Semnul lui

Vocea aceea

Meredith

- Unde mergem? Îl întreb eu, după câteva minute în care am tăcut, ca să fiu sigură că tremurul din voce nu mă dă de gol.
- Nu prea îți plac surprizele, așa-i?
- Ba da îmi plac, doar că... știi... spun eu, urmărindu-i buzele.
- Hm?
Își întoarce capul spre mine, ca să îmi dau seama că trebuie să continui propoziția. Dar trebuie? Buzele sale arătau atât de bine, în special când și le lipea una de cealaltă în întregime, dar a trebuit să mă opresc din holbat, pentru că, ceva îmi spunea că m-am dat de gol și că a presimțit că îl urmăresc, cu atenție maximă.
- Și tu trebuie să îți demonstrezi încrederea față de mine.
- Cine ți-a spus că am încredere în tine?
Îi se încordează mușchii, ținând ambele mâini pe volan, deși, cu câteva secunde în urmă, avea stăpânire asupra mașinii doar cu mâna dreaptă. Strânge volanul, fiind foarte concentrat asupra modului în care se comportă. Știe că îi analizez privirea, zâmbetul, poziția, părul, mâinile, absolut tot. Știa că o să fac asta, în momentul în care îmi adresează o astfel de întrebare. De ce cred că are încredere în mine? Pentru că eu am încredere în el. Bine, nu i-aș încredința ceva foarte valoros, dar am încredere încât să nu mă trădeze. Mi-a câștigat încrederea cu câteva zile în urmă, când am fost la el acasă. Putea să profite de mine, pentru că nu eram în apele mele, dar nu a făcut-o, și asta contează foarte mult pentru mine. Dar totuși, vreau să-l testez. Vreau să îl aud cum îmi spune cuvintele pe care aștept să le spună. Vreau să fie sincer, și să lase orgoliul deoparte pentru o secundă. Știu că are încredere în mine, și el știe că are încredere în mine, așa că ce contează că o spune cu voce tare?
- Nu ai încredere în mine? Spun eu, cu un glas mai milos decât vreau să se sune.
Am vrut să sune atractiv, pe când, sună mai degrabă trist. Și ca să fie setul complet, îi arat o privire de cățeluș trist, pentru că asta sunt eu. Nu o femeie sexy și atrăgătoare, ce vrea să inspire încredere și superioritate, ce un cățel trist care are nevoie de atenție. Cel puțin așa par acum.  Se uită la mine, ca să își de-a ochii peste cap în următoarea secundă, iar eu, sunt total de acord cu acțiunile sale.
- Da, spune el, pe un ton coborât, ca să îl pătrundă răgușitul, având aceea voce.                        
Vocea pe care o are orice bărbat dimineața. Vocea în care nu poți înțelege cu exactitate ce spune, dar nu mai contează, pentru că vocea lui este atât de atractivă încât nu mai contează nici cuvintele spuse. Într-un fel, nici nu îți pasă ce spune, pentru că tu auzi ce îți dorești tu să auzi. Sau poate doar gândesc eu prostii. Poate aceea voce este doar în mintea mea, dar cu siguranță, tonul pe care Aiden îl abordează, este atractiv, iar de asta sunt foarte sigură. Cel mai probabil, aerul rece din mașină îl provoacă să vorbească în acest mod, pentru că asta îi producea și lui Ronald răgușitul... sau mai bine nu îmi amintesc de ce se întâmpla între noi, în trecut. El nu mai contează acum. Eu vreau doar răzbunare, și după aceea, am încheiat-o cu el și cu toate amintirile care mă întristează.
- Mulțumesc, spun eu, fără să mai am urmă de voce miloasă, decât un ton ce îi spune  ,,oricum știam, dar voiam să te aud spunându-o".
Și da, i-am mulțumit. Apreciez faptul că este sincer, și că își lasă aroganța deoparte.
- Ajungem în câteva minute.