Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X X V I ( s f o a r a)

   Se privea în oglindă, corpul dezgolit. Dușul era pornit. Apa rece, ca de gheață. Trebuia să pară că se spală. Își privea corpul, și l analiza.

   Era singură, chiar și așa, își acoperi sâni cu mâinile. "Nu știi niciodată unde are Yansha camere de supraveghere." Se privea analitic, poate prea analitic. Ținta priviri ei, doar una. Abdomenul. S a dezvoltat în ultimele două luni, nu tare, dar se observă. "M am îngrășat." Trase ea concluzia, luând mâinile de pe sâni.

    Nu dorea, nu putea să se gândească la alte variante. Nu dorea.

    În chiuvetă zăcea o sfoară, lungă de în circa jumătate de metru și groasă. Foarte groasă. Avea cinci centimetri lejer. În ciuda acestui fapt, era căptușută cu mătase. "Probabil de aceea era atât de groasă." Dacă nu ar fi fost căptușită, până atunci probabil ar fi fost ruptă în două. Se strângea tare cu ea acum un an.

   Înghiți în sec, luând sfoara și o puse împrejurul abdomenului. Se privea cu lacrimi în ochi în timp ce lega sfoară, dar nu o strânse. Se privi puțin, apoi o dezlegă aruncând o în coșul de gunoi.

   Înjură printre dinți, opri apa și se rezemă de gresia rece începând să plângă.

   Se revăzu în oglindă, la unsprezece ani, cu o sfoară asemănătoare. In baia unui hotel, și a strâns abdomenul cu atâta durere și ură...  Trebuia să o facă. Talia era singurul lucru ce nu intra în standardele societăti, asa că a schimbat o. S a strâns tare. Enorm de tare. Și a plâns. A plâns mult.

    Nu e ușor să fii lăudat pentru talent, dar criticat de zece ori mai aspru pentru corp. Avea unșpe ani, ce operații de micșorare de talie? Harry de abia murise... Ce făcea ea cu sfoara era un secret ținut doar de Leo. Deși o dădea jos când mânca, mergea și vomita totul în dățile în care i se părea că a mâncat prea mult.

    A meritat să își chinuie corpul patru ani? A meritat să ajungă la spital de câteva ori pe lună? Dacă o vei întreba pe ea, va spune da.

   "Da." Pentru că ajunse la o talie de viespe și ìși modelase corpul ca pe plastelină cu ajutorul acelei frânghiei. Dar toată acea înfometare... a slăbit o mult, poate prea mult. Totuși, și a revenit cât de cât în ultimul an.

    A început să aibă stări de greață, de lișin și dureri, junghiuri și slăbiciuni tot mai dese.

    Se ridică în picioare, în capul oaselor, se privi din nou în oglindă sprijinită de chiuvetă.

    — Mi a crescut abdomenul...

   Concluzionă, apoi privi imprejur după sfoara aruncată. Atât de mult dorea să o ua și să și strângă pântecele!

   "Oare sunt însărcinată? Neah..."

    Ce durea mai tare decât să fii respins de societate pentru felul în care arăți? Să te respingă acel cineva pentru felul în care arăți.

     Își puse mâna la frunte, repezindu se asupra closetului. Vomită.

    Senzațiile țineau de mult, iar abdomenul începea să se dezvolte. Se putea ascunde ușor cu hainele largi. Dar pentru cât timp?

    Își sterse fața plânsă, apoi întră în duș. Lacrimile se amestecau în continuare cu picuri de apă fierbinți.

    Samina înghiți în sec, ștergându și corpul și privindu l în oglindă. Dacă era respinsă? Puse pe corpul înfierbântat de apa un set de pijamale. Mai apoi, se strecură din baie în dormitor.

   Yansha zăcea relaxat pe fotoliu, citind ziarul când tânăra i se puse în față. Închise ziarul ridicând sprâncenele întrebător.

   — S a întâmplat ceva?

   — Trebuie să vorbim. Acum. Aici. Șopti cu o ușoară frică.

   — Pe cine ai mai omorât? Plictisit, bărbatul se întoarse la ziar.

   — Pe nimeni. Încă... Am vrut să te întreb, cum ai reacționa dacă am avea un copil?

   Inima se făcu mai mică decât un purice, privindu l cum lasă ziarul și se ridică în capul oaselor, aplecându se apoi la nivelul ei să o privească în ochi.

    — Așa bine, daca am avea un copil? Nu te mai uita așa...

    Șoptind, făcu câțiva pași înapoi. Yoshi o prinse de încheietură aducând o din nou lângă el. Îi feri materialul bluzei. Își trecu astfel cu grijă degetele peste abdomenul ei. Așteptând confirmarea ei, ce nu a întârziat să apară.

    Yansha se lumină la față, zâmbind extaziat de fericire, începu să îi ofere săruturi pe unde apuca. Îi sărută ochi, nasul, obraji și fruntea, într un final buzele. O ridică în brațe, zâmbind, o învârti prin încăpere. Până când, brusc preocupat, se opri si o așeză în matrasul moale. Mai furându i un sărut o înveli cu multă grijă până la gât, apoi se resemnă să îi privească chipul și să îi zâmbească tâmp, asigurându se că nu se va dezveli.

     — Așa, ca să nu ți fie frig ție și micuțului. Încuviință luând o cu grijă în brațe.