CAPITOLUL VI

129 34 132
                                    

- Samina!

- Ai auzit Păpădie? Yoshi mă caută. Oare cât e ceasul? Cred că sunt aici de mult timp... Sau cât de mult timp poate fi 7 ore lângă iazul din grădină de după copaci fără ca cineva să mă vadă.

Rățușca piui, ori din cauza rochiței-rândunici așezată în căpșorul ei firav, ori din cauza faptului că Samina i se părea sâcâitoare. Sau ambele? Cert este că ùși dădu jos așa zisa pălăriuță.

- Sunt aici de zele. La naiba! Zile! Am murit de plictiseală până să mă lase să ies afară... Și ce primesc în schimb că i am stat pe genunchi la birou cât el se certa la telefon și că i am gătit brioșe? Exact! Nimic.

Rățușca piui din nou, acum mai tare și ciuguli degetele brunetei. Țipă speriată lăsând o să cadă pe o frunză de brusture. Scâncind, își propria sărută rană înjurând printre dinți creatura cu puf.

-Știu, Păpădie, nu ești nimic... dar nu ma mai musca! Ai ciocul tare.

Căscă lung, oboseala își spuse cuvântul, se întinse în iarba caldă și se strânse ghem. Păpădie sări din frunză, printre firele mediocre de iarbă, maci și margarete, se așeză pe pieptul dânsei unde se făcu comodă să doarmă.

Deschise ochi de abia după câteva ore, Păpădie nu mai era acolo, ea nu mai era acolo unde adormise. Își dădu pătura la o parte și își privi corpul, era îmbrăcată în pijamale. Când adormise afară purta o simplă cămașă albă, șterpelită cei drept, cu câteva mărimi mai mare. Ridică privirea de la patul cu baldaghin, aruncând o privire la încăperea ce o ìnconfura. Pe departe, unul, dacă nu cel mai mare dormitor din întreaga vilă. Mobilierul era în stilul victorian, masa din mahon, dulapul, canapeaua și cele două fotolii, incluzând, evident și măsuța de sticla pentru cafea. Privi în jur buimacă, încercând să își dea seama unde se afla se puse pe marginea patului în fund și privi. Privi fix și drept în față la fereastra mare, analizând perdelele vișinii cu același interes ce îl are o molie ce privește în disperare după un bec pe înserat.

-Era și timpul.

Vocea lui o cutremură, închise ochi și își atinse centrul pieptului inconștient. Nu îl zărise mai devreme, acolo, pe fotoliu cu cana de cafea în mâna.

- În viața vieților tale să nu mai faci una ca asta, ai înțeles? Își păstră calmul, deși suna ferm și ușor nervos, o privi țintă. Ea îi înțelese mesajul, așa că se urcă înapoi in pat.

- Ce anume am făcut? Cuvintele îi șuierară, nu îndrăzni să întrebe ferm, dar îl privea în ochi, mândră, cu capul sus.

- Dorești o împrospătare de memorie?

- Da, te rog.

- Ai vrut să fugi.

- Dar n am fugit, eram cu Păpădie lângă lacul din grădină.

- Știu că erai acolo, de acolo te am cules și... - Luă o pauză scurtă, bruscă, inspirând și expirând, lăsă ceașca de cafea pe masa de sticlă ridicându se. Alene, se așeză pe pat întinzându se până lângă ea de unde își trase o pernă sub cap. - Cine e Păpădie?

- E o rățușcă mică și pufoasă! Ce mușcă.

Ridică mâna cu pricina, unde i a rămas un semn roșia tic spre movaliu, acum înfășurat într o pânză albă și stropit cu puțin iod. Domnul Y. îi sărută palma pe bandaj ca unui copil plângăcios și îi zâmbi inocent. Samina în schimb se încruntă.

Stinge-te, candelă efemeră!Where stories live. Discover now