Semnul lui

Un vizitator neasteptat

Meredith

- Ești sigură că ne lasă să intrăm? O întreb pe Sorana, care privește la panoul de deasupra noastră, unde numele clubului este scris în așa fel încât să fie vizibil de la mare distanță. Panoul e negru, la fel ca și clădirea, având trei etaje. Văd o mulțime de lume ce stă în rând, dar nimeni nu iese, și poate în minutele cât stăm aici, văd maxim două persoane ce ies ca să își vorbească, și acelea sunt cel mai probabil un cuplu după modul în care strigă unul la altul.
- Nu, dar putem încerca. Dacă nu ne lasă, mergem la alt club, spune Sorana cu indiferență ca și cum plimbarea prin Las Vegas în căutarea unui club, noaptea, e o nimica toată. Eu nu mă simt în siguranță nici aici, dar să mă plimb noaptea pe străzi. Ultimul lucru la care vreau să mă gândesc, deși eu și prietena mea nu împărtășim aceeași opinie. E la fel de firavă ca și mine, fizic, așa că nu îi înțeleg încrederea și de unde a venit.
- Oricum, mie nu prea îmi place clubul ăsta... spun, cu privirea la niște băieți ce se împing unul pe altul în glumă, beți, ce își țin privirea doar pe fetele ce intră în club. Amândoi par la fel de beți, și un sentiment, ca și un gol în stomac, mă macină.
- Mer, clubul acesta este cel mai mare club din Las Vegas. Am auzit că se vând tot felul pe aici.
- La ce te referi? Întreb eu confuză, sperând că Sorana nu se referă la ce cred eu că se referă.
- Droguri. Averi. Băutură. Tot. Afacerile se fac aici. Așa că da, intrăm. Trebuie să văd și eu clubul acesta măcar odată în viață, spune prietena mea încrezătoare.
Sincer, nu îmi place deloc ideea, dar pot să îi fac pe plac dacă tot am venit până aici, și nici nu aș dori să îmi petrec noaptea în camera de hotel. Prefer să mă distrez și să dansez, decât să regret că nu am făcut-o, chiar dacă asta înseamnă să se uite niște maimuțe bete la mine.
-În regula, după tine, spun eu.
Prietena mea pășește în fată, aruncându-i o privire cuceritoare bărbatului care conduce lumea înăuntru. Aceasta se apropie de el și îi șoptește ceva la ureche, din cauza gălăgiei nu aud ce, dar este clar ceva provocator, altfel nu ne-ar lasă sa intrăm în următoarea secundă. Nu vreau să își facă probleme din cauza unei nopți în club, așa că o apuc de geacă și o trag cu fața aproape de a mea.
- Ce i-ai spus?
- Nu te mai gândi la asta, Mer. Ce i-am spus, știu doar eu și el.
- Spune-mi, te rog, spun, ținând-o în continuare lipită de mine.
- I-am promis că ne vedem la trei, în fața clubului.
Privirea îmi cade la maieul ei decoltat, care mi se pare mai coborât decât cum era cu minute în urmă. Fără să îmi pot controla gândurile, o judec după modul în care abordează situațiile, și își deschide portarul spre indecență, doar ca să fim lăsate într-un club de noapte. Nu mă dimt confortabil când face așa, dar nu e de parcă pot riposta. Îi datorez noaptea asta, și orice altă noapte.
- Să ce? Întreb eu tulburată, gândindu-mă la ce ar spune Alex.
- Știi ce. 
Îmi face cu ochiul și mă conduce în mulțime, fără să mai asculte ce am de zis. Haide pe aici, îmi spune Sorana, arătând spre camera cu o mulțime de lume. Oriunde îmi întorc privirea observ bărbați cu femei lângă ei, băutură, grupuri de prietene care dansează provocator și maimuțele pe care îmi imaginam că o să le văd, încercând să arate tuturor că au băut peste măsură. Prietena mea mă i-a de mâna și mă trage în spre centrul sălii, ca să putem dansa. Mișcările ei atrag atenția bărbaților din jur. Mi se pare splendidă. Hainele îi vin perfect pe corp. Părul ei creț zboară în toate direcțiile, iar parfumul îmi aduce aminte de ziua în care am fost împreuna la cursurile de dans.
Pe scurt, Sorana a vrut să încercăm ceva nou, pentru că amândouă eram într-o fază de  'depresie' și trebuia să ne găsim un hobby. Nu a ținut mult, pentru că profesorul de dans a încercat să o abordeze pe Sorana, iar cum aceasta era într-o fază mai proastă, l-a lovit in nas. Profesorul era tânăr și frumos, dar nici una dintre noi nu își căuta partener. Ce legătură are parfumul cu nasul profesorului? Când am pornit de acasă am avertizat-o că s-a dat exagerat de mult cu parfum și că toți bărbații o să o abordeze, iar după două ore s-a dovedit că am avut dreptate. Sunt sigură ca parfumul nu o avut o mare contribuție în comportamentul profesorului, dar ne place să ne amuzăm pe gluma aceasta. Deși, sunt atât de dezamăgită că o femeie nu poate purta o anumită cantitate de parfum sau să se îmbrace într-un anumit mod, pentru că bărbații nu pot să își țină comportamentul animalic pentru ei. Parfumul este exact același, și l-aș recunoaște dintr-o mulțime.
După câteva minute mă simt obosită, așa că mă duc la bar, cu speranța că nimeni nu mi se va alătura. Doar asta îmi doresc, să fiu lăsată. Te poți uita, dar nu și implica.
- O apa minerală te rog, îi spun eu barmanului, lăsându-mi telefonul pe masă.
Privesc arhitectura clubului, doar ca să mai pierd vremea, și să îmi distrag atenția de la toți bărbații de aici. Nu vizitez cluburile prea frecvent, dar știu că dacă te uiți în ochii cuiva, mai mult decât câteva secunde, te va aborda toată seara și doar cu rugăminți scapi de el, dacă ai noroc. De când am intrat în club, ledurile mi-au atras atenția, având și diferite mesaje pe geamuri precum ,,Păcătoșii sunt bineveniți" sau ,,decizii greșite". Mesaje de acest tip sunt oriunde privești, dar vin perfect cu canapelele și mobila albă, în care se reflectă lumina roșie.
- Două pahare de whisky pentru mine și domnișoara, aud că spune un bărbat din spatele meu.
Și la cât noroc port eu, trebuia să fie un idiot care să se bage în seamă cu mine, pentru că nu pot fi lăsată în pace să stau singură cu gândurile mele la bar, într-un oraș străin. Vocea nu îmi pare familiară, și nici culoarea părului, fiind primul lucru care îl observ, când mă întorc, ca să verific dacă eu sunt domnișoara de care vorbea. Ochii săi sunt verzi, la fel ca și cravata, chiar dacă aceasta este de o nuanță mai deschisă. El pare foarte obosit, pleoapele sale sunt doar pe jumătate deschise. Îmi dau seama că este beat, așa că vreau să refuz paharul, politicos.
- Nu, mulțumesc. O să rămân la apă pe seara aceasta, zic, simțind cum mă preia un gol în stomac.
- Haide, este doar un pahar.
Pare atât de insistent încât simt că ceva nu este în regulă. Putem sta la masa să vorbim și dacă nu beau alcool. De ce insistă? Și apoi îmi vine următoarea întrebare în minte, este cu adevărat beat sau se preface ca să cred că este incompetent să mă drogheze? Poate că analizez eu totul prea mult, și omul chiar este beat, dar tot nu mă simt în siguranță. Știu de ce sunt capabili oamenii în lumea asta.
- Nu beau alcool, spun pe un ton serios, încercând să îmi caut cu privirea prietena.
- Este doar un pahar. Te mai distrezi și tu, zice încât de-abia îl înțeleg.
Faptul că arată de peste treizeci de ani, mă înspăimântă. Prin tricoul său alb se pot observa mușchii, și chiar dacă e rezemat de masă, îmi dau seama că nu este deloc mic de înălțime, așa mă întorc cu tot corpul la prietena mea ca să îi fac semn să vina în spre mine, dar nu o văd. Mă panichez când văd că nimeni nu m-ar auzi de muzică, și pentru că încăperea este mare, și plină de mulțime, nu sunt șanse să o găsesc pe Sorana acum.
- Nu, eu cred că o să plec, zic, încercând să mă ridic.
- Haide, îmi spune acesta, prinzându-mă de braț.
Mă trage tare în spre el, dar nu durează mult, până când un pumn îi lovește fața. Un bărbat cu părul negru se urcă deasupra lui, după ce îl doboară, și îl lovește în față, până când alți doi bărbați, presupun că prieteni, îl trag de pe bărbatul dubios care a încercat să îmi ofere băutura forțat. Toată acțiunea are loc în mai puțin de zece secunde, pentru că prietenii lui îl ridică instant de pe bruta ce a încercat să mă forțeze. Și ,,salvatorul meu" arată aproximativ la fel. Păr negru intens, puternic, mușchii fiind evidenți, și înalt. Are umerii mari, și este dublu cât mine, cel puțin brațele sale sunt. Îmi atrage atenția un tatuaj ce îi înconjoară gâtul, lucru care mă împinge să mă gândesc dacă se întinde și pe față. Nu pot să o văd, stând întors cu spatele la mine. Când se ridică mă dau în spate, ca și din reflex, fiindu-mi deja frică de cei doi bărbați din fața mea. Nu vreau să ne atingem, așa că încerc să mă îndepărtez, dar nu încât să creadă că nu apreciez gestul. Se întoarce spre mine, lucru care mi face inima să bată viguros. Privirea lui se întâlnește cu a mea, chiar dacă este una rece, parcă plină de ură, iar amintirile îmi revin în câteva secunde. Altarul. Cuvintele frumoase ce vin împreună cu ultimul său cuvânt, ce mi-a rupt inima în două. Semnul de pe spatele lui. Vinul. Tricoul lui. Pistruii nu i-au dispărut, dar în rest, nu îl mai recunosc. Vreau doar să mă îndepărtez de el, și de această dată sesizabil, când îmi dau seama cine este bărbatul care mi-a luat apărarea. Golul din stomac se răspândește în întreg corpul, și simt cum mă sufoc, iar aerul este irespirabil.
- Ești în regulă? Mă întreabă, fără să pară șocat că mă aflu în fața lui.
Respiră repede, de parcă tot aerul din cameră nu ar fi de ajuns, exact cum mă simt și eu, și își scutură mâna dreaptă cu care l-a lovit pe tip. Observ cu colțul ochiului, rana de la degetele sale, și tatuajele care se întind pe mâinile sale, dar nu știu cât de mult îi le acoperă, fiind îmbrăcat într-o cămașă. Parcă nu este el, aspectul său este complet diferit, și nu îl recunosc.
Cum poate să mă întrebe asta? Nu, nu sunt în regula. Bărbatul care m-a părăsit în fața altarului și a fugit, apare după un an într-un club, tocmai când încerc să uit trec peste despărțire, și mă întreabă dacă sunt bine.
- Ce cauți aici? Îl întreb eu nervoasă.
Resimt toate sentimentele din ziua nunții noastre. Tristețe profundă, dezamăgire, confuzie, furie, frică. Dar mai ales, trădare. Tot ce îmi vine acum în minte, este că vreau să mă ascund.
- Te-am întrebat dacă ești în regulă, îmi spune acesta pe aceeași tonalitate.
- Cum îndrăznești să mă întrebi asta? Să apari aici?
Aș vrea să spun mai multe, dar simt că rămân fără aer și nu pot să îi spun tot ce am de zis. Mâinile îmi tremură, dar încerc să mă controlez.
- Am văzut că ești în pericol. Ce cauți în clubul ăsta? Nu ai putut să dansezi altundeva în Las Vegas? Cine este atât de prost încât sa vina aici fără un bărbat?
Palma mea îi lovește obrazul, când acesta mă jignește fără să-i pese de sentimentele mele. Cum poate să vorbească așa cu mine, după ce m-a părăsit în cea mai importantă zi din viața mea? Și palma asta nu a avut de a face doar cu ce s-a întâmplat azi, dar cu tot ce mi-a făcut. Îmi eliberez furia cu palma asta, dar mi-este frică că a simțit cum mâna mi tremură. Cu toate scenariile pe care mi le-am făcut, acum, când a venit momentul, sunt doar dominată de tristețe.
- Nu îndrăzni să vorbești așa cu mine. Nu ai niciun drept. Ești un străin pentru mine. Să nu mai apari niciodată în fata mea, ai înțeles? Nu vreau să te mai văd, strig revoltată, chiar dacă anxietatea mă cuprinde, și aerul îmi rămâne blocat în gât, de parcă tot ce aș mai avea de spus, nu iese.
- Ok, sentimentul este reciproc, spune acesta, întorcându-și bărbia spre mine după ce l-am plesnit.
Se uită cu ură la mine, de parcă eu l-aș fi părăsit în ziua nunții. Nu pot să îl mai privesc, pentru că urmează să plâng. Știu că o să plâng. Nu vreau, nu am voie, ce-l puțin în fața lui. Mă întorc cu spatele la el, pornită să plec, dar îmi aduc aminte că trebuie să o caut pe Sorana. Regret atât de mult că am venit în clubul acesta, încât aș prefera să lucrez o săptămână fără oprire. Aș prefera să fac treaba colegiilor mei pentru luni. Aș face ORICE doar să nu fiu cu el, aici și acum. Aș face orice doar să nu mai trebuiască să fiu în aceeași încăpere cu el. Mă întorc cu fața spre centrul clubului, și încerc să trec pe lângă el, dar îmi oprește calea cu nesimțire.
- Încotro?
Zâmbetul fals îi se lățește pe întreaga față, chiar dacă îmi dau seama că e o metodă de a-și bate joc, și de a mă intimida. ÎL URĂSC PE OMUL ĂSTA DIN TOATĂ INIMA MEA. Nu înțeleg care îi este problema, și de ce adoptă acest comportament de afurisit. El nu era așa. Dar de fapt, persoana care se prefăcea că e, când îți petrecea timpul cu mine, nu exista, și asta mă înfurie mai mult.
- Trebuie să îmi caut prietena. Acum trage-te.
Simt că dacă nu se trage acum, o să continui să îl plesnesc. Dacă nu plâng până atunci. 
- Nu te miști nicăieri în clubul acesta fără mine.
- Nu îmi spui tu ce să fac, mă revolt.
Își ridică sprâncenele, ca și cum i-aș fi spus ceva de necrezut.
- Ba da îți spun. La masa din dreapta ta sunt trei traficanți de droguri, zice gesticulând. La cea din stânga sunt bărbați care se ocupă cu prostituția de femei. În spatele tău, la fel. Iar în față sunt eu, singura ta varianta sigură de-a ieși din clubul acesta fără nicio problemă.
- Mai bine sunt asaltată de un traficant decât să mai petrec cu tine două secunde. Te disprețuiesc, înțelegi? zic fără să mă mai gândesc vreo secundă.
- Nu înțeleg. Dar vreau să fiu sigur că ieși întreagă din clubul acesta, zice gesticulând furios, chiar dacă mai are o urmă de zâmbet pe față.
- Nu, spun eu hotărâtă.
- Te mai întreb încă o dată frumos, a doua oară, spune, lăsând capul, nu mai întreb. 
- Nu. Îmi încrucișez brațele și îl privesc, așteptând să văd ce face în privința asta.
Nu mă poate lovi, și nici nu ar face-o, pentru că atâta știu și eu despre el. Adică, nu mai știu ce e adevărat sau fals, așa că mă pot aștepta la orice, nu? Nu mă așteptam să mă părăsească, și totuși uite-mă aici, peste un an, fără un inel pe deget. Dar sper totuși, să nu aplice la violență, pentru că frica mea este și așa, la nivel maxim.
- Ok, încercăm cu a doua variantă.
Mă aruncă peste umăr, lipinde-mă cu fața de spatele său. Încerc să dau din picioare și să îl lovesc cu pumnii în spate, dar este degeaba. Mă gândesc la prietena mea, care o să rămână singură, fiindcă dobitocul acesta nu mă lasă să o chem. Continui să îl lovesc, chiar dacă nimeni nu pare să-mi sară în ajutor.
- Ești un dobitoc, strig eu, lovindu-l cu genunchii în piept.
Chiar dacă nu mă lasă jos, va avea vânătăi mai mult ca sigur, pentru că îmi lovesc pumnii de el cu toată forța.- Taci, răcnește. Nu vreau să se uite toată lumea.- Ajutor, mă răpește! Strig eu când acesta mă scoate afară din club și mă aruncă, ca și pe un sac, într-o mașina.Toată lumea se uită, dar nimeni nu face nimic. De ce? Care e problema lor? Dacă mă răpea cineva? Nu pot să cred că nu le pasă. De fapt, chiar sunt răpită, și încă de un dobitoc. Cel mai mare dintre toți. Am trecut pe lângă o mulțime de oameni, dar nimeni nu a făcut nimic în legătură cu asta, și să nu mai spun că barmanul doar a privit. - Nimeni nu o să te ajute, păpușă. Toată lumea mă cunoaște aici, îmi rânjește. Fac multe prostii, dar nu răpesc femei.- Stai! Strig eu când acesta închide ușa mașinii.Când ies din mașină, acesta se întoarce cu capul și îi face semn unui bărbat, ce păzește intrarea în club, să vină spre el.- Nu o lași să iasă din mașină, aud că spune, eu fiind închisă, fără habar ce urmează să se întâmple.Apropierea bărbatului mă face să mă întorc în mașina și să închid ușile, simțindu-mă în nesiguranța. Am mai menționat cât de mult îl urăsc pe omul asta? Nu pot să cred că m-a luat cu forța din club, și m-a închis la el în mașină. Vreau să cred că a făcut toate astea doar ca să îmi caute prietena și să o aducă aici, nu ca să mă țină sechestrată.