Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X X X I

~ California, Los Angeles ~

    Zâmbind viclean, își îngropa fața în paginile măcinate de carii ale unei cărți. Inspiră adânc, mirosul de kerosen ii pătrunsera nările.

     "Ăsta din spatele meu e ori piroman ori mecanic de avion."

     Mârâi printre gânduri, într o liniște asurzitoare sorbi din cafea. Simplă și neagră. Espresso ul italian îi mângâia papilele gustative.

      În cele câteva luni, nu sca bucurat niciodată mai tare că Yansha a mers într o delegație. Respiră și expiră adânc. Închise cartea și privi pe sub gene la bărbatul cu tenul tuciuriu și părul creț. "De ce naiba miroase așa tare a kerosen?" Era scufundat în telefon. Nu părea, sau cel puțin, nu arăta că sesizase faptul că era analizat de ea.

     Nu putea sesiza că este o ea.

     Ascunsa temeenic sub șapcă și hanoracul negru, blugi albaștri și largi de la același raion de haine pentru bărbați ca și restul îmbrăcămintei. Pantofi aveau talpa groasă, înaltă. Adidași își făceau treaba de a o face mai înaltă.

      I se părea atât de cunoscut. Dar de unde?

       Luă ochelari de soare, ținându i în mâna de parcă ar fi vrut să i curețe. Reflexia bărbatului era în lentila negricioasă. Îl recunoscu când ridică privirea.

       Așeză ochelari pe fața sa, in dreptul ochilor să își ascundă iriși atât de azurii și pătrunzători. Bărbatul se ridică și privi în jor. Privi la ea. Nu îi acordă importanță și vârâ telefonul în buzunarul pantalonilor.

       Samina mulțumi sfinților că Danken a ignorat o.

       Redresându și atenția asupra băiatului ce se așeză la masă sa, îi zâmbi afectuos lasând ceașca de o parte.

       — Ai idee cât a trebuit să te caut? Câte coduri am spart? Câte guverne am sabotat? Câte...

       — Leo. – Ridică mâna cu semn cât putea de frumos să tacă. – Oprește te, te rog.

        — A cui era adresa de e mail pe care mi ai dat mesajul?

        — Era un cont fals. E ușor să pacălește atgiritmul Google, am învățat asta de la tine. Nu ai verificat adresa?

        — Sincer? Nu.

        — Mare greșeală. – Zâmbi ușor satisfăcută sorbind din espresso. – Cum ti am spus și în e mail, vreau să vorbim.

       — Despre ce? Unde ai fost atâtea luni? Disperarea din vocea lui era evidentă, totuși încerca pe cât posibil să o ascundă.

       — Am o altă viață acum, Leo.

       — Care altă viață? Samina!

       — Dacă o să mai strigi o singură dată o să îți tai gâtul.

       Calmă, sorbi din expresso și îi oferi lui un irish coffee. Scoțând tot o dată din mâneca hanoracului un briceag, îl lasă câteva secunde să l privească, apoi îl puse la loc. Leonard respiră adânc, arăta îngrozitor, avea cearcăne și pungi asupra ochilor. Plus cicatricea adâncă de pe obrazul său... Nu purta masca sanitară neagră, era ușor să îi observi trăsăturile faciale făra ea.

     Când însfârșit expiră lung, închise și ochi luând în mâini ceașca.

     — Este irish coffee, știu că îți place. – Zâmbind, își îndepărtă ochelari de soare de la ochi și l privi fix. – Nu strânge mâinile pe cană, este fierbinte.