Semnul lui

Ochi demonici

Meredith

Rămân în urma lui Ronald, care pe cum se îndepărtează de mine, mă macină pe interior. Privirea lui, care mă învinuiește... aș vrea să spun că mă simt bine, și că simt cum fericirea îmi umple sufletul, dar aș minți. Simt plăcere, pentru că știu ce mi-a făcut, dar... simt și puțină vinovăție. Mă simt... simt de parcă sufletele noastre au fost cândva strâns legate una de alta, iar Ronald le-a ucis conexiunea, ca eu apoi să le aduc împreună din nou, și să le distrug.

Părul negru îi cade pe frunte, dar încearcă să mă privească, în ciuda agresiunii cu care îl tratează polițiștii. Îl vede pe Aiden, ce stă în fața mea, mai aproape de el, dar când îmi analizează privirea, conștientizează ce simt. Nu vreau să strig după el.

Am nevoie de el lângă mine, dar am nevoie ca el să sufere.

Se împotrivește, și ceva îmi spune că a înțeles că o parte din mine are nevoie de el. Aceea parte ce e ascunsă, în periferiile sufletului.

Ronald se opune, chiar și cu cătușele, ca să se apropie de mine, dându-l pe Aiden la o parte, lovindu-l cu cotul în nas. Aiden se trage deoparte, și își ține de nas, acordând totuși atenție la tot ce se întâmplă. În ciuda faptului că ofițerii îl țin, acesta se lipește de mine, și se apleacă fulgerător, sărutându-mă din plin. Îi primesc săruturile, și îl las să mi simte gustul, trecându-mi limba peste buza sa. Îl simt cum vrea mai mult, și vrea să acționeze, să se elibereze de cătușe. Iar eu, eu sunt fermecată în sărutul nostru ca să îmi mai pese de orice altceva. În gustul lui regăsesc după atâta timp frumusețea vieții, și nu frică. În săruturile lui Aiden găsesc teamă, și faptul că mă domină, dar aici... acesta e raiul. Îl simt cum mă dorește, și cum atingerea mea este importantă pentru el. Aici nu există dominație, doar obsesie și pasiune. Îmi doresc ca pasiunea noastră să fie permanentă pentru o clipă, dar buza sa este eliberată dintre dinții mei, înainte să terminăm ce am început.

Nu îmi întorc capul la Aiden, de teama reacției sale, și îl privesc doar pe Ronald, care se opune, și încearcă să își regăsească drumul la mine. Dispare în mulțime, iar pe cum trupul său se îndepărtează de al meu, pe cum stresul se instalează în venele mele.

Aiden se uită la Ronald, cu un zâmbet ce îi scoate în evidență buza spartă, de pe care sângele i-a curs pe bărbie. Privirea sa mă înspăimântă. Ochii săi negri, în care se reflectă ledurile roșii, îi fac să pară demonici. Bărbia sa ascuțită, și cămașa ce era albă cu minute în urmă. Când își întoarce privirea la mine, îngheț. Nu știu de ce, dar un val de emoții îmi trece coloana, și simt cum frica mi se instalează în corp. Pe cum îl văd mai mult în bătăi, pe cum încrederea mea în el scade. Am crezut că nu o să fiu afectată, dar după ce l-am văzut cum a apucat sticla de vin, și i-a spart-o la Ronald de spate, făcând-o cioburi, am încremenit. Dar mai mult, pentru că eram în fața lui, și dacă nu îl vedeam la timp, aș fi putut rămâne și eu cu daune. Când i-am văzut cioburile înfipte în cămașă, am știut că cu asta, am întrecut măsura.

Nu m-am mai simțit confortabil. Parcă, atunci când sticla s-a spart de corpul lui, am uitat de planul meu și al lui Aiden. E ceva în stomacul meu, care mă face să vreau să fug. 

În momentul de față, nu aștept ca Aiden să își întoarcă fața spre mine, în special pentru că m-a pus în probleme cu poliția. Nu îl mai înțeleg. Într-o secundă eram la masă, așteptându-l pe Ronald ca să îi stricăm planurile pe materie de pariuri, iar în cealaltă, e rănit și arestat. Mă bucur că mi-am luat revanșa, parțial, dar tot nu pot ascunde faptul că m-am simțit puțin vinovată. Când s-a îndepărtat de mine, am simțit că îs în pericol, pentru că nu mai era nimeni să mă protejeze. Iar sărutul nostru, nu știu de ce, dar simt că a fost ca și o doză de energie după toate cele întâmplate.