Semnul lui

E vorba despre o fată

Meredith

- Ronald mi-a povestit despre tine, știi? Spune acesta, coborând din mașină, iar înainte ca să îi pot oferi vreun răspuns, închide portiera, și rămân cu cuvintele pentru mine însămi, cel puțin pentru încă câteva secunde, căci acesta îmi deschide și mie portiera ca și un gentleman.
- Ați vorbit despre mine?
Îmi întinde mâna, iar eu îl las să aibă contact cu corpul meu, doar prin simplele atingeri dintre degetele mele și ale sale.
- Cam așa ceva.
- Și ce știai despre mine, înainte ca eu să te cunosc?
- Discuțiile mele și ale lui, rămân doar între noi. Nu de asta l-am menționat.
Schițează un zâmbet, care mă distrage de la fosta mea iubire, și îmi dă sentimentul că urmează să îmi spună ceva ce ar trebui să mă facă fericită.
- Mi-a spus că îți place știința.
- "place" e prea puțin spus. Sunt pasionată de ea.
- În regula, mi-a spus că ești pasionată de știință. Ceea ce nu știa el, continuă Aiden, este că și eu am studiat neuroștiința în facultate.
- Serios? Spun eu entuziasmată de faptul că în sfârșit pot discuta cu o persoana ce a făcut acest curs la facultate.
Eu nu am studiat neuroștiința, dar am avut  ideea de a alege această facultate, chiar înainte să aplic. Oricum, m-am răzgândit, pentru că chimia îmi plăcea mai mult. Dar neuroștiința va avea întotdeauna un loc în inima mea, oricât de mic.- Am studiat la Universitatea Columbia și sincer, a fost o povară pentru mine. La cuvintele lui, tot ce pot spune este că mi-a căzut fața. Și toate speranțele mele au căzut împreuna cu ea.
- De ce ai ales să studiezi ceva ce nu te pasionează?
- M-a pasionat primii 2 ani, dar după aceea... Am început să ignor lucrurile cele mai importante din viața mea, precum cariera, și m-am lăsat influențat de...
- De? Spun eu după o pauza de câteva secunde așteptând să își continue fraza.
- Nu contează. Nu despre asta e vorba. Voiam să spun că am niște casete înregistrări realizate de cercetători, pe partea de neuro. Le am de la un prieten ce profesează încă în domeniu și m-am gândit că poate îți fac ziua mai bună.
- Casete cu cercetători?
- Când eram în anul doi de facultate și eram posomorât, obișnuiam să vizionez videoclipuri cu animații, legate de neuroștiință, ca să îmi ridice moralul. Dacă iubești cu ceva pe bune, atunci are posibilitatea de a te face fericit și în cele mai proaste momente ale tale. Nu sunt animații, deci s-ar putea să îți sporească interesul, zice, ridicând din umeri la sfârșitul frazei.
- Da... sunt, sunt entuziasmată. Nu credeam că mai există cineva care să studieze atunci când este trist, ca să...
- Ca să își facă ziua mai bună, continuă acesta, fraza pe care eu nu am terminat-o.
- Și cum de ai înregistrările la tine? Întreb eu, curioasă.
- Încă îmi place să mă mai uit peste ele.
- Nu înțeleg. Vrei să îmi spui că ai renunțat la ceva ce te pasionează, pentru că ai început să uiți de tine însăți?
- Cam așa ceva, îmi răspunde, fiind conștient de cum sună aceasta explicație spusă cu voce tare.
- Sunt sigură că există o explicație mai bună.
- Când tu o să îmi povestești secrete importante din viața ta, eu o să îți povestesc din a mea.
- E vorba despre o fată?
Aiden tace, ca și cum ar fii călătorit cu gândurile în altă galaxie.
- Nu.
- E vorba despre o fată! Strig eu când observ faptul că acesta nu mă mai privește în ochi.           
Știu că e vorba despre o fată.
- De ce nu crezi că prietenul tău ar fii putut să te drogheze? Mă întreabă el brusc.                                    Zâmbetul îmi dispare când acesta revine din nou la același subiect, care este motivul pentru care am plecat din oraș. Nu vreau să îi explic. Nu vreau să mă gândesc la toate astea, în special că sunt sigură, că nu Alex mi-a făcut toate astea.
- Arată-mi înregistrările, zic eu, ca să distrag atenția de la cele doua subiecte, pe care, în mod evident nici unul nu vrem să le abordăm.