CountryHumans:România și Moldova O comedie continuă

Povestitor Pentru Patru Urechi

Capitolul acesta este scris după ideea lui JeoanaUwU! Dacă aveți idei scrieți-mi în privat și mă voi gândi dacă să le adaug, cum să le adaug, etc. Citire plăcută! :)

De a asemenea, mic avertisment:
Orice text despre politică și istorie din capitolul acesta sunt inspirate după fapte reale, dar sunt transpuse într-un mod fantastic și poate greșit sau exagerat, pentru dragul povestirii. Acest capitol (și cam toată cartea) este un pamflet (și un fel de parodie) și trebuie tratat ca atare!
Mulțumesc pentru înțelegere!!

-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-

Următoarea zi, România s-a întors la clădirea UE, mai avea multe lucruri de luat și de împachetat. Germania a pășit în biroul lui. Biroul României arăta deja diferit, deși nu a apucat să ia multe lucruri.
-Salut. a salutat rece Germania.
-Hm? A, tu ești Germania. Ce vrei? mai schița câte un zâmbet printre cuvinte, deși tonul vocii lui era asemănător Germaniei.
-Petiția.
-Ce-i cu ea? se îndreaptă România cu o cutie în brațe și a chicotit. Nu-mi spune că s-au trezit unii să o semnze? Aia da minune!
-Defapt.. Fix aia s-a întâmplat.
-Foarte bine atunci.. părea sarcastic. Hai, spune-mi, cine a semnat lista aia? i-a zâmbit parcă în batjocură.
-Sunt mai mulți.
-Sunt suficienți ca petiția aia a ta să fie de folos.
-Aproape.. Germania își mută privirea pentru o secundă spre stânga.
-Cred că minți.. miji România ochii pentru o clipă. Dar ce mi-ar păsa? Pe tine te interesează petiția aia, nu pe mine.. E problema ta.
-Chiar nu te interesează faptul că trebuie să părăsești uniunea..? întrebă Germania ușor răspicat.
-Sincer... Nu prea. a ridicat din umeri, părând nepăsător.
-Nici nu-mi vine să te întreb..
-O pe bune Germania! Îmi vorbești de parcă tu nu ești melancolic zi și noapte!
-E diferit când cineva ca tine e melancolic.
-Ce prostie.. De parcă numai într-un fel pot să mă simt.. se aplecă după o cutie și a trântit-o pe birou. Pleacă!
Germania s-a încruntat ușor la el pentru câteva secunde înainte să facă stânga împrejur și să părăsească biroul. România s-a uitat la umbra lui ușor dispărând pe măsură ce se îndepărta. A oftat și a închis ușa biroului, continuându-și treaba. Zâmbetul ocazional care apărea printre cuvintele spuse de el, nu erau de văzut.

Mai târziu, după ce a organizat cutiile, și-a părăsit biroul și a mers să-și ia o cafea din mini-bucătăria comună. Nici nu îi păsa dacă mai avea voie să facă asta. S-a dus și a dat peste Ungaria. Era așezată la o masă din încăpere și se uită la el, dar nu zise nimic și se uită în altă parte. România își dădea ochii peste cap, mirat de tăcerea ei. Se așteptă ca ea dintre toți să comenteze. Deși nu s-a întâmplat. România apucă să-și facă cafeaua cea ce a durat măcar 3 minute și a avut și timp să plece. Mirat, se opri în prag și-și întoarce privirea spre ea.
-Chiar nu zici nimic?
-Ce să mai zic?
S-a întors cu tot corpul la ea.
-Nu ai de gând să zici nimic ca mi-am făcut o cafea fără să fiu angajat? Sau de faptul că am fost concediat? Nu te râzi de asta?! la ultima frază se răsti.
-Ho mârțoagă! Calmează-te..! Îmi place să fiu rea cu tine, dar nici să-mi bat joc în halul ăsta! Nu sunt malefică. N-am crezut că ți s-ar fi întâmplat vreodată oricum.
România se holbă la ea ca la filme străine.
-Cei cu voi toți..?
-Poftim?
-S-A ÎNTORS LUMEA CU SUSUL ÎN JOS!
-TU CE AI?! TE-AI ZMINTIT?! Numai țipa ca un descreierat și pleacă odată..!

România clipi confuz și șocat. Nervos, s-a întors tropăind înapoi în biroul "lui". Plin de nervi și fără să se gândească, a împins o cutie jos de pe birou și s-a trântit pe scaun. O oftat și a pus cana pe birou, în locul cutiei.
-Zici că toți au draci..! Zici că totul e pe dos! Ugh..
Capul Belgiei apăru încet de după ușă  deschisă pe jumătate.
-Hei.. Uhm.. Vrei să vorbim? zâmbea prietenos și cu o părere de rău, de parcă ar vrea să îl ajute pe România.
-Huh? ridică privirea în sus, dând de fața Belgiei. Of.. Sigur, intră.. Ce mai contează..
-Hah.. Ce nepăsător.. Totul în regulă? cu pași repejor, luă un scaun și se așeză în fața biroului.
-Pff.. Tu ce crezi? Dacă sunt așa nepăsător, de ce ar conta dacă sunt în regulă? zâmbi pal.
Belgia a rămas deja fără cuvinte. Fix în acel moment, Germania intră pe ușă, cu același petiție în mână.
-Ah, Belgia. Și tu ești aici.
-Dacă vrei să mă bați la cap cu petiția aia nenorocită a ta, du-te!!
-Atunci.. Nu am să te deranjez. făcu un pas înapoi, vrând să se întoarcă și să părăsească încăperea.
-S-Stai! se grăbi Belgia. Uhm, de ce nu stai cu noi să vorbim? Dar nu despre petiție haha.. Ha..
Germania s-a uitat la Belgia, avea o față care aproape îl rugă să rămână. Acesta oftă și luă alt scaun, așezându-se pe el, lângă Belgia. Amândoi erau în fața României și a biroului lui de parcă erau pregătiți să-și ia ceartă.
Nu s-a zis niciun cuvânt timp de un minut bun. România își dă ochii peste cap și oftă greoi.
-N-aveți treabă?
-Orice responsabilitate de a mea din ultimele zile a fost amânată. Deci nu. zise Germania pe un ton aproape monoton și plictisit.
-Nu.. Nu am nimic așa important de făcut și îmi e dor să vorbesc cu tine. zise Belgia.
România forță un zâmbet, zâmbetul fiind destul de sec și lipsit de esența fericirii, dar era acolo pe fața lui.
-Fie! Hai să povestim! Deschideți un subiect! Aștept.. pleoapele i se lăsă ușor și puțin alături de colturile gurii lui, car susțineau zâmbetul.

Belgia avea piciorele împreunate și palmele pe genunchi, uitându-se mâinile sale, căutând un subiect prin minte. Germania în schimb se uită în jur doar cu privirea, sperând sa îi vină o idee. Belgia într-un final decise să întrebe ceva.
-De ce zâmbești mereu?
Germania se uită la el, luat prin surprindrere de întrebare. România în schimb făcu niște ochi mari în timp ce buzele lui erau lipite una de alta, nezicând nimic. După câteva secunde își relaxă expresia și oftă.
-De ce ești curios?
-Te văd mereu că zâmbești și.. Pur și simplu mă întrebam de ce.. 
Germania nu zicea nimic, nu i se părea că avea ce să zică. România în schimb a chicotit și a vorbit.
-Aveți chef de istorie?
Belgia și Germania se uitară unul la altul, pe urmă la România, dând de înțeles că aveau de gând să asculte de avea de zis. România se uită doar câteva secunde la fețele lor și a zâmbit pal.
-Așa să fie atunci.. se lăsă pe spătarul scaunului.
-Știți că mai de mult am fost comunist, nu-i așa?
Amândoi au dat din cap că da.
-Atunci de acolo incepem.

[Retrospectivă/Flashback] [POV - România]
După ce am devenit un stat comunist totul a decurs relativ bine. Nu aveam nicio datorie niciunei țări. Nu erau și nu sunt multe țări care să fie în situația aia. Bineînțeles, eram de partea URSS-ului, cum altfel? În perioada acea eu și Ungaria eram amândoi comuniști. Nici atunci nu eram în cele mai bune relații de prietenie, dar altfel ne sufeream ca acum. Pe atunci și Iugoslavia exista!
Îmi plăcea foarte mult să-mi petrec timpul cu Moldova, ne asemănam. Problema era că eu eram stat independent, ea nu era. Puteam petrece timpul împreună o vreme, dar pe urmă eu trebuia să mă întorc la lucru și ea să stea cu URSS. Eram mai tineri amândoi. E evident având în vedere că toate astea au fost acum în jur de 30 de ani!
Nu îmi plăcea de URSS așa mult, mai ales când ne trimitea să facem ce voia el. Îmi era din ce în ce mai greu, mă iriram ușor, începeam să am probleme cu diferite chestii.. Până când m-am săturat și am renunțat la comunism! Mi se părea o idee genială! Singura problemă era că acum trebuia să mă învățăm cu alte chestii, cu democrația și capitalismul și tot așa. A fost greu la început pe urmă a devenit și mai și. Moldova încă era sub putea lui URSS și nu o mai puteam vedea. Nefiind comunist, nu mai puteam să-mi petrec timpul cu ea ca înainte.
La un moment dat, obosit și I tins pe pat, am început să mă gândesc. Și am ajuns la concluzia că tot ce mi s-a întâmplat rău până acum, a fost din cauza negativismului și tristeții.
Atunci am decis că să zâmbesc ca să ma înveselesc ar fi o opțiune bună.. Și să mă distrez și prostesc m-ar ajuta de asemena, chair dacă m-aș comporta ca un copil câteodată..
Mai târziu, URSS a căzut și Moldova împreună cu restul țărilor din URSS și-au căpătat independența. Dar pe urmă am intrat în UE și din nou, nu am putut să mă văd la fel de mult vu Moldova, dar pe urmă totul s-a rezolvat mai mult sau mai puțin..

[Încheierea retrospectivei/flashback-ului] [POV - persoana a 3/naratorul]
-Vedeți voi.. De ai am decis să zâmbesc.. Dar acum că din nou dau de greu, nu știu dacă teoria mea cu zâmbiți și fațada de a fi fericit chair juca un rol..
România se uită în jos tot timpul în care a povestit, se juca cu bricheta în mână. Când se uita la cei doi, Belgia era înlăcrimat și Germania părea surprins.
Belgia și-a tras nasul și a înghițit de parcă înghițea un plâns.
-E poveste așa emoționantă și tristă..!
-N-am știut detaliile acestea despre tine, România..

România se uită la cei doi și zâmbi pal cu mai multă ușurință.
-Păi.. Acum știți! Dar nu spuneți altora, nu ne-ar avantaja pe niciunul dintre noi!!
Belgia a dat din cap mai insistent că da în timp ce Germania a dat ușor din cap o dată, înțelegând dorința României.
-Ști.. Cred că e okay să exprim cea ce simți, chair dacă e vorba de sentimente negative. Dacă nu le exprim, se vor aduna până nu vei mai putea.. zise Germania pe un ton destul de prietenesc, dar încă monoton.
-De acord! A, și dacă le exprimi, asigură-te că nu-ți torni sentimentele pe altcineva!
Amândoi zămbiră. România se uită mirat la eu și chicoti.
-Totuși, e bine să nu fi negativist ha? Die atunci.
Se uita la Germania.
-Sper ca petiția să se umple cu semnături! și zâmbi, mai cu ușurință.