Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ ＩV

Cerul cenușiu pe alocuri alături de razele ce picurau printre crengile înalte ale copacilor. Stătea să plouă, însă cerul nu dădea încă semne că ar plânge cu mici clistale reci, incolore... Nu, deasupra lor, cerul era vesel de un albastru strălucitor. Asemenea ochilor ei.

- Da, da... Știu, suntem în pădure și merg repede. Vrei să nu te mai plângi? Nu fug nicăieri, știu ce pățesc dacă doar încerc... Vreau doar să ajungem la un luminiș să stau în iarbă și să privesc... Ei bine, totul. Îmi place să stau acolo întinsă și să privesc furnicile cum cară diverse, mai sunt și florile vizitate de albine și fluturi... Florile... Apropo, îmi plac crini si trandafiri ce m-ai lăsat să îi culeg de pe strat, mulțumesc.

Fata se opri brusc pe cărarea din pădure, apoi își întoarse privirea spre el, în ochi observându-se licărul din paharul de vin cel băuse înainte fără de care nu avu curaj să îi vorbească.

- Tot nu ai de când să îmi spui de ce m-ai ales, nu? Ce preț am plătit? Ai de gând să mă lămurești?

Când primi doar un răspuns negativ din cap, bruneta se bosumflă. Barbatul o sărută înaintând apoi o trase după el de mână pe cărare. Adolescenta, speriată până în măduvă, dar cu tupeul pe ea de la un simplu pahar începu să râdă apoi înaintă singură, deși bărbatul incă nu i dădu drumul.

- Știi? Nu ești atât de rău. Bine, asta dacă trec peste faptul că mi ai luat mama, cred că ai 33 sau 34 că atunci la atentat aveai în jur de 20... Tu esti cel ce a pornit focul de gloanțe printre studenți... nu? Ai spus, când m ai luat, că a meritat să aștepți 12 ani pentru mine. De atunci au trecut 12... Auzi? Ce culoare au ochi tăi? Nici cu o sticlă de Jack n-am destul curaj să te privesc în ochi, cel putin, nu acum... Când aveam 6 ani m-am uitat la tine, deși nu îmi amintesc cum îți sunt ochi. Albaștri sau cenușii? Negri? Ți-am spus că nu esti așa rău, ei bine, nu ești. Dacă trec peste tot ce mi ai făcut, tot ce ai făcut altor oameni... Peste faptul că e mai mult decât posibil să fii un lider a unei rețele asasine... Ești puțin prea obsedat și impulsiv de posesiv... Arăți drăguț. Nu mă înțelege greșit, sper ca nu ești narcisist că nu am chef să aud cum te lauzi singur...

Respirând adânc, Samina privi în jur la copaci, oprindu se în loc, forțându-l astfel și pe el sa stea.

- Tot nu știu cum te chiamă si până nu îmi dai un prenume eu îți spun Yoshi. Ok? Mă dor picioarele, putem să ne oprim aici? Și tacerea e un răspuns.

Zâmbind ușor victorioasă că nu așteptă răspunsul bărbatului înainte de a-și spune argumentul, se așeză pe iarbă întinsă pe spate.

- De unde mi-ai luat măsura la haine? Eu nu am nimic ce să-mi fie pe corp, totul e cu mult mai mare decât mine. Iar hainele ce mi le-ai adus îmi sunt exact pe măsură... Mă simt ciudat să le port.

Zâmbind cu fascinație se intoarse pe burtă, cum s-ar spune, mărind ochi la un fluture în circa de jumătate de palmă.

- Uită-te la el, ce frumos e...

- Într adevăr.

Încercând să-l prindă, fata îl sperie, fluturele zburând pe partea cealaltă de cărare.
Bruneta se ridică și se repezi pentru al prinde, împiedicată de o radăcină de copac căzu. Inainte de contactul cu solul, fu prinsă de bărbat ce o ridică. În acel moment tot tupeul ce il avu dispăruse o dată cu alcoolul evaporat brusc din organism.