Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X X I X

   Se spune că atunci când stai în tacere, nefăcând nimic, sosește primăvara. Iar iarba crește.

    Acum însă, sosea toamna. Aerul rece se simțea în balcon. Salcia se usca o dată cu frunzele ei. Luminile au fost dade jos de angajați.

    Avea de gând să l facă pe Yansha să pună la loc luminile, îi plăceau.

    Privea în gol, așezată în jilțul din mahon captușit cu mătase vișinie. Ținea o mână pe abdomen, simțea viața cum evolua în ea. Ridica privirea la ghivecele cu phalaenopsis. Orhideele erau scumpe, și totuși, atât de frumoase. Avea șanse să il convingă să o lase sa își creeze o seră?

    Oftă. Strese în jurul său capotul de casă. Corpul îi era ascuns atât de haine, cât si de pătura groasă ce o ținea pe picioare.

    O dădu la o parte, ridicându se.

    "Unde era Yansha?" Nu îl văzuse în acea zi, poate doar în trecere la micul dejun. Iar atunci, părea furios.

    Era furios din cale afară. Nu a mâncat omleta sau clătitele pregătite. A băut doar o cadea tare. A zâmbit aprobator când Samina ia cerul și porția lui de desert, apoi a plecat.

     Samina l a întrebat unde merge, el a răspuns simplu; "Urăsc trădători."

     Era cert, nu a plecat din incinta vilei. Nu era în grădină. Iar nici o mașină nu lipsea. Echipa de securitate de afară a confirmat, Yansha nu a părăsit casa. Era undeva acolo. Dorea la el, dorea atenția lui.

    Dădu la o parte pătura, ridicandu se în capul oaselor. Privi imprimeul floral de pe material, îl lua, transformând pătura într o pelerina călduroasă.

    O lua l a pas, zambind in sinea sa de isprava cu pătura. Ii era cald. Iivera bine. Dădea ture pe holuri și inspecta dormitoarele, ușile. Totul.

     Nu îl găsea.

     Stranse ochi, alungabd lacrimile din coltul ochilor. O iritau pupilele. Isi prinse mainile asupra paturi, inspirandu i mirosul se calmă. Privi împrejur, realizând că paznici nu erau în acea parte a casei.

     Avea o retinere, se apropia ușor de uși. Închise ochi ușor, inspirând adânc și redresându și atenția pe un perete.

    I se parea cunoscut, atât de cunoscut... Tilly o învățase. O învățase multe. Nu poți locui în Conacul Ragnar Rose fără să recunoști pasaje.

    Inspiră adânc, lipi urechea de ușă și tresări. Cine urla în agonie și durere nesătulă. Privi împrejur, peretele era gol. Cu excepția unui tablou de Van Gogh, Picturi florare, dacă nu se înșela. Pictorul francez avea mai multe boli mintale decât ea, avea și mai multă dăruire. Pictând aproape o mie de capodopere, din care în toată viața lui, a vândut doar câteva. Poate de aceea casa era înțesata de tablourile celebrului artist.

    Inspectă rama din stejar, analizând pânza unde sălășluia o creangă de cireș așezată intr un pahar. Arta este de a dreptul fascinantă, dar și năucitoare. Samina isprăvi, găsind un buton ascuns în ramă.

    Fără a se gândi la consecințe, fără a analiza situația. Îl apăsă, orbită de curiozitate și mister.

    O parte a peretelui se dădu înapoi, deschizând un pasaj întunecat. Pereți acoperiți de torțe arzând, Samina intră condusă de insinct. Urmând torțele și vocea agonizată.

    Închise ochi, mergând în față cu mâna sprijinită de perete. Peșteră. Asta era. O peșteră. O peștera ce se adâncea cao cavernă în adâncul scoarței terestre. Întunecată, luminată slab și stângace. Tunelul era larg și totuși îngust, pereți erau fini.