Maestra evadării

[Vis a vis]

     Malikah adormise din nou, somnul ei tipic, iepuresc, pe jumătate fiind în alertă maximă. Cassian rămase în prag, privind-o în liniște. Sigur că dormea, își zise în minte, era devreme, era rănită, era obosită. Poate era mai bine că nu se trezise încă, de fapt, atunci ar fi trebuit să stea amândoi la dat de explicații. Bărbatul înaintă lent și precaut, atent să nu facă vreun zgomot.

     Dormea pe spate, având capul într-o parte și mâna rămasă pe rana bandajată strâns. Respira lent și regulat, părând foarte liniștită, deși acest lucru nu era deloc adevărat. Ea nu era niciodată liniștită, în realitate.

        Cassian se opri la marginea patului, apucând pătura subțire și acoperind-o până la jumătatea pieptului, cercetându-i cu atenție chipul pentru a fi sigur că nu se trezește exact în acel moment. Imediat ce s-ar fi trezit, ar fi trebuit instant să se depărteze de ea, să găsească o scuză patetică, să facă pe durul. Obosise și el de toate astea, nu le mai vedea sensul. Ascunzișurile, măștile.

       Rămase pe loc preț de câteva momente, oscilând între a o aștepta să se trezească și a pleca, iar decizia aia chiar era una destul de greu de luat, deși răspunsul ar fi trebuit să fie unul simplu. Nu era.

       În cele din urmă, a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să se ducă la treaba lui, care nu o includea și pe ea, ceea ce a și făcut. Se rezumă la a o înveli și a-i lăsa ușa întredeschisă, în cazul vreunei probleme, îndreptându-se către holul principal, unde avea să se facă tipica numărătoare zilnică.

         Era pur și simplu cea mai plictisitoare parte a zilei, a meseriei, a vieții lui, dar se mai amuza din când în când cu deținutele care treceau aiurea de la numărul treizeci și șase la trei sute optzeci și doi, încercând să îl încurce, iar el le zicea de fiecare dată că probabil au fost profe de mate înainte de a ajunge acolo sau ar fi avut să devină la un moment dat.

       Inițial, femeile îi încurcau numărătoarea doar ca să-l scoată din minți, ca să-l provoace și să-l supere, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, acum era pur și simplu o mică glumă chiar prietenească. Un moment de mai mică tensiune. El nu răbufnea niciodată.

        Deținutele îl plăceau pe Cassian, lucrul ăsta era universal valabil, tocmai pentru că el nu se enerva cam din nimic și nu striga la ele, nu le lovea și nu le umilea, nu le batjocorea și nu le insulta niciodată, decât în spirit de glumă sau ca răspuns la o altă insultă. Pur și simplu n-o făcea, nu era genul lui de comportament, iar aceea era o raritate desăvârșită în rândurile gardienilor de închisoare. El le răspundea în glumă și trecea mai departe, el le oferea săpun, haine curate și pături fără să le ceară absolut nimic la schimb.

        În nopțile de percheziție, el nu era niciodată prezent. Dacă erai prezent, trebuia să te supui, să tuni și să fulgeri. La dușuri nu intrase niciodată peste nimeni. Nu stricase lucrurile nimănui și nu șantajase pe nimeni cu nimic. Își făcea meseria și pleca acasă, unde nimeni nu avea nicio idee ce și cum și cu cine face. Zero detalii personale, zero limite depășite.

        Înainte de a apuca să-i spună numărul, vocea îngrijorată a Lunei se auzi tare peste a lui.

        - Cass, ce face arăboaica mea? părea îngrijorată pe bune, plină de teamă și speranță în același timp. Susanna a zis că s-a trezit, dar e singură de ceva vreme acolo. Ai fost la ea, nu?

         - Ce te face să crezi că am fost la ea? își ridică bărbatul privirea, fals confuz. Luna îl privi cu un oarecare amuzament înainte de a reveni la expresia sa serioasă. Oftă.

          - Am eu așa o intuiție divină, vrăjitoarească, ridică din umeri. Hai, zi, ce face?

          - Doarme, recunoscu apoi, trecând la următoarea deținută, la următorul număr, vrând să scape odată de subiectul cu care oricum se torturase de unul singur toată noaptea și toată dimineața. Oricum avea deja mintea făcută franjuri, n-avea nevoie de nimeni să-i mai intre cu forfecuța prin creier.