Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ ＩX

Totul era perfect, Yansha privea mândru grădina decorată. Mesele cu aperitive și deserturi, maci și trandafiri ornamentali din ghivece și vaze. Frunzele salciei luceau datorită instalației luminoase, beculețe mici, aurii, își făceau apariția și simțită prezență în ciuda ceasului al cincilea de după amiază și a norilor ce subjugau razale de soare. Da. Totul era perfect pentru o nuntă restrânsă.

Privi în jur, analizând împrejurimile după cavalerul său de onoare. Danken, un tânăr cu ceva ani mai mic decât decât el, ochi căprui și părul negru nu îl făceau la fel de intimidant precum îl făceau tatuajele ce ii umpleau mâinile și pieptul, acum ascunse de costumul elegant. Arăta beat, sigur era beat după toate acele pahare băute unul după altul. Cum reușea să meargă încă drept? O întrebare bună, cu un răspuns neclar.

Yansha privi din nou la cer, stătea să plouă, semn bun, sau asta spunea, cel puțin, superstițiosul din el. "Dacă plouă în ziua nunți, înseamnă prosperitate. Dacă doar fulgeră și tună în ziua nunți, semnifică certuri." Zâmbea în colțul guri. În fața lui, pe covorul roșiatic, îi sosea aleasa. Aleasă pentru el sau de el? Greu de estimat, mai ales după toți acești ani...

Danken o conducea. Da, chiar mergea drept, în ciuda alcolului emanat. Echipa de securitate și angajați săi erau invitați perfecți pentru nuntă.

Samina îl privea în ochi, fața îi era una inexpresivă, micul zâmbet ce l purta era greu de dedus dacă era real, sau doar o copie ieftină și bine lucrată a acestuia. Ochi în schimb... Acel azuriu intens, acea culoare emblematică zărită chiar în întunericul nopți îl fixa. Oare ce gândea? Ține capul sus, ochi îi sunt de piată, lasa fraieri să se întreacă pentru ea în Italia. Asta nu înseamnă nimic, doar un zâmbet mic... E mândră. E mândră și firavă.

A dorit un buchet de trandafiri albi, unul mac roșu ieșea ca un ghiocel din zăpadă în centrul buchetului. Atât de firav și mic, comparativ cu multitudinea de petale albe, mândre și ferme, el se putea rupe oricând. O floare rară de câmp înconjurată de regi schimpi făcuți din petale. Asta făcea macul un suveran, la fel cum o făcea și pe Samina.

Ceva îl trezise din acea stare, starea de împlinire sufletească și tot o dată din fandezia în care intrase. Una a florilor. Îngelegea, într un sfârșit, măcar o mică parte din tot ce se petrecea în mintea ei.

Preotul începu să spună rugăciunea de început o dată ce tânara ajunse lângă el, plecă capul în semn de respect. Voalul îi acoperea fața cu dantelă, doar ochi intenși și buzele roșii erau vizibili de după materialul fin. Yansha privi preotul, era în vârstă, trecut de șaizeci, poate șaptezeci de ani, barba încărunțită și ridurile spuneau multe despre vârsta lui. Sutana preotului era bătută de vânt, ploaia era din ce mai aproape...

Bătrânul era poziționat exact sub arcada verde din frunze de salcie, trandafiri roșii ce dansau alături de maci. Maci... de ce dorise Samina atât de mulți? Probabil că William îi spusese că erau florile preferate a maică si. Speră să o aducă așa la nuntă? Să o invie din mormand cu flori? Cara a plătit un preț cu moartea ei, acum un deceniu. Iar fiica ei plătește astăzi altul. Yoshi se uită instictiv în jur. Nu, William nu era prezent, nici nu avea cum să fie. Nu știa că fiica lui se află la el, nu avea de unde ști. Nu era prezent.

Preotul, luând întâi inelul miresei de pe Sfânta Evanghelie, face cu el semnul pe chipul bărbatului, atingând fruntea mirelui şi a miresei, zicând de trei ori:

- Se logodeşte robul lui Dumnezeu Yansha W. Oracle, cu roaba lui Dumnezeu Clara Samina Rosa, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Samina luă inelul din mâna preotului, inexpresivă pe după dantelă, îi așeză inelul pe inelarul drept al mirelui. Preotul repetă gestul cu mireasa, continuând:

- Se logodeşte roaba lui Dumnezeu Clara Samina Rosa, cu robul lui Dumnezeu Yansha W. Oracle, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Domnul Y. luă inelul miresei sale, ridicând mâna sa dreaptă, îi sărută vârful degetelor înainte de a așeza ielul pe inelarul drept.

Mirii se priviră ochi în ochi. Da, Samina avea confirmat acum, ochi lui Yoshi erau mai negri decât tăciunele. Aceștea schimbară inelele între ei de trei ori, aşa încât
fiecăruia să revină inelul său. În tradiţia locului, acestea se mutară pe mâna stângă.

Bătrânul preot cădind în jurul mesei pe care se află Sfânta Evanghelie şi Cununiile,
rosteşte stihurile Psalmului 127, acompaniat de strana improvizată din echipa de securitate cu cântarea specifică. Preotul, întorcându-se către miri îi întreabă, începând cu mirele:

- Yansha, de bună voie şi cu gând bun doreşti să o iei de soţie
pe Samina, care este lângă tine?

- Da, cinstite părinte!

- Vei trăi până la moarte cu soţia pe care o iei acum, vieţuind cu ea în
dragoste, înţelegere şi fidelitate, după poruncile lui Dumnezeu?

- Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte!

Terminând acestea de spus mirele, se apropie de masă, se însemnează cu semnul Crucii şi sărută Sfânta Cruce şi Evanghelia.

Preotul se întoarse către mireasă, privind o atent, însă nu păstrase contactul vizual înainte de a rosti ce îi întrebase și proaspătul soț.

- Samina, de bună voie şi cu gând bun doreşti să ai
drept soţ pe Yansha, care este lângă tine?

- Da, cinstite părinte!

- Vei trăi până la moarte cu soţul care te ia acum, vieţuind cu el în dragoste, înţelegere şi fidelitate, după poruncile lui Dumnezeu?

- Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte!

Danken începu să aplaude vesel, în beția lui cu un zâmbet larg, acumpaniat de angajați și echipa de securitate. Yoshi îl privi zâmbind încet, iar Samina îl privea lung, nu îl cunoștea, dar îl mai văzuse.

Iar atunci, tună cu putere. Samina țipă ca un copil terifiat, scăpă buchetul și se năpusti în brațele Domnului Y., strângându l cu putere. Puterea unui copil de maxim 8 ani. În timp ce lăcrima și se agita de toată multitudinea de sunete ce se risipeau în cer, luminile puternice propagate de fulgere o speriau. Yansha o prinse în brațele sale, o strânse grijuliu, de parcă ar fi putut să o spargă oricând ca pe o vază din porțelan.

- E totul bine...

Șopti doar pentru amândoi, îi dădu la o parte voalul prinzându i buzele cărnoase într un sărut.

Arunci ploaia își făcu simțită prezența, rece și udă le udară pielea și hainele. Însă, tunetele se opriră. Liniștea morfidă era întreruptă doar de lacrimile cerului ce sunau împrejurul lor, acompaniindu le sărutul.