Stinge-te, candelă efemeră!

Început nefast

—Mă lasă cu sechele!

Nimeni nu îi răspunse, toate adolescentele ce curând urmau să devină fie dame de companie,fie dansatoare în cluburi împotriva voinței lor, o priveau dezaprobator pentru ce făcea. Respecta doar o regulă, regula impusă de ea. Restul nu existau.

Ura și tensiunea erau resimțite în aer, atât de multă ură... Tânăra își îndreaptă postura, privind mândră spre restul fetelor ce o priveau disprețuitor. Se așeză în pervazul lat și alb al ferestrei. Fereastră ce se definea doar că o simplă bucată de sticlă în perete, fără de mânere.

Ușa se deschise brusc, luminând slab chipul femeii de vârsta a doua și rochia ei neagră. Adolescentele coborâră din pat aliniindu-se exemplar ca femeia să treacă printre cele două coloane de fete.

Ea era acolo, încă în încercarea de pe pervaz mucegăit. Însă nu se conforma, le privea distantă. Pe ele, dar și pe femeie.

Femeia o privea analitic, îi analiza postura dreapta, picioarele așezate elegant unul peste altul, părul negru asemenea nopți, asemenea a tot ce a devenit din aceea zi. Veni mai aproape de tânără, o privea superior în timp ce înainta. În mână ținea o cravașă ce o folosea pentru a disciplina fetele nonconformiste, ea era una dintre ele. Îi aplică o cravașă cu putere pe coapse.

Dar ea, ea nu își schimbă postura sau zâmbetul, un zâmbet al naibii de înșelător, de diavolesc, dar atrăgător și mult prea seducător. În ciuda dureri provocate de cravașă. Un zâmbet ce ascundea multe. Un zâmbet ce niciodată nu a experimentat fericirea adevărată. Un zâmbet fals. Al naibii de fals. Însă îl interpreta real, poate părea real.

— În rând! glasul femeii era ascuțit.

— Când o face plopul mere, își păstră zâmbetul cât o privea superior.

Femeia nu fu impresionată, din contră, iritată de nesupunerea sa, îi prinse fața cu mâna osoasă, uscățivă și iritată de timp. Fata ii dădu peste mână, iar femeia o lasă privind-o cu ură pură.

— Măcar banii ce-i va da Domnul Y. pe tine merită, târfo.

— Da, sunt o târfă, dar una cu caracter ce, spre deosebire de tine, nu se culcă cu toți drogații și incompetenții pe bani, strânse din dinți coborând de pe pervaz.

Femeia îi dădu o palmă cu putere. Ea o privi cu același zâmbet fals, își masă cu grijă obrazul. Femeia de vârsta a doua o prinse de păr cu mâna stângă, cea în care se afla cravașa, iar cea dreaptă o conduse la catarama ce îi strângea rochia pe talie. Cu grijă, scoase din cataramă un briceag ce îl îndreptă spre gatul fetei. Da, costa mult vie. Dar cine spune că o Rosa lipsită de viață nu era scumpă? Fata îi prinse mâna femeii și smulse briceagul. Cu arma între degete și înainte că cineva să facă ceva, înainte că cineva să poată reacționa, Samina trecu lama ascuțită adânc în pieptul femeii. Doar pentru că dorea să moară, nu înseamnă că și se lasă ucisă. Femeia nu avu timp să reacționeze, căzu cu fața în podeaua ponosită și putredă, sângele umplea crăpăturile din podea. Se auzeau țipete, bubuituri, fetele s-au panicat, s-au îngrozit și speriat.

Dar Saminei nu îi pasă, nici fetelor nu le a păsat de ea...

Își murdării amarnic mâinile de sânge, înainte ca gărzile de corp a directoarei orfelinatului să își facă simțită prezența, Samina fugi. Fugi pe holuri lăturalnice într-un labirint permanent de ziduri fără uși. Tablourile o urmăreau atent. Ajunsă la o fundătură, înghiți în sec la femeia de pe pânza mare a tabloului. Femeia ce i-a luat ultimul părinte, dar oare ea îl otrăvise pe Scott, sau a fost el?

Întrebări fără răspunsuri îi mișunau prin minte în timp ce privea atentă la chipul măsliniu în tandem cu ochii căprui lipsiți de sentiment, nasul mic și cârn, iar buzele rujate cu un roșu aprins, asemenea sângelui, părul negru asemenea sufletului ei. Kayla Davis. Ea era în portret. Nu putea fi altcineva. Știa deja, Kayla a fost proprietara orfelinatului până acum câțiva ani, apoi a urmat femeia ce tocmai o înjunghiase. Ah, mafia! Gândi ea, era ușor să se îmbrace decoltat și să seducă bărbații rivali în toate afacerile mafiei italiene. Niciodată nu făcuse mai mult decât să îi sărute, dar aici? Aici se schimba situația, aici era învățată să fie o bună sclavă sexuală, o adevărată damă de companie. Ura asta! Ura să își folosească corpul într-un astfel de scop.

Da, era o târfă, dar una cu caracter.

Lovi peretele cu pumnul, distrugând materialul din care era făcut tabloul. O dată cu lovita aplicată, sângele începu să i se prelingă printre degete. Dar nu durea. Sau cel puțin, nu o durea mâna. O durere î pieptul. Centrul pieptului mai exact. Durea de parcă ar fi fost pătrunsă de lancea lui Rozzello. Un zeu.

Primul zeu din familia ei ce a trăit printre pământeni.

Și totuși, durerea din piept o făcu să se prăbușească, să se strângă cu picioarele la piept rezemată de perete. Mintea i se umplu de șoapte, de amintiri și de aparițiile lui. Știa cine urma să vină. Îi simțea prezența.

— Safir Caleidoscop Quez, fiica lui William Jim Quez și Clara Iris Rosa, am dreptate?

Nu primi un răspuns, dar Samina strângea maxilarul și încerca să alunge frica. El, principala ei frică. Bărbatul cu ochii mai negrii decât părul și sufletul. Așa erau Oracle, prezicători întunecați.

— Corect, nu răspunzi la acest nume, oftă lung. Clara Samina Maxim.

—Nu îmi spune așa! se revoltă, dar regretă pe dată mușcându-si cu putere de buza inferioară.

Bărbatul ce îi vorbea o analiză atent, o luă în brațe, durerea din piept îi dispăru așa cum apăru. Rânjind de loc subtil se apropie de fața fetei invadându-i spațiul personal atât de mult încât mirosul frici emanat de dânsa îi intra în nări. Își presă buzele peste ale sale într-un sărut forțat, mușcându-i buza inferioară până scânci. Despărțind sărutul, o lovi cu putere peste obraz.

—Nu îmi comentezi mie, clar?

Samina nu ii răspunse, dorind să se elibereze din brațele lui începu să se agite. Domnul Y. avea alte planuri, o lovi cu putere peste obraz forțând-o astfel să stea cuminte.

Îi lăsă urme adânci pe obraji, urme pale de roz ce curând vor deveni mov, mult prea învinețite pentru tenul ei palid.

Domnul Y. lăsă un plic pe podeaua albă, (mult prea imaculată spre deosebire de jegul unde erau ținute fetele) în dreptul unei uși din mahon înainte de a ieși pe o altă încă cu fata în brațe. Așezând-o pe scaunul pasagerului iar el urcă la volan. Mergea cu viteza prin pădurea lipsită de razele soarelui ascultând scâncetele fetei din dreapta lui.

— Nu mai plânge, o să ți placă, sigur pe el afirmă prinzând-o de coapsă cu una din mâini și o strânse până scoase în geamăt înfundat din partea ei.

Durerea ei era dulce.

Ea nu era atentă la drum, nici măcar la el. Îl lasă să își facă de cap cu coapsa sa oferindu-i ce își dorea. Dulcea sa agonie. Privea în gol, ascultând muzica de la radio.

Ajunși în fața unei porți mari din fier împrejmuită cu un gard din beton înalt, opri mașina si îi analiză groaza din ochi cu un rânjet subtil.

— Bun venit acasă, Samina.