Semnul lui

A fugit ca și un laș

Meredith

- Aiden. Prinde-ți mâinile de brațele mele, îi șoptesc, însă am presimțirea că și dacă nu l-aș ghida, el tot ar știi unde să și le poziționeze.
În momentul în care mi pune mâna pe umeri, atingându-mi o parte din ceafă, simt cum firele de păr de pe mână mi se ridică, dar și electrocutează. Simt ca și cum pielea mea nu ar fii chiar a mea, și corpul în care mă aflu îmi este unul străin, pentru că nu mai am control asupra lui. Am crezut că are nevoie să îl ghidez, să îi spun modul în care ar trebui să mă atingă, ca să îi atragă atenția lui Ronald, dar se pare că nu are nevoie de nici un gram de ajutor. Își coboară mâinile, încât să simt cum îi se freacă de pielea mea, lăsându-mi pielea electrocutată, în urmă. Pielea sa e mai dură, fiind mai aspră la atingere decât mă așteptam. Îmi ajunge la încheietură, și își plimbă mâinile, până acestea îi cad pe șoldurile mele. Știu că are totul sub control, pentru că îmi întorc privirea, și uite-l pe Ronald, țintit cu ochii asupra mea, și a mișcării mâinilor lui Aiden. Știe ce simt, pentru că chiar dacă eu nu îl cunosc, fiind un complet străin pentru mine, el mă cunoaște. Știe cum am fost, pentru că eu i-am arătat adevărata mea față. Știe că pielea mi se face de găină, dacă cineva îmi atinge umerii goi, și mi se strecoară sub dantela ce mi acoperă. Mai știe și că iubesc tensiunea ce se creează atunci când buzele îmi sunt la o distanță atât de mică de o persoană, încât îi pot simți respirația, și totuși prea departe să îi le ating. Mă simt de parcă Aiden îi știe toate micile secrete, pentru că îi știe slăbiciunile, fără să fie nevoie să menționez vreun lucru de ele, și totuși... totuși, un lucru nu îl va ghici. Un lucru care îl va înnebuni pe Ronald, pentru că știu mai mult ca sigur că și-l amintește. Chiar dacă muzica este orice, dar nu clasică, îmi pun capul pe umărul lui Aiden, ca și semn de oboseală, dar și protecție. Cu capul pe el, și cu ochii la altul, îmi privesc inamicul, sau mai bine spus, trădătorul. E la masă cu oameni importanți, ce par unul mai irascibil și serios ca și altul, și cu cămășile călcate, având ținută ce emană respect. Nu cu vârste mult mai înaintate ca și Ronald, fac afaceri, unele inegale, și câștigă bani, cât nu ar câștiga alții în o mie de vieți. Uite-i pe toți din jurul lui. El e singurul cu cămașa albă, iar nasturele deschis mă face să mă gândesc dacă s-a schimbat chiar atât de mult. Țin minte, cât punea accent Ronald pe detalii ca și cravata, costumul întreg, nasturii închiși, și ochii ce emit celorlalți respect și bună voință. Ronald pe care îl privesc acum, parcă este altcineva. Ochii lui ard, și nu am mai văzut o seriozitate și răutate pură în ochii cuiva. Nu îi găsesc ochii blânzi, sub masca pe care o afișează, dar îi văd gelozia, și orgoliul ce arde. Capul mi-l țin lipit de Aiden, iar mâinile lui îmi sunt sprijinite de talie, având încredere în planul meu. Are sprâncenele încruntate, lucru ce mă asigură că l-am înfuriat. Îl privesc, și nu știu dacă cineva îmi m-ai observă privirea în afara lui, fiind la fel de focusat ca și mine. Nu arăt urmă de răutate din privire, sau răzbunare, ci sunt pentru câteva secunde, doar eu, Meredith White, care îl privește pe bărbatul complet schimbat, ce i-a promis o viață întreagă împreună, Ronald Moore. Rămâne focusat doar asupra mea, și am presimțirea că va ceda, și îmi va arăta puțină blândețe, iar pe când simt că masca sa cade, și privirea îi se schimbă, Aiden își pune mâna pe capul meu și îmi oferă siguranță. Știam că asta este slăbiciunea lui Ronald.
Când eram împreună, obișnuiam să vorbim despre tot și toate. Într-o seară, mi s-a deschis, și mi-a povestit despre mama lui, care a murit când era mic. Mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă o conversație cu ea, o atingere de a ei, în care să îi spună ca totul va fi bine, și chiar și un dans. Am văzut împreuna un videoclip făcut de unchiul lui Ron, în care părinții săi dansau la nunta lor, fiind ambii tineri. Mama lui Ron și-a lipit corpul de soțul ei, și în ciuda melodiei, și-a lăsat corpul ghidat de el, cu capul pe umărul său. Tatăl lui Ron părea mai fericit ca niciodată, chiar dacă l-am mai văzut zâmbind de nenumărate ori cu noua sa soție. Ron mi-a spus cât de mult și-ar fi dorit și el un dans cu ea, doar unul, în care ,,să îmi poate simți tristețea și furia". Ron mi-a spus că vom dansa ca și părinții lui la nunta noastră. Nu a avut pe nimeni niciodată cu care să fie sentimental, pentru că i-a lipsit mama, și blândețea ei. Nu a avut pe nimeni, căreia să îi pună capul pe umeri, și să se simtă protejat. Mi-a povestit toată noaptea despre dansul nostru. Modul în care o să mă țină de talie și o să mă lase să mi port corpul. O să îmi pun capul pe umărul sau și o să privesc în gol, cum că sufletul meu pereche mă ține în brațe. Amintirea asta o să rămână cu mine pe veci, și din fericire și cu el, pentru că am impresia că am reușit să îl fac să înțeleagă că în locul lui, e altcineva. El nu e aici, pentru că l-am înlocuit. Aiden îmi prinde fața între palmele sale, și mă sărută. Limba asta este în pură conectare cu a mea, și aroma buzelor sale îmi invadează rapid spațiul cavității orale. Îi iubesc mirosul și gustul și atingerea, și încep să cred că îi iubesc totul. Dar nu pe el.
Sărutul nostru este despărțit când simt că buzele sale se dezlipesc brusc de ale mele, și fără să conștientizez ce se întâmplă, simt cum corpul meu este tras în spate de niște mâini străine, iar împotrivirea mea este în zadar. Nu mă întorc în spate ca să văd persoana străină ce mă ține, ce mă uit doar la corpul lui Aiden pe podea, cu sânge în zona urechii. Acesta este în genunchi, încercând să își mențină echilibrul. Sângele de pe mâna sa dreaptă, cu care și-a șters urechea de sânge, mă înspăimântă, și vreau doar să fug la el, pentru că tot ce se întâmplă mă i-a sub surprindere.
- Aiden! Strig eu, simțind orice, dar nu protecție, și inima îmi bate atât de tare încât încep să cred că îmi v-a sări din piept.
Nu aveam nici cea mai mică idee că se vor lupta ca și niște sălbatici, iar dacă am crezut că există vreo urmă de umanitate în Ron, m-am înșelat, pentru că modul în care stă în fața lui Aiden, așteptând să se ridice ca să își continue lupta, este dovada vie că nu există nimic în el. Își scutură mâna cu care a lovit, și rânjește ca și cum ar fi făcut ceva de care să fie mândru. Ochii îi sclipesc, și cea mai înfricoșătoare chestie este că motivul îi fericirea. Îi mândru de ce a făcut, și singurul pe care mi-l doresc, este să îl lovesc cât de tare pot, dar modul în care ne-a luat prin surprindere mă scoate din fire. Într-o secundă buzele îmi erau lipite de ale lui Aiden și în alta, e lovit la pământ. Am știut că va veni, dar... nu mi-a trecut prin minte că așa. Am știut și l-am pus în pericol pe Aiden. Încerc să lovesc cu cotul persoana din spate, și după mânecile cămășii, și ceasul argintiu de la mână, realizez că era la masă cu Ron. L-am văzut când mă priveam cu Ronald, și chiar dacă îmi doresc să mi amintesc mai multe, nu pot, pentru că eram mult prea concentrată la ochii trădătorului.
Încerc că mă eliberez, dar sunt ținută pe loc, cât timp îi privesc luptându-se. Aiden se ridică, și într-o fractură de secundă, îl lovește pe Ron în zona toracelui, făcându-l să cadă în aceeași poziție în care se afla și adversarul lui cu câteva secunde în urmă. Aiden nu se uită în direcția mea, doar în jurul lui, pentru a se asigura că sunt doar ei doi și atât. Chiar dacă nu mă privește, îmi pot da seama că are un timp plăcut și că îi face plăcere faptul că Ronald a pornit cearta și nu el. Pentru el a fost doar protecție, așa că se poate folosi de putere acum ca să îl doboare. Urmează un pumn dat de Aiden, profitând de situație, și când Ron se află într-o poziție cu multe slăbiciuni, îl mai lovește odată. Din prima lovitură, pot vedea doar sânge din nasul lui Ron care îi curge în jos spre gură, dar la a doua, oamenii se pun în jurul lor, și scot sunete, care par mai mult încurajări, și îmi blochează viziunea. În ciuda mulțimii de bărbați din club, nimeni nu îi desparte. Sunetele și zâmbetele din jur mă înspăimântă, în special faptul că nimeni nu este îngrijorat ca și mine. Mai sunt câteva fețe în jur care își întorc capul, dar majoritatea dintre ei par încântați pentru ca au un spectacol. Fata din fața mea se retrage, lăsându-mă să văd tot ce se întâmpla între cei doi. Aiden se pune deasupra lui Ron, înfășurându-și mâinile în jurul gâtului său. Am încredere că se va opri la timp și nu se va lăsa purtat de furie și orgoliu. Ronald încearcă să îl împingă de pe el, și își prinde mâinile în aceeași poziție ca și Aiden, iar acum contează doar cine cedează. Îmi fac griji pentru amândoi, dar instinctul de a acționa în ciuda oricărui risc, mă face să îmi dau seama că nu mă tem doar pentru Aiden, pentru că eu l-am băgat în asta, iar piciorul pe care îl încasează persoana din spatele meu, îmi demonstrează asta. Reușesc să mă eliberez spre mirarea mea, chiar dacă am impresia că a fost o scăpare a persoanei din spatele meu și fără să mă gândesc vreo secundă la altcineva din jur, mă apropii de cei doi și încerc să îl ridic pe Aiden de pe Ron. Sângele acestora mă înspăimântă, dar la fel de mult ca și golul din stomac ce îmi strigă că e doar vina mea. Am știu că va ieși urat, până la urmă pentru asta sunt aici, dar merită toate astea? Aiden din fața mea, nu este persoana care dormea lângă mine acum câteva zile, dezbrăcat, fără să încerce să mă forțeze cu orice. Nu e persoana calmă cu care am stat în fața cerului plin de stele și cea care m-a făcut să uit de Ron în majoritatea momentelor. Nu e persoana care m-a făcut să simt altceva în afară de tristețe și indiferență timp de zile întregi. Nu e persoana cu care am conversat ultimele nopți, până am adormit.
Pare atât de absorbit de situație, încât nu mai vede pe nimeni, și tot ce vrea este să câștige. Ron cedează, lăsându-și brațele pe lângă corp, și când îmi dau seama că viața sa e în pericol, îl prind pe Aiden de umeri și încerc să îl trag în spate cu toată forța mea. Mi se împotrivește, și chiar dacă simt doar panică în corp, încerc să strig la el, în ciuda muzicii tari ce continuă să deruleze.
- Aiden, te implor! Încetează! Strig, până vocea îmi sfârșește în răgușeală, dar pe cum îl trag mai tare în spate, pe atât se apropie mai tare de corpul lui Ron.
Nu înțeleg de ce a cedat. Poate lupta, și are mai multă forță ca și Aiden, așa că de ce a cedat?! De ce nu ripostează, sau măcar să se apere? Am vrut să îl distrug, nu să îl omor. Îmi pun mâna pe brațul lui Aiden, încercând să îi trag una dintre mâini, și pe cât reușesc să i-o îndepărtez, simt cum mă împinge cu toată forța sa, și mă izbește de podea, în direcția străinului ce mă ținea în urmă cu câteva secunde. Mulțumea se îndepărtează când cad, și chiar dacă simt frica la același nivel ca și înainte cu câteva minute în urmă, sunt frustrată. Pentru că nu așa a fost înțelegerea noastră. Vreau să mă ridic, dar Ronald își izbește pumnul de fața lui Aiden, luându-ne pe amândoi în surprindere și se urcă deasupra lui, făcând semn unor bărbați să îl ajute. Se pun între cei doi, și Ron fără să se mai uite în spatele lui după adversarul său, aleargă în direcția mea, așezându-se în genunchi, având privirea pe care am încercat să o caut la el, de o săptămână.
- Mer! Mer, îmi repetă.
Îmi cuprinde mâna dreaptă, pe care am aterizat, și se uită cu atenție la ea. Chiar dacă nu sunt lovită, și am cel mult niște vânătăi, se comportă de parcă aș fii pățit ceva mult mai grav, încât mă sperie și pe mine. Încerc să respir, și să conștientizez ce s-a întâmplat. Ce naiba s-a întâmplat în urmă cu câteva minute și cum am ajuns pe podea. Și motivul pentru care s-au întâmplat toate astea.
Aiden m-a împins. Aiden m-a împins când încerca că îl sufoce pe Ron, iar acum Ronald se află în fața mea, încercând să vadă dacă nu sunt rănită, de parcă ar da doi bani pe siguranța mea.
- Sunt bine, îi spun, uitându-mă în podea, umilită de situație și privirile oamenilor.
Îmi fac curaj să-l caut pe Aiden cu privirea, dar nu îl găsesc, chiar dacă cu câteva secunde în urmă era aici. Nu sunt furioasă pe el, pentru că nu a știut cine este în spatele lui, nu mi-a auzit vocea, pentru că știu că nu m-ar răni. Nu a fost vina lui, pentru că credea că sunt altă persoană.
- Ești bine. Face o pauză. Ok.
Inspiră și expiră atât de adânc de parcă tot aerul din cameră nu ar fii de ajuns.
- Unde e Aiden? Spun, sunând panicată.
Îl caut, chiar dacă corpul lui Ronald este atât de apropiat de al meu, încât nu pot să văd prea mult.
- A fugit ca și un laș, spune cu scârbă. Lasă-mă să te ajut.