Semnul lui

Nu vreau să sfârșești rănit

Meredith
Nu m-am obosit să mă schimb de pijamale de când Aiden este aici, și sincer tăcerea asta dintre noi este destul de epuizantă, și faptul că ieri de dimineață a plecat de la hotel fără să îmi adreseze vreun cuvânt, e doar lipsă de bun-simț, și dacă continuă așa... dacă continuă așa nu știu cum să procedez. Pare atât de nepăsător de situația asta, încât mă afectează. Mereu am gândit lucrurile și acțiunile oamenilor exagerat, și pentru o perioadă m-am liniștit cu ideea că toți suferă de problema asta, dar când am început să vorbesc despre ce mi se întâmpla, părea că sunt nebună. Că nu ar trebui să analizez fiecare cuvânt pe care mi-l spune un străin, și nici nu ar trebui să îmi stea în cale. Cu timpul, am reușit să mă mai ,,vindec", dar în adâncul meu, știu că voi rămâne cu gândirea exagerată pe restul vieții. Iar Aiden, se pricepe de minune să joace pe nepăsătorul.
A venit ieri, seara acasă, dar nu l-am așteptat, pentru că nu am vrut să pară că mă consumă atitudinea sa. Am rămas la mine în dormitor, și l-am auzit cum a deschis frigiderul chiar după câteva minute de la venire, în ciuda faptului nu avea ce să găsească acolo, pentru că e gol. Iar astăzi, astăzi trebuie să purtăm o discuție despre ce s-a întâmplat în urmă cu două zile. Nu poate să mă evite în propriul meu apartament, când el a avut cea mai mare parte de vină. Adică, mă aruncă pe podea în club, de față cu toată lumea, fuge, fără să se asigure dacă sunt teafără, se întoarce la mine acasă, și mă rănește din nou? Îmi place persoana lui, și e atât de moderat, și temperat, încât chiar nu vreau să ne îndepărtăm. Credeam că e cel puțin.
Planul nostru este foarte important pentru mine, și îmi doresc din toată inima să mă răzbun pe Ronald, dar nu pot să o fac dacă eu și Aiden nu putem comunica ca și doi adulți. Și nu vreau să o fac singură.
Cât despre Ronald...mă bucur din tot sufletul că Aiden a lipsit ieri toată ziua, pentru că Ronald s-a întors pentru a doua oară, cu minciunile lui patetice despre Alex. M-a rugat să îl cred, și a vrut din nou să îmi forțeze puterea și să intre în casă, dar i-am spus cât de calm și sincer am putut, că nu vreau probleme cu Aiden, și pentru prima dată de când ne-am regăsit, am simțit că mă ascultă. Dacă Aiden ajungea acasă, și mă găsea cu Ronald la ușă, aveam până astăzi și cealaltă parte a gâtului învineţită, lucru pe care nu mi-l doresc, pentru că mi-a fost dificil să îmi ascund și rana asta de Ron. Nu că nu mi-ar fi plăcut să îi văd fața, doar că ar fi știu după modul în care îl privesc că nu mi-am dorit-o nespus de mult, și ar fi devenit violent. Mă cunoaște în de ajuns de bine, încât să știe că nu sunt o persoană atât de ,,vulgară" sau ,,indecentă", încât să îmi las de bună voie, o vânătaie pe gât. Nu m-am simțit inconfortabil, nu total, când mi-a făcut-o, pentru că Aiden nu este acel tip de persoană. Cel puțin asta sper, pentru că ieri m-a speriat ca naiba.
Chiar și cu înfățișarea sa înfricoșătoare, și atitudinea nepăsătoare, are un orgoliu puternic. Sau mai bine spus, frică. Înțeleg. Probabil că nici mie nu mi-ar fi convenit, dacă l-aș fi găsit cu o femeie, mai precis adversara mea, în felul în care el m-a găsit pe mine. Nu știu dacă este gelozie, orgoliu sau frica că îl trădez, dar trebuie să înțeleagă adevărul, pentru că nu putem să ducem planul la bun sfârșit așa.
Oricum, revenind în prezent, trebuie să discutăm, și îmi este greu să fac eu primul pas, dar sper din tot sufletul să cedeze de la el, și să nu mă lase cu buza umflată întreaga zi.
Ies din cameră, deschizând ușor ușa, și pe cum mă apropii de living, simt un miros de...prăjitură? Chiar nu înțeleg cum a ajuns mirosul de la camera alăturată până aici în apartament, pentru că mirosul delicios nu are cum să vină de la mine din bucătărie.
Alerg, speriată că am făcut vreo boacănă în hotel, ca spre exemplu, lăsând cuptorul deschis, chiar dacă nu am vizitat bucătărie doar de două ori de când am venit. Toate gândurile care mă fac să mă simt naivă, îmi dispar când îl găsesc pe Aiden, la pieptul gol, aplecat deasupra cuptorului cum ridică o tavă, în care presupun că se află desertul. Rămân în ușă, și îi privesc spatele lat, ce îi lasă la vedere un tatuaj, pictat în vopsea roșie, deasupra liniei pantalonilor de trening.
Lăsând la o parte faptul că am rămas complet mirată de pasiunea lui pentru a găti atât de dimineață, ideea că aș fi putut să îl văd vreodată pe Aiden Torran în pantaloni de trening, cenușii și șifonați, mă lasă surprinsă. Când se ridică, și îmi lasă la vedere, întreg spatele, îi analizez mușchii spatelui, și cei biceps, care sunt lucrați cu multă disciplină și atenție, pentru că, oh doamne, nu aș fi crezut că poate arăta atât de atractiv când își încordă mușchii, și ridică tava, lăsându-mă să îi admir venele de la mână. E frumos. E atât de frumos, încât toată cearta noastră, și discursurile pe care mi le-am făcut în cap toată noaptea, despre cum ar trebui să îl pun la punct, dispar. Trebuie să îmi revin. Nu pot să îi țin discursuri despre cum ,,nu are voie" să se îndrăgostească de mine, și eu să nu mă țin de promisiune.
Sesizează că stau în ușă, și îl observ, sau nu, e mult prea puțin spus, ,,observ", îl spionez din depărtare. Îi remarc fiecare detaliu, și acum regret că nu am memoria lui Ronald, încât să îmi amintesc tot ce am văzut la o anumită scenă. Spre exemplu, nerodul îmi are sânii memorați în minte. S-a făcut foarte clar, cu câteva zile în urmă, când mi-a urlat practic asta în față mie, și a altor grupuri de persoane.
Când se întoarce, și corpul dezbrăcat îmi este lăsat liber la analizat, fiecare părticică, și dotări, pentru că defecte, nu aș putea să îi enumăr vreunul, mintea îmi rămâne goală. M-a pierdut de când am intrat în bucătărie, dar acum plutesc. Plutesc pe insula care se numește ,,Aiden și corpul lui erotic", și trebuie să mă întorc.
Trebuie să mă opresc. Doar când ochii mi se umezesc, realizez că mă holbez, încât am și uitat să clipesc. Se apropie de mine, dar nu brusc, și ceva îmi spune că crede că mă voi speria dacă vine la mine intens, probabil din cauza ultimelor momente ale noastre. Își întinde mâna spre fața mea, ca să mă mângâie blând, ca și pe o floare sensibilă, pe care ți frică să nu o lași fără petale. Își coboară mâna, și îmi dă la o parte șuvițele de păr negru, ca să se uite la locul în care și-a înfipt buzele cu două zile în urmă, iar eu pot doar să îl studiez. După ochii de Bambi, mari și negri, cu nuanțe căprui, realizez că regretă. Sprâncenele încruntate, buzele lăsate, și ochii mari întristați, îmi asigură scuzele. Nu atinge zona, ce doar mă privește pentru câteva secunde.
- Mer, zice lăsat fără cuvinte, fiind la fel cum am fost și eu cu câteva zile în urmă.
- E în regulă, îl asigur, încercând să îi prind mâna între a mea.
Mă lasă să îmi pun mâna peste a lui, și îmi pătrund degetele între ale sale, un val de căldură explodând în corpul meu, ca și cel de emoții. Nu își ridică ochii ca să mă privească, și când trec secunde, blocat cu privirea la gâtul meu, rămân îndurerată, și îl prin într-o îmbrățișare. Poate nu ajută foarte mult, adică nu mă ajută pe mine foarte bine, având pieptul gol, dar încerc să mă conving să nu mă axez pe asta acum. Din cauza înălțimii mele, nu îmi pot pune capul pe umărul său, și să mi-l îngrop în pieptul său lat. Îmi oferă protecție și siguranță înălțimea sa, corpul lui mare, și mâinile sale ce m-ar putea ridica fără efort, dar atunci când vreau să mă opun acțiunilor sale, mă simt firavă, și mică.
- Mer, îmi spune pe un ton aspru, ce îmi topește indulgența.
- Da? Răspund mult mai tăcută de cât am vrut să sun.
Își pune mâna pe capul meu, mângâindu-mi părul de pe spate, și șuvițele căzute pe urechi, care îmi scapă de sub control. Își trece rafinat degetele prin părul meu, cu o tandrețe de apreciat, ce mă face să îmi doresc mai mult timp în îmbrățișarea asta. Cu ochii închiși, și îngropați, în întunecimea pielii sale, îl ascult, chiar dacă simt cum delicatețea se transformă în răceală, atât în atingeri, cât și în glas.
- Am fost aspru cu tine, și regret, zice, ca și cum ar mai avea ceva de adăugat. Dar, dacă te mai văd vreodată atât de aproape de el, va dispărea de pe fața pământului înainte să îți termini planul. Iar tu... tu vei regreta că m-ai trădat.
- Așa îți ceri tu iertare? Izbucnesc din îmbrățișarea sa, îndepărtându-mă de pielea sa.
- Stai, stai, cine a spus ceva de ,,iertat"? Îmi zice, mâhnit, dar calm.
Adică, după toate astea, nu primesc un ,,iartă-mă"? TOCMAI M-A ARUNCAT PE PODEA ÎN CLUB. MI-A MUȘCAT GÂTUL. NU MI-A VORBIT DOUĂ ZILE. Și tot asta primesc? Trebuie să îl aud cum îmi cere scuze, altfel nu îi mai vorbesc. Imatur? În regulă, dar dacă asta îl va face să își ceară iertare, atunci asta o să fac. Chiar și pentru o secundă, mi-a fost frică de el. Mi-a fost frică că acest bărbat m-ar putea răni, și nici nu are vreo remușcare?
- M-ai lovit în club! Strig, încât mă sperii și eu de ridicarea tonului.
Se încruntă, și gesticulează din mâini, dar nu violent. Mai degrabă enervant, încât îmi vine mie, să îl lovesc, și nu din greșeală.
- M-ai prins de mână, în timpul unei lupte. Regret că te-am împins, dar ai și tu vina ta, iubire. Face o pauză de o secundă și continuă. Tocmai mă luptam cu inamicul nostru. Fostul tău, care să-ți amintesc că te-a părăsit în fața altarului, zice, cu un rânjet, și cu degetul înspre pieptul meu.
- Nu uit asta, îi zic iritată. Cum aș putea să uit că sufletul meu pereche m-a părăsit în fața altarului? Că mi-a refuzat atingerile de față cu toate cunoștințele? Dă-le naibii de cunoștințe. Dă-i naibii pe toți. Voiam o viață cu el. Aș fi fost dispusă să fiu nemuritoare pentru el. O veșnicie întreagă. L-am iubit, și nu a trecut mult timp de când m-a părăsit, tocmai de aceea ura este încă acolo, în suflet, dar la fel și iubirea. Nu aș putea uita asta. Un gram mic de iubire trăiește în mine, dar niciodată nu va fi mai mult decât atât. Un gram de iubire în 100 de grame de ură.
- Atunci nu te comporta ca și cum ai fi uitat, îmi spune, apropiindu-se de mine.
- Da Aiden. Îmi pare rău că încă simt ceva pentru el, și crede-mă nu vreau nici eu nu vreau să o fac, strig. Nu contează fărâma de iubire pe care am pentru el, dacă inima îmi este umplută cu ură. Și probabil întotdeauna o să simt ceva pentru el, dar... vreau să sufere. O să te ajut cu clubul, o să îl ai doar pentru tine, iar eu o să mă răzbun cumplit, dar nu pot să fac asta dacă mă tot oprești cu crizele tale paranoice. Respir adânc, ca să mă adun. Ca să îl fac să sufere, trebuie mai întâi să simtă ceva pentru mine, și dacă nu pentru mine, pentru oricine și orice. O să merg cu el la New York, dar când îl...
Oftează, punându-și mâinile la piept.
- Ascultă-mă, îi spun. O să merg cu el la New York, dar pentru asta, trebuie să simtă ceva pentru mine. O să îl chem să rămână cu mine, și o să-ți cedeze acțiunile, pentru că viața lui în Las Vegas, va lua sfârșit. Iar cum ți le cedează, îi mărturisesc că totul a fost o minciună.
Ne privim pentru câteva minute, în care ne calmăm și devine mai cald în privire, realizând că nu mi-am lăsat garda jos în ultimele zile. Știu că îi greu să mă creadă după toate astea, dar totuși...
- Știi că nu am vrut să te lovesc, așa-i? Întreabă temător după mica noastră ceartă.
- Știu, răspund rece.
- Dar noi? Întrebarea vine din senin, lucru care mă i-a prin surprindere, pentru că știu că Aiden nici în o mie de ani, nu ar putea să mă iubească. Cel puțin asta îmi doresc să cred. Noi nu suntem nimic. Doar atracție fizică, și asta este tot.
- Care noi? Îi răspund instant. ,,Noi" nu existăm. Să îți reamintesc...
Se apropie de mine, încet încât să îmi lase timp să îi conștientizez acțiunile și corpul mare, care pe cum se alătură, mă face mai micuță. Chiar dacă la cuvintele mele mă așteptam să se încrunte, sau să strige înapoi, fața îi se schimbă într-una caldă, și un zâmbet îi se întinde pe aceasta, lăsând la vedere gropițele, pe care nu le-am mai sesizat până acum. Nu tinde să zâmbească chiar mult, și atunci când o face, e arogant. Dar acum e real, și asta mă sperie, pentru că nu am făcut nimic ca să fie fericit. Își pune mâinile în jurul meu, și mă întoarce cu spatele spre el, provocându-mi un râset pe care nu mi dormeam să îl scot. Încerc să mă aplec, sau să dau cu picioarele în spate, ca să mă eliberez din strânsoare, pentru că mâinile sale îmi provoacă niște zgomote pe care nimeni cu excepția apropiaților nu le-a auzit, și eu una, le găsesc umilitoare. Își plimbă mâinile de la umeri, la coaste, abdomen și când ajunge la linia pantalonilor scurți de pijama, acoperiți de cămașa albă cu dungi, îmi înfig unghiile în mâna lui, care chiar și dublă față de a mea, rămâne cu amprente. Râd necontrolat, lucru care îl face și pe el să râdă, și sunt mai mult ca sigură că tărăboiul făcut de mine, îi aduce așa multă dispoziție.
- Încetează! Te rog, nu pot să respir! Strig, printre râsete, dar și strânsoarea sa.
- Noi doi nu existăm? Așa deci? Îmi spune, lăsându-mă din brațele sale, gest care mă lasă să îmi trag sufletul.
Fuge spre blatul de la bucătărie. De ce fuge spre blatul de la bucătărie? Își bagă mâna într-o cutie, și când realizez ce se întâmplă, încerc să mă adun, fiind practic în genunchi, și încerc să mă pun pe picioare la timp, deși, mă prinde de cămașă din spate, și mă trage spre el. Cum mă izbesc de pieptul lui, și mă lipește de acesta cu cealaltă mână a sa, conștientizez ce urmează să îmi facă.
- Aiden, te rog, îi strig.
- Îți mai dau o șansă, Mer.
Tonul vocii lui arogante, care crede că va primi ce își dorește mă oprește din a-i mărturisi ce îmi stă pe limbă, așa că nu fac nimic decât să îl rog.
- Încă o secundă, și făina asta ajunge la tine în păr, pe față, printre haine...
Dacă mă gândesc la ideea că trebuie să mi scot făina din păr... parcă îmi scade din orgoliu, dar nu în de ajuns.
-  Aiden, promit că fac orice altceva, doar nu mă murdări! Te rog, îi spun râzând.
- Mai ai o secundă, îmi zice, strângându-mă mai tare la pieptul său ca să cedez.
- Suntem mai mult decât niște străini, șoptesc.
- Mai tare, prințesă, îmi strigă înapoi.
- ,,Noi" existăm. Tot ce vrei tu să însemni, doar...
- Așa...zice, lăsându-mă să îmi trag sufletul, dar nu destul de convingător, adaugă, aruncându-mi mâna de făină pe față, încât să îmi zboare pe tot corpul.
- O să te omor! Îi strig instant, urmărindu-l prin bucătărie în direcțiile în care apucă.
Îmi șterg făina de pe ochi, dar nu reușesc să văd nimic decât cu ochiul stâng, când clipesc de mai multe ori. Omul ăsta e ca și mort. În special, pentru că am două perechi de pijama cumpărate, și asta e singura curată. Singura care era curată. Nici nu o văd pe unde să o apuc, și nu știu ce vreau să fac mai întâi. Să îl murdăresc cu făină cum m-a murdărit și el pe mine, sau să fac un duș. Ajung în direcția cuptorului, și remarc făina din spatele lui. Alerg spre el, ca să elibereze zona înainte să conștientizeze că acolo a lăsat cutia, și înainte să apuce să iasă pe ușă, arunc nu doar un pumn, ce doi pumni mari pe spatele lui, care presupun că îi vor cădea printre pantaloni.
- Oh da? Mă prinde de talie, și mă ridică ca și pe o floare pe platul bucătăriei, care e la fel de murdar ca și noi, și restul încăperii.
Mă las de la talie în sus pe spate, pentru că se apropie cu buzele mult prea mult de corpul meu.
- Dacă nu ai fi toată plină de făină...
- Ce ai face? Îl provoc.
- Ți-aș linge corpul zonă cu zonă.
- Ți-ai făcut-o cu mâna ta, spun râzând.
- Dar asta nu înseamnă că nu te pot săruta. Fără sentimente, adaugă, când îmi observă neliniștea de pe față. Doar atracție fizică, atât.
- Dacă îmi promiți că nu te implici deloc sentimental, poate îmi poți fura un sărut.
Nu își i-a mâinile de pe talia mea, și se apropie cu buzele de ale mele, ca să mi le guste, dar îl opresc.
- Nu ai promis. Știi, nu vreau să sfârșești rănit, îi spun ironic ca să înțeleagă de la cine m-am inspirat cu această remarcă.
- Pentru că tu ești o mare jucătoare, așa-i? Zice, răgușit, pentru că suntem mult prea aproape ca să mai adauge vorbelor sale o tonalitate medie.
- Habar n-ai, răspund cu un zâmbet.
- Promit că nu o să îmi rupi inima.
Buzele sale mă cuprind, și mă las dusă de val în atingerile sale.