Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ ＸＸ

Italia șuvoia de extazul creeat de Scott in timpul concertului din Veneția, implicit, orchestra a decis chemarea sa și la Roma.

Acesta a acceptat, luând o pe micuță cu el tot o dată.  Sam a trebuit să rămână în grija unei dădace, iar bărbatul a menționat clar faptul că în cazul în care fata va păți ceva ca și moartă din toate punctele de vedere.  Nu mai risca. Dădaca dase ochi peste cap, apoi o luă în brate și merse cu ea într-un parc pentru a se juca.  Nu are Amily, aceasta a fusese chemata de urgentă în Venezuela, de aceea Scott a căutat o altă bonă. Ceea ce nu a fost ce a mai bună alegere...

Bruneta se juca in nisip, iar dădaca vorbea la telefon.  Un fluture mare de un roșu aprins îi atrase atenția micuței, il urmează printre flori și aleele din parc, în scurt timp ajungând în centul orașului unde se pierde prin mulțime și unde se pierde prinulțime și mașini încercând să prinda creatură.  Se indepărtase mult, chiar mult prea mult, ajungând astfel la marginea orașului lângă un sat.

Nu știe cât a mers, dar a mers mult.

Ieși complet din oraș a început să meargă alene pe micile străzi neasfaltate până se lăsă noaptea.  O dată cu sosirea luni pe cer, micuța ajunse la ieșirea din sat, dar nu unde se astepta ea, spre oraș, ci în pustietatate, înconjurată de câmpuri.

Înce astfel să meargă inainte, la mila animalelor sălbatice din acea zonă și a câinilor vagabonzi ce mișunau, fata mergea plângând înainte, acum fiind singură.  Teama ca bărbatul brunet va apărea fiind dot mai mare.  Dar acesta nu apăru, în schimb, prin iarba înaltă se poate obține un felinar preună cu o siluetă omenească, nu statu pe gânduri și fugi spre acesta. 

Era ingrizita, terifiată, dar nu dorea să fie singură, niciodată nu a vrut și nu vrea asta, bruneta fugi ferind iarba mare spre lumina felinarului, ajuns acolo privi bărbatul ce ținea brațul întins de pe care zbura o bufniță și privea cerul.  Bărbatul bătrân de în jurul de șaptezeci și patru de ani, bărbat complet alb ușor lung și barba lungă de un alb imaculat, piele ușor măslinie și ochi negri. 

Îmbrăcamintea îi era ușor învechită, dar aleasă atent.  În mână ținând o lampă ce semăna cu un felinar timpuriu, numele acestuia, Bertuccio. 

Micuța se apropie de el iar acesta când o văzu se așeză în iarbă, Samina punându-se lângă el zâmbind încet începând să i mângâia barba confuză.

—Ce face o micuță ca tine în pustietate, sigură? 

Intreabă ridicându-se cu ea intr o mâna tinând o într un braț și felinarul în alta. Dar nu primi un răspuns.

—Nu iti face griji, esti bine acum, unde iti sunt parinti? 

—Mami nu mai e ... iar tati nu știu. 

—Cum ai ajuns aici, micuto? 

—Nu știu...

—Câți ani ai, copilă?

Glasul îi era blând și ales, dand astfel o notă de siguranță.

—Opt, cred...

—Cum te numești?