Semnul lui

Demonstrează-mi

Meredith

- Stai, îi spun eu lui Aiden înainte să ieșim din club.
- Nu mai stăm, Meredith. Oricum m-am plictisit de dansat, oricât de frumos ar fi frumos să te am aproape de mine.
Își trece limba peste buza de jos, și cu corpul spre ieșire, și capul înspre mine, îi analizez părul scurt și brunet, ce pare că are nuanțe de roșcat aprins datorită luminilor reflectoare. Ledurile de pe pereți, înconjoară întreg clubul, dând o nuanță stridentă de roșu în toată încăperea. Probabil și eu par roșcată, fiind și cu fața la un panou pe care scrie ,,FĂRĂ FUMAT", literele fiind scrise într-un fond elegant, de culoare neagră.
- Nu e asta... Vreau să mergem undeva. Nu îmi este somn, și chiar nu vreau să merg acasă, să mă așez în pat și să mă gândesc toata noaptea la...spun eu, lăsându-mi tonul mai jos la ultimele cuvinte.
- La Ronald?
- Da... Maine putem uita de tot ce se întâmplă astăzi. Ne reluăm planul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oricum, ne-am finalizat planul pe astăzi.
- În regula, îmi spune acesta, așezând-și mâna pentru câteva secunde, pe bărbie.
- Am eu câteva idei, îi spun eu, înainte ca acesta să își pună degetul în fața mea, în semn de tăcere.
Bărbatul acesta chiar are mult tupeu. Dar chiar și cu atitudinea asta, nu pot minți, și să neg faptul că bărbia sa este construită perfect, având doar câteva fire crescute, care nu îl îmbătrânesc, dar îl înfrumusețează.
- Știu unde mergem. Dar te avertizez, o să dureze ceva până ajungem.
- Ai mașină? Îl întreb eu, înainte să mă gândesc la ce urmează să spun.
Normal că are mașină. În primul rând, am mers cu mașina la el acasă, cu câteva zile în urmă. În al doilea rând, deține cel mai mare club, sau unul dintre cele mai mari cluburi din Las Vegas, și ar fi complet penibil să nu aibă mașină. Oricum, pe mine nu m-ar deranja să luăm un mijloc de transport comun, însă, Aiden nu pare genul de bărbat care a luat vreodată metroul. El este tipul acela de bărbat care are pe cineva să se ocupe de tot pentru el. Când l-am văzut la început, m-a înspăimântat, pentru că doar privirea lui mi-a transmis faptul că este superior tuturor. Nu vorbisem cu el, dar știam că este un om inteligent, mândru, arogant, elegant și atent. Știam că are un număr mare de admiratoare, și acum că îl cunosc, pot să afirm că am avut dreptate. Blondele de mai devreme sunt doar câteva dintre persoanele ce îl consideră fermecător. Nici nu cred că îl cunosc, dar e destul faptul că deține clubul, și are bani. Nimeni nu cred că s-a interesat să îl cunoască, dar nici nu cred că s-ar obosi să povestească despre lucruri personale. E o persoană rezervată, din câte văd. Nu cred că ar vorbi cu nimeni de familia sa, sau de prietenii săi, dacă are așa ceva.
- Ești amuzantă, îmi spune acesta afișând un zâmbet arogant pe față. Haide să mergem.
Ca și de obicei, adică ca și ultimele dăți, își pune degetele între ale mele și mă ține aproape de el.
Sunt sigură că nici dacă m-ar trage un bărbat pe neașteptate, cu o forță imensă, nu m-ar putea îndepărta de Aiden. Am observat acest lucru la el. Fie îmi arată toata atenția din lume, fie mă ignoră total și îmi vorbește urat. Niciodată între. În fața clubului, are parcată mașina, despre care el este atât de mândru. Îmi deschide portiera de la mașină, și mă ține de talie când mă așez pe scaun, pentru a fii sigur că îmi acordă toată atenția de care am nevoie. Închide portiera cu grijă, ca să nu mă lovească, și urcă în mașină hotărât, fără să dureze mai mult de cinci secunde, până când o ponește.
- Spune-mi unde mergem, îi spun eu, afișând un zâmbet cald pe față.
Nu știu de ce zâmbesc sau de ce mă simt atât de confortabil cu el. Este îngâmfat, și ironic, dar totuși... atitudinea sa, mă face să mă simt protejată. Singura persoana care m-a m-ai făcut să mă simt în acest mod, este Alex. Și cu Ronald mă simțeam protejată, dar nu vreau să-mi amintesc de el. Alex niciodată nu făcea glume ironice, din contra, era cald și blând. Cel puțin era în perioada liceului. Iar acum că îmi amintesc de Alex, simt un val de tristețe. Știu că nu mi-a făcut rău, dar de ce nu îmi răspunde la mesaje? De ce mă ignoră? I-am lăsat un mesaj vocal despre tot ce s-a întâmplat aici, și o grămadă de mesaje scrise, dar nu am primit nici un răspuns. Dacă nu mi-a greșit, de ce se ascunde? De ce nu neagă? Știu că este nevinovat. Dar vreau să își i-a apărarea, vreau să mă sune și să nege toate acuzațiile. Vreau să mă i-a în brațe și să îmi spună, uitându-se în ochii mei, că nu a făcut nimic. Pentru că asta este adevărul. Nu a făcut nimic.
Toate gândurile mele despre Alex dispar, când Aiden accelerează. Mașina pornește de pe loc, fără să mai apuc să-mi pun centura. Îmi dau seama, că în tot acest timp eram cu capul la Alex, și am uitat de locul în care mă aflu.
- Așează-te comod. Oricum, o să conduc repede, ca să ajungem la timp.
- Mai repede decât acum? Răspund, când accelerează, și trecem pe lângă un panou în mai puțin de trei secunde.
- Vreau să ajungem la timp, iubire.
- Are rost să întreb unde mergem? spun, ignorând modul în care mi s-a adresat.
- Nu.
- Am încredere în tine, îi spun eu, privindu-i profilul.
- Nu îi frumos să minți, îmi spune acesta, privindu-mă pentru o secundă.
- Nu mint. Vorbesc serios, insist eu, lăsându-mi privirea în jos, pentru a mă juca cu brățara de la mână.
- Demonstrează-mi.
Acesta mărește volumul la muzică, având telefonul conectat la mașină. Melodia ''Starphucker" sună în toată mașina, având numele scris și pe ecran. Ritmul melodiei doar crește tensiunea dintre noi, dar cred că asta și urmărește. Pentru că privirea lui, este doar atrăgătoare. Acesta e cuvântul. Modul în care se uită la buzele mele, chiar dacă îmi sunt crăpate, este atractiv. Când își i-a privirea de la drum, nu mi privește ochii ce au aceeași culoare ca și a lui, negrii, ce se uită direct la buze.
- Cum să îți demonstrez? Spun eu fermecată de zâmbetul lui, ce îl afișează când cedez, și îmi las și eu privirea la buzele sale.
Nu există nici o șansă ca eu să prind vreun sentiment pentru el, dar acum... am un gol în stomac, care mai apare din când în când în viață, și îmi spune ,,fă-ți de cap". Vreau doar să mă bucur de ideea că un bărbat atractiv se află în stânga mea, și îmi oferă atenție. Nu vreau să mă mai gândesc la faptul că sunt în același oraș cu logodnicul meu, cu fostul logodnic, care m-a părăsit, și mi-a mințit prietena cea mai bună, ce acum mă urăște. Sau faptul că el mai bun prieten al meu e acuzat de viol. Nu vreau să mă gândesc la asta. Vreau să fiu doar o fată care petrece cu un bărbat ce l-a cunoscut într-un club, și asta este.
- Deschide geamul.
Eu apăs butonul, pentru a lăsa geamul jos, însă privirea îmi rămâne fixată pe el. Frica îmi domină corpul, dar și entuziasmul. Este greșit ce urmează să fac? E greșit că ascult și fac tot ce îmi spune un străin? Da. Dar în acest moment, nu îmi pasă. Tot ce se întâmplă astăzi, se șterge cu buretele. Îl urăsc pe Ronald, și câteodată pe Aiden, dar pe mine mă urăsc tot timpul. Pot cel puțin să îmi las câteva minute la dispoziție, în care să nu mai simt totul.
- Acum? Îl întreb eu, având vocea tremurândă, oricât de mult mi-aș dori să nu își de-a seama ce mă face să simt.
- Acum, eu o să pun volumul la muzică, în așa fel încât să îl auzi chiar și când o să ai o parte din corp, pe geam.
- Asta vrei să fac?
- Pune-te în genunchi, pe scaun, dar cu fața spre mine. Vocea răgușită mă face să mă supun. Scoate-ți mâinile pe geam, astfel încât să simți aerul prin tine. Crede-mă, nu se compară cu nici un sentiment pe care l-ai mai avut.
- Dacă se uită cineva la mine?
- Am eu grijă de asta. Dar să nu te sperii. O să accelerez, așa că sunt șanse să nu aud nimic din ce îmi spui.
- Și de ce aș face ce îmi spui tu?
- Ce ai de pierdut?
După o pauză, realizez că răspunsul este cât de poate de simplu. Nu am nimic de pierdut acum.
Îmi pun mâna stângă pe spătarul scaunului, dar înainte să mă așez în genunchi pe scaun, așa cum mi-a spus Aiden. Verific să vad dacă ușa este blocată, și după ce mă asigur, fără să mai stau pe gânduri, îmi las corpul de la umeri în sus, pe geam. Capul îmi este lăsat pe spate, ca să pot simți frigul, frica, libertatea, singurătatea și orice alt sentiment asemanator. Orice, dar nu stres și anxietate. Îmi arcuiesc spatele, iar mâna dreaptă o scot pe geam, pentru a putea atinge mașina pe dinafara, lucru ce mă face să mă simt mai protejată. Simt cum bluza mea neagra, iese din pantaloni și mi se ridică deasupra la buric. Aerul rece îmi îngheață pielea, în special acum, că am spatele descoperit. De ce singurul om care îmi vine în minte acum, este el? Ronald. Talia mea descoperită îmi aduce aminte de gelozia sa. Frigul mă face să resimt degetele sale reci, care obișnuiau să se plimbe pe corpul meu. Melodia îmi amintește de pasiunea lui pentru muzică, în special pentru tipul său preferat de muzică. Și ce este cel mai groaznic lucru, este faptul că îmi place. Tot ce simt acum este durere. Vreau să strig, să îmi eliberez toate emoțiile negative. Problema este că, aș fi dispusă să rămân aici o veșnicie, dacă asta înseamnă să îi resimt atingerea. Dacă asta înseamnă că este lângă mine, atunci sunt de acord. Dacă vine împreună cu durerea și lacrimile, atunci îl vreau. Dar nu vreau să gândesc așa... Nu ar trebui să sacrific totul pentru el. Îl vreau doar înapoi, cu tot, sau fără nimic, doar să fie el. Îmi deschid ochii pentru o secundă, dar îi închid înapoi din cauza vântului. Lacrimile îmi curg pe obraji, fără să conștientizez. Plâng, dar am nevoie de asta. Melodia are volumul dat la maxim, așa că nici dacă aș striga, Aiden nu m-ar auzi. Așa că plâng cât de gălăgios vreau. Pot lăsa durerea să treacă prin mine, și să se întoarcă înapoi. La sfârșitul melodiei, simt o mână care îmi atinge piciorul, dar se retrage într-o secundă. Oricât de mult îmi doresc să trăiesc la nesfârșit sentimentul acesta, nu pot. Pentru că melodia merge pe un volum foarte încet, și sunt nevoită să opresc tot. Este întuneric în mașină, așa că Aiden nu o să își de-a seama că am plâns. Machiajul s-ar putea să mă de-a de gol, dar o să îmi curăț rimelul cu un șervețel umed, sau cu degetele. Pot să folosesc scuza că am lăcrimat din cauza vântului.
- Îți este frig. Închide geamul.
Eu nu răspund, așteptând să îmi treacă tremurul din voce.
- Cum a fost? Mă întreabă acesta.
Pot vedea că zâmbește, și asta mă înfricoșează. Dacă eu îi pot vedea zâmbetul, atunci și el îmi poate vedea lacrimile. Dar, oricum, lui nu îi pasă dacă plâng. Dacă simt nevoia, atunci pot să o fac fără să îmi fie rușine.
- A fost bine.
Îmi întorc capul spre geam, și mă sprijin pe mână, acoperindu-mi gura, ca să nu se audă modul în care respir, din cauza lacrimilor. Mărește volumul piesei, așa că nu mă aud cum încerc să îmi readuc glasul la normal. Dar nu a observat... Aiden nu a observat. Și nici nu cred că o să observe.