Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X L I

    — Ah, Leonard!

    — Nu te mai oftica!

    Tânărul oftă, amestecând mult mai furtunos lingurița cu zahăr în latte. Samina oftă lung, Apoi îl privi perspicace.

     — E adevărat!

     Leo își dădu ochi peste cap, dându și apoi masca sanitară neagră pentru a putea sorbi în tihnă sin ceașcă.

     — Știu că e. M am întâlnit cu Lucifer, mi a spus totul. Totul. – O privi, repetând din nou accentuând ,,totul" din nou. – Știi ce mi a mai spus?

    — Surprinde mă. Poți să spui mai mult decât totul?

    Samina îl privea fix, directă și dibace, fără pic de emoție în glas sau în expresia facială. Își trase mănușa neagră mai bine, nu dorea să cadă. Veșticele mănuși negre...

    Brunetul ascuns de gluga hanoracului trase adânc aerul dulce și fastuos al prăjiturilor în plămâni înainte de a vorbi.

    — Kayla a întârziat cu plata, în câteva zile mafia italiană se va ocupa de ea.

     — Asta ai spus încă de când te ai așezat la masă.

     — Ah, da?

    Leonard zâmbi subtil, dând pe gât băutura și o privi cu ochi criminali pe tânăra ce nu schița nici o emoție.

     — Da.

     Samina răspunse simplu. Prea simplu pentru ea... Iar Leo știa asta.

     — Așa este, mi ai spus să te surptind, nu i așa?

     Samina își mușcă buza inferioară, iar Leonard se aplecă peste masă răspurnând băurile. Îi prinse fața în palme, dorind să i guste buzele. Samina îl infipse cu putere înapoi în scaunul lui. Prima oară când încerca să o sărute. Rezultat? Respins. Fica lui supremă... A uitat câtă forță putea avea fata dacă dorea cu adevărat, a uitat cum bătea barmani când nu i ofereau alcool pentru că era minoră, a uitat cum îi străluceau ochi într un albastru cristalin în lumina soarelui. O dorea! Dar ea nu îl dorea pe el.

     — Leonard, nu! Sunt o târfă, e adevărat, dar sunt una cu caracter! Sunt o târfă cu caracter! Pricepi? Acum sunt și măritată și...

     — Gravidă cu altul? – Mârâi printre dinți, scoțând un pachet de țigări. – Ți ai deschis picioare în fața altui bărbat? Nu ți a păsat niciodată de ce fac atâtea lucruri pentru tine! Curvă nenorocită!

      Începu să strige aspru, iar Samina îl lovi cu putere peste obrazul stâng cu palma. Urma inelelor ei rămase imprimată pe fața lui. Își frecă obrazul înroșit, iar ea privi criminal mesele din jur făcând oameni să nu îi mai privească atât de interesați.

     Samina oftă, luând ochelari de pe masă și așezându și i la ochi își trase gluga nanoracului masculin peste chip. Îi ascundea atât de bine abdomenul proemininent! Pentru alte femei era o burtă mică într o sarcină de șase luni, pentru ea in schimb? Corpul său firav a dezvoltat un cămin spațios pentru pruncul încă nenăscut.

     — Sunt o târfă cu caracter.

      Afirmă încă o dată, puțin mai șoptit, apoi îi aruncă o ultimă privire înainte de a ieși pe ușa cafenelui. Afară erau ziariști și reporteri. De ce? Cum au aflat ei că ea este acolo?

     O multitudine de întrebări o cuprinse, atât de multe, atât de dibace le evită.

     Cu capul sus, mândră în tocmai ca o Zeiță a Morți trecu printre ei. Mergea lejer și totuși grăbit pe adidași cu toc înalt. Arunca priviri năucitoare asupra reporterilor, atât de tăcută și absolut nemiloasă, rece și calculată îi evită până la mașina cu geamuri fumurii. Mașina nu avea plăcuțe de înmatriculare, iar vopseaua neagră reflecta impecabil soarele arzător în camerele de filmat.

     Șoferul demară imediat ce ea intră, de pe scaunul alăturat ei, în spate, Yoshi o privea la fel de lipsit de emoție gata în orice moment să înceamă să vorbească.

     — Iubire, știu că îți place să îți auzi vocea, să vorbești și să îți spui părerea, dar te rog taci. Nu am chef de nimic, doar de liniște să pot gândi.

     — Ți am spus că nu e o idee inspirată să te duci să vorbești cu el. Ce au vrut ziariști?

     — Ziariști sunt scriitori, lumea mondenă sunt simple personaje. Ce vrea orice scriitor pentru personajele sale?

      — Dramă.

      — Exact.

      Oftă, strecurându se în brațele lui cu capul rezemat de piept se descotorosi de mănușile negre, privind ce se ascundea după ele.

       Un tatuaj.

       Oare la ce vârstă și l făcuse? Treisprezece sau paistrezece? A uitat, dar nu a uitat promisiunea.

      Privea cu stupoare și regret, amarăciune și durere la pianul desenat în dosul palmei stângi. Cel ce și l ascundea cu atâta îndărătnicire cu mănușile negre. Pianul era acompaniat de note muzicale ce te conduceau până la degerul inelar, acolo unde sălășluia simbolul infinitului așezat vertical pe partea superioară a degetului. Era așezat acolo sub forma unui inel de formă, acum inelul său de la Yansha ascundea simbolul.

     Tatuajul ce și l făcuse in aceași zi cu Leonard, aceași mână, aceași promisiune... Semnul infinitului era identic, diferența de tatuaje era dadă de desen. Leo nu avea un pian, avea coduri de programare așezate vertical de la cot tot înainte până la degetul inelar unde sălășluia simbolul. Încheietura era de asemenea tatuată cu coduri, coduri aezate orizontal întocmai ca o brățară.

    Isi amintea ziua în care și le au făcut, după ce au aflat că Toma era proprietarul orfelinatului, după ce aproape au fost ciuruiți de gloanțe în tocmai ca Pepino acum cinceci de ani. Tatuaje făcute cu o promisiune și dăruire, iubire și obsesie sau speranță și încredere.

      "O să aducem lumea la picioare!"

      Asta era promisiunea, nimic din lume nu o putea încălca, cu excepția lor... iar tatuajul era o dovadă clară.

      Samina țipă nervoasă, deschise geamul și aruncă mănușile afară. Nu dorea să l mai ascundă.

      — Dă o dracu' de imagine! Dă o dracu de viață mondenă! Dă o dracu de cariera de pianistă sau diplomat! – Îl privi pe Yansha ce la rândul să o privea surprins de izbucnirea sa. – Îmi încenezi moartea oficială, te rog? Nu mai vreau să mai exist în lumea lor, doar intr a ta.

      Nu avu răbdare să primească un răspuns, se descotorosi de hanorac rămânând într o bustieră simplă. Îi era cald. Mai apoi își făcu mai mult loc la pieptul lui să se poată odihni mai bine ca în noaptea precedentă.