Semnul lui

În căutarea ei

Ronald

Nu pot să mă întorc în club, pentru că Mer nu îmi ascultă sfaturile și cel mai probabil o să îl provoace pe Aiden la violență. Ticălosul de abia așteaptă să aibă un motiv ca să își izbească pumnul de obrazul meu. Nu îmi este frică de el, dar clubul este al meu astăzi, ceea ce înseamnă că eu răspund de acesta. Nu pot să mint și să spun că nu am încercat să îl provoc vreodată. Cu trei săptămâni în urmă, marți, când clubul era a lui, i-am făcut noaptea un calvar. Sora lui a venit la club ca să vadă locul în care lucrează Aiden, iar eu am venit ca să mă întâlnesc cu Owen Hudson, un mare jucător de pariuri ce a călătorit tocmai din Italia, pentru jocurile de noroc. Clubul nu îmi aparține Marți, dar Hudson a stat doar 2 zile în Las Vegas și nu am putut rata venirea sa. Am văzut-o pe domnișoara blondă la bar, singură, purtând o rochie neagră, ce seamănă exact cu cea pe care i-am cumpărat-o lui Meredith, de aniversarea ei. Îi era vizibil doar spatele gol, părul ușor, ondulat, căzut pe umeri, mai scurt decât a fostei mele iubite, dar pe moment, m-am gândit că și-a făcut o tunsoare. Blondul îi era într-un auriu închis, cu nuanțe de castaniu printre șuvițe. Aș fi un idiot dacă aș spune că nu m-am uitat prima oară la trupul ei. Fundul l-am observat de la distanță mare, în ciuda feselor de mărime medie, ce erau ușor de cuprins în palme. Talia subțire îi evidenția soldurile mari, rotunde, ce construiau forma de clepsidră parcă scoasă dintr-un muzeu. Părea la fel de mică de înălțime, de un metru cincizeci și nouă, cu corpul la fel de fraged. Avea tocurile de aproximativ cincisprezece centimetri, ceea ce îmi producea îndoieli că este Mer a mea. La ocazii speciale, era cea mai aranjată persoană din cameră, cu sânii mari, de mărimea unor pepeni, ce luau toată atenția dintr-o cameră, picioarele subțiri, talia mică, și fesele minuscule, dar în cea mai parte din timp, purta pantaloni de trening, tricouri de la raionul de bărbați, părul prins, cu niște șuvițe ieșite din control și adidași simpli, care deseori nici nu erau curați. Îmi aduc aminte, cum obișnuiam să ne certăm pe diferențele dintre îmbrăcămințile noastre. Niciodată nu ne asortam. Eu eram la cămașă, cu pantaloni de stofă, dependent de culoarea gri și alb, iar ea era îmbrăcată într-un set de trening, cât mai colorat, ce te ducea cu gândul la un copil.
Avea un tricou portocaliu, lung până la genunchi, de care era obsedată. L-am pătat cu rodie când am sărutat-o pe gât, și a stat mofturoasă pe mine o zi întreagă, și până când m-am dus și i-am cumpărat unul exact la fel, din celălalt capăt al orașului. Oricum, nu m-a iertat pentru că avea sensibilitatea asta pentru lucruri, încât se simțea rău pentru acestea. Avea senzația că și-a înșelat fostul tricou, cu cel cumpărat de mine. Eu consideram asta o nebunie, dar când am început să analizez comportamentul tatei, și am conștientizat că suferă de aceeași problema, m-am relaxat. La fel au făcut și cu paharele, păturile, pernele și restul obiectelor ce aparțin de casă. Era dezastru dacă distrugeam vreun lucru prin casă. Cum spuneam, m-am dus la sora lui Aiden, ce își scotea fundul în afară, stând deasupra mesei la bar. Am întrebat-o ce caută aici, luând-o prin surprindere și în momentul următorul, s-a întors la mine. Am avut un sentiment de vinovăție, în special când a început să țipe și lumea credea că o abordez contra voinței sale. Mi-am cerut iertare și i-am oferit o băutură, ca să o calmez. Am vorbit cu ea, o oră mai exact, până când ne-am îmbătat amândoi, și am vrut să o duc acasă. Chiar când am vrut să ieșim din club, am dat nas în nas cu Aiden, care nervos, pentru că i-am îmbătat sora, a vrut să mă umple de sânge. Nu s-a întâmplat asta, pentru că prietenul nostru, Matthew, ne-a despărțit și i-a reamintit de contractul semnat. Poate el nu și-a dat seama, dar furia pe care am văzut-o în ochii lui în acea noapte, mi-a trezit gânduri ce încă mă macină. Nici eu nu am fost mai calm, chiar dacă vina a fost a mea, și poate chiar mă încânta ideea de a mă bate cu el, pe tura sa. Nu este un om bun, de asta sunt sigur, dar nu acest lucru mă îngrijorează. Nici eu nu sunt un om bun, și uite-mă aici, judecând alte persoane. Cel puțin, eu nu încerc să mă prefac că sunt cineva, cine nu sunt. Mă îngrijorez pentru Meredith. Este înăuntru cu el și eu tot ce fac este să fumez o țigară, pe banca din fața clubului, amintindu-mi de sora lui Aiden, sau mai bine spus, geamăna lui Meredith. Au trecut în jur de treizeci de minute, dar nu știu ce să fac. Nu vreau să merg acolo, să mă umilesc pentru ea, pentru că nu mai da doi bani pe sentimentele ei. Nu am de gând să o târăsc afară, chiar dacă îmi doresc să îl târăsc pe Aiden, izbindu-l de toți pereții. Nu îmi calc pe mândrie pentru nimeni, deși îmi doresc să meargă acasă în siguranță. Singura persoana pe care Meredith o ascultă este Sorana. Nu vreau să am prea mult contactat cu Meredith, preferând să se ocupe prietena ei cea mai buna, de ea. Eu m-am ocupat destul și uite cum am ajuns. Distrus. Tulburat. Furios. Dar gândul că bărbatul acela o poate atinge, îmi trezește gânduri oribile. Gândul că orice alt bărbat o atinge, mă omoară. Știu că nu mai este a mea, dar mor în fiecare secundă când nu este lângă mine, dar e lângă altul. Nu îmi pasă de ea, și nu o vreau lângă mine, dar nu o vreau nici lângă altul. Îmi scot telefonul din buzunarul pantalonilor și caut numărul de telefon a lui Sorana.
O găsesc după câteva minute, notată ca și "Finch", acesta fiind numele ei. Îmi aduc aminte că așa o strigam, tot timpul. Niciodată nu o strigam după prenume. Ea îmi spunea "Mory" și mă enerva la culme. Mă făcea să mă simt ca și un copil și ascundea bărbatul din mine. Deveneam instant, sensibil. Numele meu este "Moore" și niciodată nu am înțeles cum Sorana este atât de creativă, încât să ajungă la "Mory". Eu și Meredith râdeam pe seama asta. Oricum, ea are cel mai fermecător nume. În următoarea secundă m-am îndrăgostit de numele ei. "Meredith White" urma să fie "Meredith Moore". Nu are nici un sens să mă mai gândesc cum ar fi fost numele noastre împreună, pentru că niciodată nu o să se întâmple. Dar ar fi putut.
Îmi pun telefonul la ureche și telefonul apelează prințesa adormită, care sunt sigur că mă va jigni din prima secundă în care îmi aude vocea.
- Cine îi? Îmi răspunde o voce adormită, fără puțin de entuziasm în ea, și spre fericirea mea, nici furie, dar asta are să se schimbe când conștientizează de la cine e apelul.
- Ronald, îi spun sec, sunând mai plictisit decât sunt în realitate. Mă corectez, sunt plictisit.
- Ți-am spus să o lași pe Meredith și să îți vezi de viața ta!
Uite că a revenit Sorana pe care o cunosc.
- Meredith e în club, trec eu la subiect. E cu un om periculos, Aiden, și pe mine mă ignoră. O să vii aici, acum.
- Poftim? Strigă aceasta în telefon, încât e necesar să îmi îndepărtez telefonul de la ureche, ca să nu surzesc.
- Meredith e aici cu Aiden, un jucător de pariuri, îi spun cu spații între cuvinte. Lucrez cu el și e un om foarte periculos, accentuez.
O aud cum se panichează prin telefon, dar continui să îi povestesc despre Aiden și cum a ajuns Meredith în club cu el.
- Vino să mă iei. Să fii aici în cinci minute.
Îmi închide telefonul și în următoarea secundă, îmi arunc țigara la gunoi și mă îndrept spre mașină. Când ajung lângă aceasta, observ că geamurile sunt sparte și ușa din spate este lovită. Nu a fost lovită de o mașină, asta îmi e al naibii de clar. Doar nenorocitul de Aiden putea să angajeze pe cineva să se ocupe de asta, în mijlocul orașului. Știe nemernicul cum să scape basma curată. Suntem în mijlocul nopții și nu sunt multe persoane pe trotuar, dar cineva ar fi anunțat poliția dacă nu era mâna lui Aiden. Ticălosul reușește să câștige aproape toate jocurile de noroc, nu înțeleg de ce am fost uimit că a putut să spargă geamurile unei mașini și să scape. Sorana mă va omorî, de asta sunt sigur.