Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X L

— Nu e vina mea că îmi place să mă înec în foc!

— Nu o da în paradoxuri și iconice sensuri! Este vina ta că ai fărsat găleata de lavabil!

Samina îi aruncă un zâmbet sărindu i în brațe veselă lui Leonard. Ea nu avea mai mult de paisprezece, iar el, cu exact un an an mai mare, începu să își plimbe mâinile pe ea făcând o astfel să râdă în hohote.

— Stai, stai...

Îl opri ea respirând greu, cu o mână pe piept încercând să își controleze respirația.

— Îți aduc inhalatorul?

— Ei drăcie, Leo! Tu ești cel ce are probleme cu plămâni și mai și fumezi pe deasupra! – Trase adânc aer în piept înainte de a continua. – În nici un caz eu.

— Dar tu fumezi mai multe pachete decât mine.

Samina tăcu, mușcându și buza inferioară plecând capul. Observându i gâtul subtil, făcu o grimasă sărind pe el. Îl doborâ pe pernele roșii și matrasul alb, îi prinse puloverul negru cu guler în mâini și l smuci cu grijă de pe el. Leonard nu se opuse, zâmbind victorios în sinea lui, în ciuda inexresivități de care dădea dovadă. Era încântat, dar nu dorea să arate asta.

Samina începu să își plimbe mâinile pe pielea lui măslinie. Făcând ocoluri printre petele de var uscat ce au trecut prin pulover, îi mângâie pieptul cu vârful unghiilor și trecu mai sus, la gât. Oprindu se acolo, analizând arsura.

Arăta îngrizitor. O țigară aprinsă i se stinse pe piele, făcând o adâncitură dureroasă sub mandibulă. Rana nu era cicatrizată, închisă recent avea încă cenușa tutunului în ea. Samina își încleștă maxilarul, îl privi urât ridicându se de pe el.

— Cine drăcie te a rănit într un asemenea hal? Tună nervoasă, însă suficient de încet ca Kayla să nu o audă de la parter.

— Nimeni.

Șovăi, înghițind în sec făcând Mărul lui Adam să se miște vag. "Cum a reușit să ascundă rana cât timp au zugrăvit camera?" Da, era o întrebare bună la care Samina dorea un răspuns. Un răspuns cât mai repede.

— Vreau adevărul.

— Dar eu nu vreau adevăr, vreau zahăr, minciuni, alcol și droguri!

Samina zâmbi la cele enumerate. Nici prin cap nu i ar fi trecut că Leonard numea piealea sa "zahăr".

— Zi sincer, acum serios vorbind. Cine te a rănit? Nu poți lipi un stiker zâmbitor pe toate rănile sufletești și pe cele fizice să le ascunzi cu un pulover!

— Privește mă cum o fac. Băiatul afirmă simplu, prinzând o de mână și trăgând o spre el.

Samina călcă în lavabilul alb vărsat, picioarele ei goale au făcut o urmă până la patul său cu baldachin unde se așeză pe matras alături de Leonard. Îi adinse ușor rana, trecând degele deasupra ei îl făcu să scâncească, iar ea închise ochi brusc și își retrase mâna.