Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ ＸＩＸ

   Ea era acolo. Acolo unde a stat și în urmă cu câteva ore.

    Ceva nu se lega. Nu. Niciodată și în niciun fel. Samina nu stă locului atâta timp și nu tace. "Doar dacă se hotărăște să mi asculte mie convorbirile la telefon." Gândi Yansha, aprobiindu se cu ceașca de cafea de bruneta înfășurată în pătură.

     — Te simți rău?

     Ușor îngrijorat,luă loc lângă tânără și o întoarse cu fața spre el să o sărute. O avuse doar pentru el cu o noapte în urmă. Nu regreta. Nu. Nici măcar o remușcare. Dar dacă o rănise prea grav? Ținea mâinile în pătura, corpul firav îi era ascuns de materialul gros, pufos, din cașmir.

      Tânăra îi zâmbi suav, apoi, își dădu pătura jos de pe umeri. Un val de ușurare îl cuprinse pe Yoshi. Nu era rănită, doar semne trecătoare pe gât și piept. Îmbrăcată încă în cămașa lui încheiată haotic în nasturi. Își aplecă fața peste a sa să o sărite. Se opri brusc și se trase înapoi. Ceva miună, sau cel puțin, sună a miunat. Două lăbuțe îl atinse prin cămașă, iar Yan tresări și se retrase în următoarea secundă.

     Privirea îi căzu pe inculpat, aflat în brațele soției lui.

     — Ce naiba face cu leul ăsta?!

     — Nu e un leu, e o pisică mai mare și mai îmblănită.

     — Samina! Tună nervos, se resimțea în vocea lui tensiunea.

     — Da? Șopti cu vocea blândă.

     — De unde ai leul? – Luă creatura din brațele ei. Creatură ce nu părea mai mare de trei săptămâni. O examină pe toate părțile. – Rectific, leoaica...

     — E fetiță?

     — Da, este.

     Atât îi trebui să audă pentru a o smuci din brațele lui și lăsa jos pe canapea să o mângâie.

      — De unde ai leoaica?

      — E puiuț.

      — Ce unde o ai?

      — Secret.

      — Samina, te mai întreb o dată. – Își înclește dinți. – De unde ai leoaica?

       — E secret.

       Yansha își pierdu răbdarea, îi dădu o palmă și prinse de păr să o aducă mai aproape de el.

       — Ultima oară, OK? De unde ai... Dar nu izbuti să permine. Un țipăt înfundat de animal de auzi în încăpere. Yoshi îi dădu drumul, se ridică și merse spre sursa zgomotului.

      Samina îl urmă. Tăcută. Surprinzător de liniștită. Plecă capul când ajunse lângă el.

      — Viitoarea mea cină...

      Îl auzi oftând, ridică ușor privirea pentru a vedea un picioruș de rățușcă în botul leoaicei.

       — Păpădie!

      Botul și mustățile leoaicei tinere erau umplute de sânge. Sânge... Sânge de aceași culoare. Sânge de aceași textură. Dar nu sângele acelei persoane.

*

Zenon și Samina.

Samina și Zenon.