Semnul lui

Un an și 320 de zile

Ronald

În urmă cu un an și 320 de zile

Doar ce am ieșit de la facultate, și doamne, cine ar fi crezut că osificarea poate fi atât de complexă, dar și frumoasă. Întotdeauna am fost interesat de ortopedie, dar nu pot să mărturisesc că am luat-o în considerare ca și o viitoare specializare. Când am citit despre osificarea intramembranoasă, mi-am făcut scheme pe caiete, încât să înțeleg procesul cât mai precis, și să nu îl încurc cu osificarea endocondrală. Am scris pagini întregi despre fiecare în parte, și sincer nimic nu este mai frumos decât sentimentul de după ce ai înțeles o lecție de la curs, astfel acasă să ai cunoștințele de bază fixate. Cea intramembranoasă are loc la oasele plate, precum sunt oasele craniului, omoplații, coastele sau sternul. Procesul este marcat de migrarea osteoblastelor, celulele formatoare de os, în membrane, unde se formează centre de osificare la nivelul cărora vor secreta matricea osoasă. În acest fel, centrele de osificare se înconjoară rapid de os și odată cu extinderea centrelor de osificare, și unirea lor, are loc formarea de trabecule ale osului spongios. Din câte îmi amintesc, trabeculele sunt niște spații în care se va forma măduva osoasă roșie. Osificarea endocondrală e în oasele lungi, cum sunt membrelor superioare, inferioare și oasele degetelor. Nu am cum să le uit, pentru că mi-am făcut informațiile de baza cu culoarea roșu, așadar de fiecare data când vreau să îmi recapitulez, trec repede peste de e scris. Cum ar fi, structura osului. Osul prezintă epifiza, porțiunile din capăt ale osului, și diafiza, porțiunea lungă a osului, iar periostul de care spuneam mai devreme, e un țesut conjunctiv care acoperă diafiza. În acest proces, se formează vase de sânge în interiorul tijelor cartilaginoase, iar în membrana care le înconjoară se dezvoltă osteoblaste, fiind încă prezentă depunerea de os compact din jurul tijei. Tija cartilaginoasă își continuă creșterea la capete, și se alungește, iar astfel se lungește osul, și nu aș fi reținut aceste procese încă de la clasa, dacă nu mi le-aș fi conturat pe caiet. Însă sunt mai mult ca sigur că Meredith va fi mai încântată decât mine când îi le voi povesti, pentru că oh doamne, femeia asta iubește anatomia ca și un student la medicină. Îi specializată pe genetică, și câteodată îmi mai povestește despre ce studiază, dar când am ieșit la prima noastră întâlnire, nu s-a putut opri din vorbit despre genele alele și nealele. Am încercat să rămân concentrat, pentru că mi-a trecut prin minte, ,,ce ar fi daca mi-aș alege sa merg pe cercetare la rezidențiat, si o să am nevoie de lucrurile astea?", sau ,,daca fata asta minunată din fața mea, mă întreabă ceva din tot ce îmi explica acum, și eu nu o sa știu, ce o sa creadă despre mine?". Ideea e, că chiar am vrut să își facă o opinie bună despre mine. Îmi plăcea de ea, de personalitatea ei timidă, firavă și poate faptul că odată ce a început să se simtă confortabil cu mine, nu a încetat să vorbească. Îmi plăcea totul la ea, și dacă trebuia să ascult despre câte alele avem în corp, și ce este homozigotul, heterozigotul și hemizogotul, doar ca ea să zâmbească, aveam de gând să o fac, și am făcut-o. Normal, că odată ce am început să vorbesc despre cazurile de diabet, ce le-am văzut în ziua respectivă, m-a ascultat cu o pasiune, pe care nici la colegi de a-i mei nu am întâlnit-o. Că veni vorba despre Meredith, ar trebui să îi povestesc despre apelul tatei. E obligatoriu să îl vizitez, chiar dacă toată atenția o să îi fie rezervată lui Meredith. Eu o să îmi pierd vremea în fata lacului, citind, iar ea o să își piardă vremea cu tata și Maria, soția lui. Tata e atât de încântat de ea, și de cum mă face să fiu alături de ea, încât ar fi în stare să aducă vorba și de căsătorie. Am doar 25 de ani, și nici nu mi-am terminat studiile. Mai am rezidențiatul, și doar după aceea voi profesa. Iar cu Mer... nu mă cunosc nici măcar de un an, încât să fie vorba despre legarea unuia de celălalt pentru restul vieții. Dar dacă trebuie să vorbesc despre iubire, este prima oară în viața mea când o simt. Nu am nevoie de ani ca să știu dacă iubesc o persoană, pentru că toate gesturile ei mărunte, și apropierea ei față de mine, mă aduce în fiecare zi cu zâmbetul pe față. Întodeauna am crezut că am fost fericit, dar când am întâlnit-o pe ea, mi-am dat seama că s-ar putea să fi greșit. În lunile m-am simțit mai iubit, decât m-am simțit in toată viața mea.
Înainte să mă îndrept spre stația de autobuz, aud glasul din spate a lui Fred, cel mai bun prieten al meu, și persoana mea de bază, pentru că vai, histologia chiar nu e materia mea preferată în facultate.
- Ce faci, omule? Nu ai auzit de petrecerea lui Matt la casa părinților?
Matt e un alt ,,prieten", dacă pot să îl numesc așa. E prietenul lui Fred, așadar e prietenul meu, deși îmi este cât de cât antipatic. Modul său de a gândi lucrurile, e puțin diferit de al meu, și nu avem chiar subiecte comune, dar pe total, omul e în regulă de distracție. Fred se înțelege mult mai bine cu el, tocmai de aceea în ultima perioadă am fost ,,obligat" să îmi petrec timpul în jurului lui.
- Nu pot Fred, știi că mă așteaptă Mer acasă, îi spun, încercând să arăt că îmi pare rău, când de fapt nu aș vrea să fiu altundeva în seara asta, decât în brațele ei.
Îmi place distracția la fel de mult ca și învățătura, și normal că îmi mai rezerv timp și pentru o petrecere sau alta, dar ziua de astăzi a fost grea, și am nevoie de o doză de energie. Singura mea doză de energie de câteva luni încoace e ea, și de ce să îmi pierd timpul, fiind oricum obosit, la o petrecere, când pot să o am pe lângă mine, masându-mi spatele, scuză pe care o folosește ca să îmi povestească despre tot ce mai are de învățat în următoarea perioadă, și tot stresul ei cu școala, și viitorul job. Încerc să nu îi influențez decizia în legătură cu asta, dar un doctorat nu ar fi rău deloc pentru ea, și poate predarea în universitate îi s-ar potrivi. Da, e timidă, dar e de asemenea foarte deșteaptă, și odată ce stăpânește un domeniu, și se obișnuiește cu atmosfera, e de învins.
- Haide, îmi spune, împingându-mă de umăr.
După felul în care mă uit la el nevinovat, și îi zâmbesc blând, în sensul de ,,nu am ce să fac, îmi pare rău, frate", mă lasă îndepărtându-se.
- Data următoarea nu mai scapi! Strigă, distanțându-se de mine, cu pași ușori în spate.
- Ne vedem, zic cu un glas încet, încât nu mă aude de bătaia vântului.
Mă apropii de stația de autobuz, dar nu durează mult până să constat că blondina scundă, și subțirică mă așteaptă cu un zâmbet larg.
- Te-am surprins? Mă întreabă, venind să mă îmbrățișeze, fără să le acorde importanță oamenilor din jurul nostru, care își așteaptă taxiul sau autobuzul.
Majoritatea sunt cupluri, așa că nimeni nu se uită, ieșit din comun, ca și cum ar fi mirați de îmbrățișarea noastră strânsă, în ciuda faptului că trăim împreună, îmi spun eu.
- Ce cauți aici?
Zâmbetul cald, despre care vorbeam mai devreme, cel care îmi apare instant pe față când o văd pe ea fericită, îl am și acum prezent. Nu pot să nu zâmbesc când o văd stând în stația mea de autobuz, așteptându-mă în bătaia vântului, cu puloverul ei albastru preferat, ce îi ajunge până la genunchi, și pantalonii de trening roz, pe care ieri o tachinam să și arunce, din cauza culorii șterse. Știe că mă enervează, pentru că ultima noastră discuție , a fost doar despre cât de mult își iubește pantalonii, și că nu are de gând să renunțe la ei, chiar și dacă murdăresc toate hainele din mașina de spălat, și trebuie spălați separați. Normal că a câștigat discuția. Întodeauna câștigă. Iar acum, având-o în brațele mele, și simțindu-i mirosul de lavandă puternic din părul creț, știu că vreau să o mai strâng puțin. Nu sunt un mare fan al părului creț în general, dar de când Sorana i-a împrumutat ondulatorul, și am avut ocazia să văd cum arată cu bucle, am devenit cel mai mare admirator. Cum buclele îi scurtează părul, până ajunge nu cu mult pe sub umeri, și îi ridică încrederea în sine, este totul. Doar figura pe o face, când strânge din nas, și îmi zâmbește, îmi topește sufletul, dar când vine și la pachet cu părul ei rebel, războiul ea l-a câștigat.
- M-a sunat tatăl tău. Nu vrei să mergem la el din seara asta? Era atât de încântat că mergem să îl vedem, și chiar nu are rost să așteptăm până mâine, îmi spune, strângându-mă de mâini. Hai... știu că drumul e obositor, dar...
- Iubito, o opresc. Mergem de azi. Dacă îți dorești atât de mult să plecăm de azi, nu văd de ce nu, îi zic ridicând din umeri.
- Nu ai de învățat? Întreabă mirată.
Am de învățat, dar chiar mi-ar prinde bine niște aer curat, și o evadare din oraș.
- Învăț acolo, nu îți face griji.
- Ce bine, pentru că Maria ne-a pregătit deja camera, și i-am povestit despre cum te-ai certat cu mine ieri, pe pantalonii, pe care ea mi i-a dat, îmi spune, în ciudă, dar ca să nu mă supere, îmi ofere un sărut pe vârful nasului.