De Ce Eu?

45 4 2
                                    

O săptămână a trecut de când România a început să frecventeze clădirea UE. A reușit să returneze banii care mai trebuiau returnați. România era bucuros că a scăpat de problema aceia cu banii.
România făcea din nou cafea cum a făcut și atunci când a fost chemat de Germania, ziua aceia. Era destul de relaxat și pierdut prin gânduri, până când Belgia îl lovește ușor pe umăr cu palma. România se întoarce la el și ridică o sprânceană, ca și cum ar întreba care e problema.
-Ah, uh, România; te cheamă Germania la el în birou..
-Ce?! Dar n-am făcut nimic! În special, nimic rău!
-Nu părea nervos sau ceva.. Părea chiar.. Mândru?
-Mândru?
-Da. Nu știu de ce. Oricum, du-te să-l vezi, cred că e de bine.

România a oftat și a dat din cap ușor aprobator. Oricum trebuia să-i facă o cafea și să i-o ducă. A luat cafea pe care o făcuse și a mers la biroul Germaniei. A rămas blocat în fața ușii lui, nu voia să intre. A tras aer adânc în piept și a deschis ușa, în momentul în care a intrat a și început să vorbească grăbit, închizând ușa în urma sa.
-Salut Germania! Ah, ce mai faci? Probabil bine, sper că bine! Ai cerut o cafea mu-i așa? Uite aici e! Am să ți-o las pe birou aici, bine? Bine! Ah, având în vedere că asta-i tot, am să plec acum! România s-a întors spre ușa după ce a terminat de spus toată poezia aia, sperând să scape de tura asta.
-Stai așa România, nu te grăbi. Apreciez că mi-ai adus cafeaua și că m-ai întrebat cum mai sunt, dar încă mai am ceva de vorbit cu tine. România a oftat și s-a uitat la Germania cu colțul ochiului. Germania i-a gesticulat să i-a un loc pe scaunul din fața biroului. România a mers greoi până la scaun și s-a trântit pe el ca un bolovan. Germania a îndreptat un pix de pe biroul său și așa dezordonat.
-Am vești bune pentru tine, România.
-Ooo, vești bune zice? Vreau să aud! Toată starea sa de moleșeală cauzată de faptul că trebuia să rămână, s-a risipit.
-Mda.. Am observat că mai nou, pari să fi de mai mare ajutor pe aici ca înainte.
-Serios? Dar tot ce am făcut mai nou a fost să fac cafea și să duc hârti dintr-un birou în altul!
-Și asta e suficient de folositor venind din partea ta.
România s-a simțit puțin ofensat din cauza acestei observații, dar știa că Germania nu greșea zicând asta.
-Oricum, având în vedere că ai fost de mai mare folos pe aici, ce ai zice de un birou al tău?
-POFTIM?! GLUMEȘTI?
-Uhm.. Nu.
-De ce mi-ai da TU un birou?
-Mă gândeam că ți-ar fi plăcut, dar dacă nu vrei unul..
-Mai auzit să zic eu că nu vreau?
-Nu.
-Atunci nu mai inventa chesti!
-Înțeles.. Așadar, dorești un birou?
România a dat din cap bucuros. Germania a oftat și a scos niște chei dintr-un sertar și le-a pus pe birou în fața României.
-Aici sunt cheile de la biroul tău. Etajul acesta, ușa 24. Zicând asta, Germania s-a ridicat și și-a întins mâna către România, ca și cum ar fi vrut să dea mâna cu el. România s-a uitat la Germania și mâna lui, apoi din nou la Germania și din nou la mâna sa. România a luat cheile pe urmă s-a ridicat și a dar mâna cu Germania. Germania avea o strânsoarea puternică, era prima dată când România a dat mâna cu el, se simțea oarecum onorat. După ce au dat mâna, România a luat cheile și le-a inspectat curios.
-Sper să-ți placă biroul. În momentul de față biroul e nearanjat, cu mobilă veche și praf. Nu a fost folosit în mult timp. Cu vremea poți să ți-l aranjezi cum vrei tu, dar asta necesită timp.
-Ohhh, înțeles.. Am o întrebare.
-Spune.
-Pot să chem pe cine vreau eu în biroul meu?
-De ce ai face asta?
-Întreb de curiozitate!
-Huff.. Poți, dar trebuie să ai un motiv întemeiat, nu poți pierde timpul altora cu prosti.
-Grozav! Pot să aduc din afara uniunii?
Germania s-a uitat la România cu o privire obosită și a oftat îndelung.
-Fie. Presupun că ai vrea să o aduci pe sora ta?
-Mhm! Trebuie să mă laud!
-Bineînțeles.. Dacă asta-i tot ce ai de întrebat, poți să pleci. Am treabă.
-Oh, da. Scuze! Acum plec! România a ieșit pe ușă și după ce a închis-o, a început să sară de bucurie.
Spania l-a văzut din distanță și l-a abordat.
-Vai de mine România, ești foarte fericit. De ce?
-De ce? Vezi cheile astea din mână mea?
-Da. Ce e cu ele?
-Sunt cheile de la biroul meu!
-Biroul tău? Te-ai țicnit? De când ai tu un birou?
-De acum! Mi-a dat Germania cheile astea și a spus că sunt de la biroul meu! Mi-a dat el un birou!
-Dar de ți-ar da un birou? Abia de trecut faza cu ternatul banilor.
-Da, adevărat.. Și mie mi s-a părut ciudat, n-am să mint. A spus că am făcut treabă bună în ultimul timp!
-Treabă bună? N-ai făcut nu știu ce de când te-ai întors..
-Știu! Dar ai să te duci să te cerți cu el pentru chestia asta? Nu cred!
-Poate e o capcană sau ceva!
-Nu mă speria! Hai să gândim pozitiv!
-Dacă zici tu..
-Hai cu mine să vedem biroul. Vreau să vezi biroul cu mine. Până la urmă m-ai ajutat mult.
-Ah, mă faci să roșesc. A spus Spania sarcastic dar nu și răutăcios.
-Sigur, sigur.. România și-a dat ochii peste cap și a arătat drumul către biroul său.

Au ajuns în fața ușii și România a deschis-o, tremurând de bucurie. O dată ce au deschis ușa puteau să vadă că era destul de mult praf. România a făcut primul pas în birou, pe jus nu era parchet, toată podeaua era acoperită cu un covor de un albastru închis plăcut la vedere, deși părea puțin gri din cauza prafului depus pe el. Biroul era totuși luminat. Jaluzelele erau cât de cât deschise, lăsând lumina să pătrundă în încăpere. României îi plăcea biroul deja.
-Uau! Deja îmi place! Așa plin de praf cum îi.
-Să știi că e făinuț. E suficient de spațios pentru cineva ca tine. Mobila este puțin învechită, dar se poate schimba.
-Germania mi-a zis că pot aranja cum vreau eu biroul! Dar a zis că asta se va întâmpla în timp.
-Grozav! La cum te știu, cred că o să faci biroul acesta să arate la fel ca tine.
-Adică?
-Nu o lua în nume de rău dar.. Ești o fire energică, colorată și.. Haotică. Și cred că biroul acesta va arăta că tine din punctul acesta de vedere. Până la urmă, dacă verifici birourile celorlalți, poți vedea cum se aseamănă cu ei!
-Nu m-am gândit la asta... Dar acum că stau și mă gândesc, până și biroul Germaniei se aseamănă cu el! Ști ce înseamnă asta?!
-Nu.. Ce?
-O să am cel mai bestial birou din clădire! Muahahaha!
Spania a chicotit la mândria lui.
-Sigur România.. Oricum, am câte ceva de făcut, ne vedem mai târziu.
-Bine! Ne vedem!

Cu asta, Spania închide ușa în urma sa. România trage aer adânc în piept vrând să simtă mirosul biroului, dar în schimb se îneacă cu praful. Acesta oftează și deschide geamul ca să aerisească. Se mai uită o dată în jur și ajunge la concluzia că va dura ceva timp să curețe, dar chiar și așa, fuge și ia diferite obiecte pentru curățenie. Avea un aspirator, o lavetă și o sticlă cu soluție de curățenie. Acesta a început să curețe prin birou, chiar simțindu-se bine. Și-a pus muzică în timp ce curăța așa că i se părea distractiv. După vreo două ore, a scăpat de tot praful și a șters geamurile. Era foarte mândru! A lăsat aspiratorul și restul lucrurilor acolo și a plecat din birou, umblând prin clădire plictisit. Când de-odată se izbește Belgia de el.
-AH! S-scuze!
-Ugh, e okay Belgia, nu te îngrijora.
Odată ce Belgia realizează că s-a izbit de România, acesta se panichează.
-PE UNDE AI FOST?!
-Uhhh... În biroul meu?
-Poftim?! A-ah.. Nu mai contează! Vino cu mine! Te-am căutat timp de vreo oră! Hai!

Belgia l-a prins de încheietura mâini și l-a tras după el. România nici nu a apucat să protesteze.


----------------------------------------------------

Salut cititori! De data asta am întârziat mai mult cu capitolul... (Dacă o tot țin așa, o să ajung să postez în fiecare sâmbătă, nu vineri)
Scuzați că am întârziat din nou, dar am avut mai multe probleme de care a trebuit să mă ocup.
Ca și idee, cred că vă puteți aștepta să actualizez în zilele de vineri și sâmbătă. (dacă se mai întâmplă chestii cum s-au întâmplat acum, poate chiar și duminică :'^)

Oricum, pe data viitoare cititorilor!! ^^

CountryHumans:România și Moldova O comedie continuăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum