Maestra evadării

[Pact cu Malikah]

După evenimentul neplăcut din zona de dușuri, au avut loc câteva percheziții o idee mai serioase în celulele din Crucea Nopții. S-au găsit, așa cum era de așteptat, arme albe, medicamente, droguri de toate felurile, culorile, mărimile, gusturile, mirosurile. Pe lângă alte nimicuri banale, absorbante, fotografii, bijuterii de plastic, jucării sexuale, cosmetice, țigări, brichete, dulciuri, șampon, chibrituri. Fuseseră confiscate obiecte interzise care au umplut lejer unsprezece saci.

În celula Nereei, însă, în mod paradoxal, nu se găsise nici urmă de droguri.

- Ce naiba a făcut, le-a luat pe toate? o întrebă Cassian pe Luna, în timp ce verifica încă o dată celula femeii aflate în spitalul de urgență. Nu murise, însă fusese foarte aproape de asta, mai aproape ca niciodată.

        Dacă Luna nu ar fi găsit-o exact în acel moment și nu ar fi chemat ajutoare, șansele ei de supraviețuire erau egale cu zero. Avea, cu puțin noroc, ocazia de a se întoarce și a-i mulțumi.

- Tipa nu are limite, Cass, toate mai tragem câteodată, dar ea e o cauză pierdută rău de tot. Mi-e tare milă de ea, săraca drogată. Crezi că își revine? îl întrebă din capul patului de sus, patul în care în mod normal stătea Malikah.

- Cum le aduceți? păru el exasperat. Vi le dă Alvaro? Le aduce cu macaraua? Vă percheziționăm non stop și tot degeaba, continuă să caute prin sertare și sub saltele, în găurile din pereți, în perne și așternuturi, sub plăcile sparte din podea, printre haine, oriunde și peste tot.

        Luna râse cu poftă, râsul ei vital și colorat, jucându-se cu părul bogat și întunecat ca penajul unui corb nobil.

- Fii serios, iubitule, cum să mă întrebi așa ceva? Ești gardianul meu preferat, dar tot gardian ești până la urmă. Ai defectul ăsta. Aici nu e nimic, oricum. Cât timp arăboaica a stat aici, n-au existat prafuri. I le-a găsit și i le-a aruncat în toaletă chiar în fața ei. Să vezi ce a plâns, vai de capul meu! râse și mai tare, lăsându-se pe spate. I-a zis că data viitoare o aruncă pe ea în wc, dacă o mai prinde că aduce droguri în celula ei. I-a fost prea frică, îți dai seama. A băgat spaima în mulți arăboaica mea.

Dar Cassian continuă să caute, neîncrezător. Luna era un om foarte de treabă, dar era mai înșelătoare și mai șireată decât o vulpe bătrână.

- I-a aruncat drogurile la toaletă, zici?  repetă, privind-o cu suspiciune.

- Exact așa, da, a tras apa după ele, mimă acțiunea în aer. Pa, la revedere.

- Ce dracului e greșit la femeia asta? se strâmbă.

- Totul, în principiu, răspunse. Și nu te fascinează teribil lucrul ăsta?

- Absolut deloc, negă, oprind căutările odată ajuns în dreptul lucrurilor femeii despre care vorbeau.

       Un mic morman de cărți groase și vechi, un parfum arăbesc, un creion negru dermatograf și un pachet de gumă de mestecat erau lăsate la vedere, într-o ordine perfectă. Rămase o clipă cu privirea asupra titlurilor, însă toate erau în arabă, așa că nu a putut înțelege nimic. Îl frustra puțin că nu-i putea înțelege limba, araba i se părea imposibilă cel puțin - exact așa cum era și ea în sine, de fapt.

- Da' nu pricep, continuă țiganca încă amuzată. Nu e bine că i le-a aruncat, sau ce? Ideea e să se lase, nu? ridică din umeri.

- Evident că asta e ideea. De ce s-o ajute? De ce ajută pe toată lumea? Putea să le vândă. E bunul samaritean cu toată lumea, dar colegele voastre se lipesc de zid când trece. Vă face vrăji?

- Bine, nu chiar pe toată lumea, ridică Luna un deget în aer. Pe Bambi a bubuit-o calumea, doar n-ai uitat tot circul. A fost savuros. Are fața ca o vânătă umflată în acest moment. Arată odios. Și legat de vrăji, singurul vrăjit ești tu. Bine, și eu, puțin. Dar din păcate pentru mine, îi plac bărbații. Unu zero pentru tine!