începi să înveţi cum să-ţi controlezi puterile, spuse Cassie. Eşti şi aşa suficient de puternică. Cine ştie ce se poate întâmpla dacă îţi scapă puterile de sub control.

  ― Şi cum ar trebui să învăţ? Tot ce ştiu despre vărjitoare e fie din seriale, fie din cărţi. Nu cred că asta m-ar ajuta prea mult.

  ― Nu-ţi face griji, spuse KC. De asta suntem noi aici. Să te ajutăm să te controlezi.

Cu toţi s-au comportat întraga zi de parcă aş fi instaurat pacea în lume. Aparent distrugerea biroului directorului este amuzantă în orice situaţie. Adevărul este că-mi plăcea noul meu statut de vedetă. Din păcate nu aveam parte de atenţia cui trebuia.

  KC îmi comunicase cât de suptil se putea că „liderul haitei plecase, ratând toată distracţia”. Sau, pentru înţelesul tuturor, după ce i-am spus lui Chris că nu vreau să se implice, el a plecat, furios. Nu suportam ideea că eu eram responsabilă de asta, dar Nick a avut grijă să nu mă lase să mă gândesc prea mult la asta.

  De fapt, toţi prieteni mei s-au asigurat să sunt bine dipusă, susţinând că nu vor să mai sparg şi altceva indiferent cât de super ar fi. Dar eu nu eram prea sigură că aş mai putea repeta o dată figura.

  Fetele s-au ţinut serios de promisiune, iar în pauzele dintre cursuri îmi explicau cum ar trebui să îmi canalizez puterile pentru ca acestea să nu-mi scape de sub control la emoţiile intense. Acum că au ieşit la lumină, manifertări de genul aveau să fie dese, din câte spuneau ele.

Aruncată în vis II: CaptiviWaar verhalen tot leven komen. Ontdek het nu