Semnul lui

Privirea lui

Meredith

Au trecut două zile când l-am băgat pe Ronald în arest, și de când Aiden și-a luat lucrurile, și s-a mutat înapoi la el acasă. Am hotărât că o să ne întâlnim când este necesar, dar nu o să mai trăim împreună pentru că nu este nevoie.

De ce ar fi?

Nu e că nu mă mai simt confortabil în prezența sa, dar de când... de când m-a prins de mână, și m-a tras afară din mașină, fără să acorde atenție modului în care mă ține... am strigat de nenumărate ori la el să oprească mașina, și nu i-a păsat nici. măcar. odată.

Am avut aceea opinie despre el pe care mi-a distrus-o. L-am crezut blând, și puteam să jur că e tipul de om greu de enervat, și de scos din minți, dar Ronald... oricâte lucruri urâte mi-a făcut, trebuie să recunosc că niciodată nu m-a rănit fizic. Niciodată nu a accelerat mașina ca să mă intimideze, auzind doar strigătele mele pe fundal. Niciodată nu m-a târât afară din mașină ca și pe un animal, și mai mult ca sigur, nu m-a mușcat de gât până la sângerare. Toate lucrurile pe care Aiden mi le face sunt toxice, și știu că ar trebui să renunț la el, și la planul nostru, pentru că mi-am pierdut deja jobul, dar... mândria mea, orgoliul, nu mă lasă. Simt că Ronald nu a trecut prin destule. Nu a suferit nici unul la sută cât am făcut-o eu.

Și mai îi... atracția asta imposibil de stăpânit pe care o am, pentru dușmanul lui. Nu pot găsi o explicație, dar simt ceva când sunt cu el. Poate sălbăticia cu care mă trădează, e atât de străină pentru mine, încât îmi aduce cumva, nu confort, dar obsesie. Minusculă, dar e acolo. Nu sentimental, dar corpul meu simte ceva pentru el, și nu găsesc o explicație logică. Pe cum trece timpul, descopăr mai multe despre el, lucruri pe care aș fi preferat să nu le aflu vreodată. Înspăimântătoare.

Ce știu, este că am o urmă pe gât, de la întâlnirea noastră, și niște vânătăi spre cale de vindecare în jurul încheieturilor. Poate nu realizează când mă atinge, sau când mă simte, dar e foarte dur, și mâinile sale sunt grele. Nu are mâini ușoare care să le simți cu greu pe piele, la fel ca și doctorii, ce are atingerea observabilă, și puternică. O simți după piele, o simți până la oase. Dacă își apropie degetele, ca să te strângă, riști să rămâi cu o mână ruptă, și pielea mov albăstruie. Nu e întotdeauna un lucru bun.

Și ochii lui... are ochi frumoși, negri. Dar nu pot să mă opresc, din ai compara cu a lui Ronald.

Ronald, are acei ochi... oh doamne, sunt atât de frumoși, încât ai putea să îi privești ani întregi, fără nevoia de altceva. Ai putea să îl privești, fără să vorbiți, sau să acționați. Ochii lui sunt de-ajuns. Și când își afișează figura de flirt, și ochii îi se alungesc, însoțiți de un zâmbet fermecător, e de parcă... privești apusul. Culorile ce se îmbină între ele, unele obișnuite, nuanțe ce le-ai mai văzut pe cer, dar nu te-ai săturat din admirat, iar altele... altele noi, ce te lasă fermecat. Și partea interesantă, este că nu o să regăsești în ochii lui doar nuanțe verzui, dar și gălbui, umbre de albastru.

În ciuda faptului că Ronald nu bea, a fost odată... un eveniment ce pot să confirm că mi-a furat inima, lucru care demonstrează ce instabilă psihic sunt. Iar ochii lui au fost de vină.

Prietenii lui de la facultate au dat o petrecere, unde nu erau invitați doar studenți de la medicină, dar și de la alte facultăți. Nu am vrut foarte mult să merg, și de fapt, nici nu auzisem de petrecerea asta ținută în clubul de lângă intersecția străzilor de pe Yorkfire. Era renumită, ca și restul petrecerilor ținute în cluburi, dar cum nu eram cea mai petrecăreață persoană, nu aflam de veștile astea prea rapid. Nu trecuseră doar câteva săptămâni de când ne cunoșteam, și roșcatul m-a chemat la petrecerea asta, fiind însoțiți de Martin, și Rufus, prietenii lui buni, Marie, iubita lui Rufus, Anne, verișoara ei, și Melissa, prietena lor, care am aflat mai târziu că avea și un crush pe Ronald, chiar dacă nu a făcut niciodată nimic ca să ne împiedice relația.