Semnul lui

Emoționată

Meredith

- Meredith, ești în regulă?
Nu mai sunt sigură de răspunsul acesta. Îmi este frică că dacă Aiden continuă să vorbească în acest fel cu mine, chiar mă voi îndrăgosti. Și ăsta este singurul lucru care nu vreau să se întâmple. Am fost rănită o perioadă foarte lungă de către Ronald, și nu cred ca mai am lacrimi să plâng încă pentru cineva. Toate sunt în capul meu, și stiu asta. Omul mi-a spus că crede că sunt specială, lucru care îl spune fiecărei fete, iar acum îmi zboară gândul la altele. Vreau să îl rănesc pe Ronald, fără să ajung și eu rănită la final.
- Aa... Trebuie să merg... până la ăă, spun eu întrerupt, fără să mai pot formula o propoziție.
Se uită atât de atent la mine și la modul în care îmi mișc corpul, încât nu pot să mă concentrez la cuvintele pe care le spun. Dar nu înțeleg de ce mă comport așa. Nu am motive să mă simt emoționată. Nu am motive să simt ce simt acum. Dar nici el nu are motive să mă privească în acest fel. E un bărbat atractiv, dar noi doi, nu am funcționa niciodată. Se urăște cu Ronald, pentru că sunt identici, iar eu îl urăsc pe noul Ron. Asta ar însemna că îl urăsc și pe el.
- E modul în care te privesc? Spune acesta, cu cel mai atrăgător rânjet pe care l-am văzut.
Cu excepția ranjetului lui Ronald, îmi trece prin gând, fără să mă pot controla.
- Poftim? Spun eu, fiind pierdută printre gândurile mele, în legătură cu cel mai atrăgător bărbat din viața mea.
Și singurul.
- Te-ai emoționat din cauza modului în care te privesc sau din cauza vorbelor adresate?
M-am dat de gol.
- Nu sunt emoționată, stai liniștit. Îmi pun mâna pe șold și îi arăt un zâmbet fals, sperând că o să par mai relaxată, dar încep să cred că arăt ca și o ciudată.
- Bine, haide să stăm jos. Poate așa nu te mai intimidez, spune acesta mai încet, încât să pară că nu ar trebui să aud fraza respectivă.
Dar totuși, vrea să o aud.
- Nu mă intimidezi!
Acesta mă prinde de mână, punându-și degetele între ale mele. Palma sa este lipită de a mea, având o dimensiune mai mare, cu o piele mai dură. Mâna mea caldă, îl prinde strâns, ca să îi transmit același sentiment și aceeași fluturi din stomac, pe care îi am și eu. Oricât de mult aș vrea să nu mă deranjeze, degetele sale sunt foarte reci și îmi transmit un val de răcoare în absolut tot corpul. Acesta îmi face loc printre oameni, mergând înaintea mea. Femeile sunt fixate cu privirea asupra lui, dar acesta nici nu își întoarce capul. Cu bărbia ascuțită, îmbrăcat la cămașă, și ochii negrii, mari, cred și eu că e considerat un bărbat atractiv. Când ajungem la bar, se uită în spate, pentru a caută cu privirea o persoană anume.
Care este norocoasa? Deși, încep să cred că are o chestie pentru blonde. Dar atunci, de ce îmi acordă atât de multă atenție? Probabil nu are legătură cu culoarea părului. Eu sunt brunetă în acest moment și tot primesc atenție de la el. Revenim la persoana pe care Aiden o caută cu privirea. Când observ câștigătoarea, pufnesc în râs. Sau mai bine spus ,,câștigătorul". Ronald este singurul din tot clubul care îi poate atrage atenția la Aiden.
- De ce râzi? Mă întreabă acesta, continuând să se uite la Ronald, până când acesta are parte de aceeași atenție și este observat.
- Nu contează, spun eu, afișând un zâmbet nevinovat.
- Haide să bem ceva, îmi spune Aiden, întorcându-se cu spatele la adversarul lui.
- Ce să vă aduc? Întreabă barmanul, fiind agitat din cauza mulțimii de oameni, ce așteaptă să li se i-a comanda.
- Ce îmi recomanzi? Îl întreb eu seducător.
- Un pupic de noapte bună, pentru că plecăm acasă, spune Ronald, venind din spatele nostru.
Aiden îi face semn barmanului să preia alte comenzi, presimțind faptul că o să petrecem ceva timp până ne hotărâm.
- Nu plec nicăieri, îi spun eu lui Ronald, întorcându-mă cu spatele la el, ca să arăt ignoranță.
- E târziu. Plecăm acasă.
- ,,Plecăm"? Noi doi nu plecăm nicăieri împreună. Tu pleci la tine acasă, iar eu plec la mine acasă.
- Știi ce am vrut să zic. Eu te duc pe tine acasă, acum.
- Cred că Mer poate lua decizii și singură, spune Aiden, ridicându-se în picioare, ca să poată fii față în față cu Ronald.
- Ronald, nu o să vin cu tine.
- Uite, știu ce încerci să faci, îmi spune acesta, apropiindu-și buzele de urechea mea, ca să pot auzi doar eu.
- Nu încerc să...
- Vrei să îmi faci rău. Te-am înțeles la început, dar acum îmi pierd răbdarea. Dacă ești atât de sigură că nu Alex e vinovatul, atunci de ce nu îl suni? Îți este cumva frică?
- l-am sunat, îi spun eu, îndepărtându-mă de acesta, ca să pot fii mai aproape de Aiden.
- De ce nu îți răspunde la telefon? Niciodată nu ați stat o perioadă atât de mare de timp, fără să vorbiți.
- E ocupat. Are treabă la serviciu. Unii dintre noi mai și lucrează. Nu toți renunțăm la visurile noastre, spun făcând referire la faptul că el a renunțat la rezidențiat.
Acesta mă privește fără să mai spună vreun cuvânt. De ce mă privește cu atât de multă ură? Nu am spus nimic neadevărat. A renunțat la rezidențiat, pentru un club. Când l-am cunoscut, îmi povestea aproape doar despre medicină. Să nu mai spun, cât de multă pasiune punea în relația sa cu pacienții.
- Condu cu grijă, îi spune Ronald lui Aiden.
Se îndepărtează fără să mai spună vreun cuvânt, arătând de parcă urmează să explodeze de nervi.
- Ce s-a întâmplat cu el? Îl întreb eu pe Aiden, fără să aștept vreun răspuns.
- Haide să te conduc acasă.