Semnul lui

Ce e greșit cu tine?

Ronald

Continui să mă holbez la mâna sa, ca să mă asigur că nu încearcă să își ascundă starea, și că totul este în regulă. De fiecare dată când îmi cobor privirea la mâna sa, nu pot să îmi opresc privirea din a examina tăietura laterală a rochiei, ce urcă mai sus de genunchi, și îi lasă dezgolită pielea de fiecare dată, când înaintează. Piciorul, ca și întreg corpul, îi este de un ton deschis, poate unul dintre cele mai deschise nuanțe pe care le-am văzut. Este aproape albă ca și laptele, și singurul lucru care îi aduce culoare, este atunci când se îmbujorează, și roșeața îi se extinde nu doar pe obraji, dar și pe nas și frunte.
De când am intrat în camera hotelului, care din câte îmi pot da cu părerea, este pe un stil modern, cu multe tablouri albe, geamuri, și covoare clasice, și simple fără detalii, Meredith se zbate prin împrejur, mutând lucruri de la locul lor, sau mai bine spus, de pe podea, și de pe canapea. Când mă conduce în sufragerie, observ cu colțul ochiului, interiorul dormitorului în care își petrece nopțile. Ușa nu este închisă complet, și niște haine sunt aruncate pe covor, care sunt cel mai probabil hainele cu care am văzut-o în prima zi la club, în urmă cu o săptămână. Nu o judec că nu își face curat. Când locuiam împreună, eu eram cel care făcea ordine, deoarece nu a fost niciodată vreo admiratoare a curățeniei. Este perfecționistă, dar mai puțin când vine vorba de curățenie, și asta mă amuză acum, când îmi aduc aminte discuțiile patetice pe care le aveam în legătură cu dezordinea. Nu pot să mint, și să afirm că eu eram un fan al curățeniei, dar cât era dezordine, mă ocupam. Mai mutam un obiect sau altul de la locul lui, când ajungeam seara acasă. Programul îmi era destul de încărcat, căci și dacă nu aveam timpul ocupat cu orele de la facultate, și practica de la spital, mergeam să învăț la bibliotecă, fiind destul de mare distanța de la facultate la apartamentul în care locuiam, ca să mă întorc. Aveam și zile mai liniștite, iar alea mi le petreceam cu Mer în parc, la plimbare, sau învățam împreună anatomia omului, detalii pe care i-a mă ajuta să le memorez.
Se revoltă pe ușa dulapului, care nu se închide, fiind prinse niște bluze între ușă, pe rafturile de jos, care încearcă să le împingă cu vârful ascuțit de la tocurile negre. Tocul îi e atât de subțire, încât mi frică că se va rupe sub ea, și se va răni, încercând să închidă dulapul. Nu cedează, și își m-ai întoarce privirea la mine, ca să se asigure că nu o privesc, în o ipostază ,,umilitoare" pentru ea. Îmi întorc privirea, și analizez camera de hotel, gândindu-mă la cât de alb este totul. Canapeaua este de un bej deschis, ce are la suprafață o piele, albă, și niște pături, ce arată de parcă ar fi trebuit să arate ordonate, dar sunt mai mult o încercare eșuată. Oricum, în ciuda modului în care descriu totul cu disgrație, arată mai comodă de cât orice canapea văzută de mine, și nu m-aș mira să aflu din gura fostei mele, că aici își petrece unele nopți. Pe masa rotundă din fața televizorului, care nu e la mare distanță de canapea, sunt așezate niște cărți, la care nu apuc să le citesc numele, pentru că Meredith gesticulează cu mâinile, ca să mă conducă la bucătărie. O văd cum se străduie din răsputeri să se țină pe tocuri, mergând din când în când în formă de zig-zag.
- Dă-ți tocurile jos, Mer, îi spun rânjind, când o văd cum se frământă.
Scoate un oftat, și chiar dacă sunt în spatele ei, o simt cum își dă ochii peste cap, și strâmbă din nas.
- Ai băut în seara asta? Continui.
Oftează, dar mai lung, și scoate un sunet ce îmi confirmă îndoielile cu privire la băutură.
- Putem să nu mai vorbim despre toate prostiile pe care le-am făcut sau nu, noaptea asta?
Alte prostii? Ce înseamnă asta? Am văzut-o cum practic s-a lins cu Aiden, care a profitat ca și un șarlatan de naivitatea și dorința ei de-a se răzbuna, dar nu eram informat de alte tâmpenii pe care le-a făcut, și întrebarea îmi stă pe limbă. Nu e beată, dar nu e nici complet trează. E pe linia de mijloc, căci îmi răspunde cât se poate de clar, dar modul în care vorbește și se mișcă, îmi confirmă că e obosită, și că s-a înfructat cu alcool în seara asta. Sunt un grosolan că profit de ea, și îi pun întrebări, la care acum îmi va răspunde? Da, sunt. Nu am spus niciodată că nu sunt, dar acum pot să afirm cu mâna pe inimă că îs mai mult decât atât.
- Ce alte prostii ai mai făcut, Meredith?
Tonul coborât și calm al vocii mele, o oprește din mers, și o forțează să se întoarcă cu fața la mine, iar acum din îndepărtare nu îmi pare atât de mică de înălțime, pe cât este în realitate. Nu se mișcă de lângă masa de piatră din bucătărie, ce mi se pare singurul obiect din camera de hotel, care nu se potrivește cu restul designului.
- Dacă chiar ești atât de curios, Mory, zice lung, ca să mă enerveze, am pus un pariu cu Aiden, și ce ne-am mai distrat, spune râzând cu privirea la ochii mei, de parcă întâmplările făcute ar fi inexplicabile.
Fierb de nervi, și nerăbdare să aflu în ce a băgat-o creatura aia fără scrupule.
- Ce fel de pariu?
Enervat, dar cu un ton controlat, mă abțin să nu îmi exteriorizez furia. Nu sunt gelos, sunt enervat pe tot bun, ce bruta aia de Aiden obține.
- M-a făcut sensibilă, așa că l-am provocat la un pariu. Ne-am spus că vom dansa cu alți parteneri în club, și cine cedează primul, și devine gelos, pierde și face tot ce vrea celălalt. După o pauză, în care apuc să îmi trag sufletul ca să mă calmez, continuă. Normal că a pierdut pariul, când m-a văzut cum mă atingea băiatul ăla și cum își punea mâinile pe sub...
- Taci, îi spun brusc. Dacă continui să vorbești, mă întorc acum în club, și îl fac să dispară până mâine de pe suprafața pământului.
- Tu m-ai întrebat, îmi spune ridicând din umeri.
E adevărat. Am întrebat, dar nu mă gândeam că nu pot să primesc răspunsul, fără să îmi treacă prin imaginație toate dezastrele prin care băiețașul de la club, ar putea să treacă. Se întoarce și se îndreaptă spre congelatorul de lângă un ornament de sticlă, și prinde niște pungi de gheață, care cad la picioarele ei, dar le ridică instant, și le înghesuie alături de celelalte înapoi în congelator, mai puțin una, pe care o lasă deoparte. După ce închide ușa, și ridică punga de pe podea, se îndreaptă spre mine, și îmi face semn din sprâncene, ușor, să o urmez. Intrăm înapoi în living, și îmi face loc, să mă așez alături de ea pe canapea.
- Stai, îmi ordonă.
- Nu e nevoie, Meredith, îi spun, încercând să o conving să nu mă victimizeze mai mult decât e necesar.
- Spune-i asta nasului tău, îmi răspunde. Oh, am uitat să îți aduc un prosop umed. Așteaptă o secundă, zice, înainte să o prind de mână.
- Mulțumesc că faci asta, spun, încercând cu greu să îmi trec peste mândrie.
După tot ce s-a întâmplat, faptul că îi mai pasă cât de puțin de mine... după tot ce a pățit în ultimul an. Îmi dă din cap, și merge cu pași repezi la baie, ca să apuce un prosop și să îl umezească cu niște apă. Se întoarce, înainte să mai pot analizez orice altceva, în afară de picioarele ei. Doamne, de fiecare dată când o privesc, îmi stârnește o scânteie nu doar în suflet, sau în minte, dar un gol mare în stomac. Știu că mai este o parte în mine, care îi este rezervată ei, dar de asemenea știu că nu aș putea să o apreciez pe cât are nevoie. Vechiul Ronald, îi era potrivit, sortit. Dar cine sunt eu acum... nu ne potrivim deloc, și chiar dacă am face-o, și m-ar iubi din nou, și mi-ar mai da o șansă după toate, nu aș putea să accept. Cum Aiden nu este în de ajuns pentru ea, nici eu nu sunt. Și nu e nimeni pe care cunosc. Are nevoie de cineva cald, sensibil, cu un suflet uns cu miere, și făcut din sticlă, ca și al ei. Are nevoie de cineva fin, manierat, care să nu ridice tonul încât să o facă să plângă, și să nu o sperie cu apucăturile ieșite de sub control. Persoana care am fost odată îi era potrivită, ca și un puzzle, dar poate nu am fost meniți să fim. Poate dacă am fi fost meniți, nu aș fi plecat, și ceva, orice, m-ar fi oprit, încât să conversez cu ea și să aflu adevărul înainte să ne distrug pe amândoi. Dar ce a fost a fost. Nu mai pot da timpul înapoi. Dar o pot convinge să se întoarcă cu mine la New York, și să cerem explicații ticălosului de Alex. Asta pot face. Și voi încerca întâi cu frumosul, dar nu am de gând să trag de ea la nesfârșit. Dacă e nevoie să o i-au cu forța la Alex, ca să îl audă cum mărturisește totul, o voi face. Până atunci, trebuie să îmi mențin controlul în preajma ei.
Când îmi ridică bărbia cu cele două degetele ale sale, stând în picioare, ca să îi fiu mai aproape, mi strânge pielea între degetale sale călduțe, și oftează, chiar dacă încearcă să își ascundă sentimentele după propriul său corp. Încearcă să mă privească indiferent, dar câteodată un val de emoții îi evadează din privire. Când îmi tapetează cu prosopul, sângele de pe față, ce mi-a curs și de pe bărbie în jos, își coboară privirea la cămașa mea albă, pătată. Trebuie să recunosc, am avut și zile mai bune. Nu doar că nasul îmi este aranjat, dar și mâinile îmi sunt. Își ridică înapoi privirea, de la cămașă, la buzele mele, și îmi șterge buza superioară cu prosopul, dar după aceea suspină, și îmi înconjoară gâtul cu mâinile sale, luându-mă prin surprindere.
- Pot să te șterg? Îmi șoptește. Cu buzele? completează.
Fără să mai am control asupra ei, sau a mea, o las să se apropie insistent de fața mea, și să îmi domine întreg corpul. Pe cum se apropie, îmi face pieptul să se ridice insistent, și o aud cum respiră mai lung, și rar. Îmi atinge cu gura, doar buza superioară, și își trece limba parcă cu frică. Atingerile sale sunt făcute cu precauție, dar nu și timiditate. Persoana din fața mea, care îmi linge buzele de sânge, și mi le prinde printre dinți, care îmi lasă corpul fără aer, e orice, dar nu timidă.
- Meredith, reușesc să spun, încercând să o opresc, chiar dacă mintea îmi spune că e greșit, și corpul nu mă ascultă.
Nu pot să o opresc, și nu vreau. Știu că trebuie să o opresc. Nu gândește rațional. Trebuie să își amintească că mă urăște, că nu sunt bun pentru ea.
Parfumul ei îmi intră în corp, în suflet, când își lipește pielea de a mea, și mă lasă să o simt. Îmi țin mâinile pe lângă corp, pentru că ăsta este singurul control pe care îl mai am, când își așează coapsele pe picioarele mele, și atingerile sale nu mai sunt fine, dar forțate. Simt că totul este prea forțat. Modul în care mi frământă gândurile și mi forțează corpul să o asculte. Își pune mâinile împrejurul brațelor mele, și atunci realizez cât de mici și firave sunt, iar eu trebuie să mă opresc, pentru că furia care o țin în mine o poate răni, la fel ca și vulgaritatea mea.
- Oprește-te, îi spun, încercând să o împing ușor de pe mine, ca să nu o rănesc, dar mi se apropie mai tare, ignorându-mi vorbele. Oprește-te Meredith, repet.
O împing după mine, cu forță, când îmi mușcă buza atât de tare, încât, îmi revine controlul asupra propriului corp.
- Ce naiba e greșit cu tine? Îmi strigă de pe cealaltă parte a canapelei, cu rochia mult prea ridicată peste genunchi. Nu și-o aranjează, și doar ridică tonul, ca și cum eu aș fi făcut ceva greșit.
- Ce naiba e greșit cu mine? Ce e greșit cu tine Meredith? Ce încerci să îmi faci? Nu sunt atât de fraier încât să cred că mă ierți de pe o zi pe alta, îi strig furios în față.
Se ridică de pe canapea, chiar după ce mă ridic și eu, și își lasă rochia nearanjată în zona sânilor, aproape dezacoperiți.
- Aranjează-ți naibii rochia!
Îmi las furia să explodeze și strig mult prea tare, făcând-o să tresare. Când o văd așa de diferită, explozivă, vulgară, mă omoară că nu pot face nimic în legătură cu asta. Că nu o pot avea, pentru că, o doamne, ce mi-o doresc.
Nu face nici o mișcare, așa că mi i-au și ultima fărâmă de control, și mă îndrept spre ușă, ca să ies. Înainte să deschid ușa, mă prinde de cămașă, și mă izbește de perete, fără să mă opun corpului său.
- Pot să știu care e problema ta? Îmi strigă, încercând să mă intimideze,
Iar asta... asta a fost o greșeală. Controlul meu era deja aruncat și călcat de ea, pe podea, dar acum, acum nu mai sunt responsabil de ea, sau de acțiunile pe care ea mă forțează să le fac. O prind de brațe, și o lipesc de celălalt perete al holului, fiind atât de aproape, încât nu mi i-a mai mult de doi metri ca să o izbesc de acesta. Chiar dacă îi simt durerea, o ignor, și îi trag rochia în jos, ca să îi acopere picioarele dezgolite. Forțez materialul strâmt, chiar și cu riscul să îl rup, și chiar dacă în același timp, mă împinge să mă îndepărtez de ea, îmi fac timp să îi ridic materialul de satin și din zona pieptului, ca să o acopăr.
- Asta era problema mea numărul unu, îi spun, forțând-o să se lipească complet de perete. Practic, o constrâng la fel cum a făcut și ea cu mine, cu câteva secunde în urmă.
- Problema mea numărul doi. Ce vrei?
Își dă ochii peste cap, dar o prind de față, înainte să apuce să ofteze, și mi apropii gura de a ei, dar nu o sărut.
- Nu îmi oftezi. Nu mie. Acum, spune-mi, ce vrei cu adevărat?
- Nu îl vrei, îmi șoptește.
- Prostii, îi răspund.
- Te-am mințit, îmi scuipă în față vorbele. Te-am înșelat cu el, și poate dacă nu mi-o puneai pe Sorana în față, recunoșteam, spune fără vreun gram de empatie. Te-am înșelat Ron. Am inventat toată povestea asta, pentru Sorana, ca să nu mă urască.
- Nu face nici un sens, îi spun, lăsând-o din strânsoare, când încep să îi văd emoțiile pe față. Sau mai bine zis, răutatea.
Nimic nu face sens. Adică, tot ce spune ea are logică, dar nu o mai pot crede. Nu o cred că mi-ar face așa ceva. Am crezut un an întreg, dar acum... de când a venit, am avut presentimentul că toată povestea, cu abuzul, e adevărată. Nu avea cum să îmi spună toate minciunile, și să încerce să se răzbune pe mine, dacă că chiar mi-a făcut asta. Încearcă să mă păcălească cu prostiile ei de minciuni, pe care nu le cred.
- Te-am înșelat, și nu mi-a părut rău vreo secundă. Nu atunci.
Mă îndepărtez de ea, și o las își tragă sufletul, cât timp ea îl rupe pe al meu. Nu arăt durere, dar o simt pentru prima oară după atâta timp. Ceva în sufletul meu, se rupe.
- M-am culcat cu Alex, înainte de nunta noastră. Și am făcut-o de nenumărate ori și după aceea. Faptul că ai plecat, mi-a oferit posibilitatea să o fac, fără ca un dobitoc să îmi încurce treburile. O făceam cu el înainte de tine, cât timp eram cu tine, și după tine, îmi spune, râzând.
- Taci, îi șoptesc, încercând să o fac să nu mai vorbească minciuni.
Am nevoie să tacă, înainte să mi las sufletul să se rupă în două. Tot ce îmi spune acum... sunt cele mai dureroase lucruri pe care mi le-a spus vreodată ea, sau altcineva.
- Cât timp mă culcam cu tine, mă gândeam că o fac cu el.
- Taci! Strig, aruncând cu obiectele de pe masa din dreapta ei.
Se izbesc de pământ, dar mă ignoră, și continuă.
- Nimeni. Nimeni, nu te va iubi vreodată. Dacă nu ai reușit să mă faci pe mine să te iubesc, ce te face să crezi că altcineva o va face?
Tot ce îmi spune acum, mă rupe în două. Mi distruge interiorul, pentru că chiar dacă nu mă rănește pe mine, pe Ronald actualul, îl rănește pe bărbatul care am fost odată. Am tratat-o cât de bine am putut, și i-am oferit totul, ca să îmi mărturisească acum că totul, totul, a fost fals? Nu doar că ard, dar îmi vine să explodez de nervi. Vreau să o rănesc psihic, să sufere pentru tot ce mi-a făcut, dar nu am cum și asta mă scoate din minți. Nu știu dacă să o cred, dar acum... că mărturisește totul, mă ucide gândul că ar putea fi adevărat.
- Taci Meredith. Taci. Taci. Taci, dracului, îi spun aruncând cu obiectele ce îmi stau în cale.
Mi se pune în față, știind cât de nervos sunt, și îmi zâmbește forțat, deși vocea îi se rupe de fiecare dată când vorbește.
- Nu tac, pentru că m-ai rupt în două, și meriți tot ce ți-am spus înainte. Faptul că ai fost în stare să faci tot dezastrul ăsta, în ciuda faptul că știi foarte bine adevărul, mă omoară pe mine. Știi motivul pentru care ai plecat. Nu m-ai iubit.
- Te-am iubit.
- Nu m-ai iubit, așa că ai aruncat vina pe mine și Alex.
- Adică, tot ce ai spus înainte este fals?
- Știi foarte bine că nu am spus adevărul.
- Meredith. Trebuie să mă crezi. Dacă nu pe mine, pe persoana care am fost odată. Te-am văzut cu ochii mei în patul cuiva. Alex era lângă tine.
- Nu te cred. Nu te cred, cum nici tu nu trebuia să mă crezi pe mine. Știi motivul pentru care ai plecat. Nu m-ai iubit, și vreau doar să te aud, măcar o dată, cum o spui, îmi spune, izbucnind în lacrimi.
- Te-am iubit, Mer.
- Te rog Ronald. Spune-mi adevărul. Mărturisește-mi că ai plecat din oricare alt motiv, decât cel menționat.
- Nu pot să fac asta.
Își trage aer în piept, și respiră lung. Se întoarce cu spatele spre mine, și deschide ușa camerei, ca să ies.
- Trebuie să vină Aiden peste câteva minute, mai bine pleci, îmi zice cu ochii în pământ, ștergându-și lacrimile cu cealaltă mână..
- Tot ce faci acum, îi zic apropiindu-mă de ieșire, este să te minți pe tine însăți, și să mă faci să te urăsc. Presupun că, zic râzând forțat, tot circul dintre tine și Aiden, făcea parte din pariu. Strigătele tale, căzătura ta...
Nu îmi răspunde, și îmi primesc singur răspunsul la întrebare, ieșind fără să mă mai opun.