prolog: paradox

580 81 91
                                    

- Stinge-te, candelă efemeră!

Vocea groasă și fermă a bărbatului răsună, așa era Yansha, impunător. Lichidul de culoarea căpșunei, un sângeriu amar se scurse încet din corpul tinerei. Tânără își trecu un pumnal prin piept, privind pentru ultima oară cu ochi azurii, înlăcrimați, alături de un zâmbet îndurerat, dar plin de speranță.

Speranța că toata amărăciunea și durerea se vor încheia după moarte. Dar de ce? De ce ar alege minunea Italiei somnul de veci în locul vieți pline de succes?

Aceasta era și întrebarea brunetului ce îi ținea corpul în brațe și striga în disperare după un doctor. Leonard.

La fel ca și ea, avea o speranță. A sa se lega de faptul că ar fi un vis urât tot sângele ce curgea precum dintr-o cascadă, nicidecum din corpul firav ar adolescentei. Spera că atunci când se va trezi din coșmar, va merge la ea în cameră, se va asigura că este nevătămată. Mai apoi, îi va spune că protecția obsesivă era mai mult decât una frățească, vitregă.

Însă nu a fost sa fie, privea cu stupoare la bărbații din fața lui.

Unul cu părul negru ce râdea psihopatic, însă ținea în brațe un prunc chiar mai firav decât a sa mamă, iar unul cu părul blond și privirea îndurerată, paternă. William.

- Samina!

Stinge-te, candelă efemeră!Where stories live. Discover now