CountryHumans:România și Moldova O comedie continuă

Zi "Liberă"

România nu trebuia să meargă la lucru azi, era weekend, voia doar să se relaxeze. Stătea fericit în patul său, ghemuit printre pernele și păturile lui, cu perdelele trase. Sforăia de parcă visa cine ști ce. Până când îi sună telefonul, care l-a oprit din sforăit și i-a încruntat expresia somnoroasă. Cu lene își împinse telefonul pe podea. Acesta se opri din sunat așa că a continuat să moțăie. Peste câteva clipe, îi sună iar. Tulburat și deranjat din somnul lui, se ridică în fund și își ia telefonul. Cu ochii închiși răspunde la apel dar nu apucă să zică nimic că cel de pe partea cealaltă a telefonului începe.
-România! Vino. Aveam nevoie de ajutor aici! era Belgia cel care vorbea.

România nu părea grăbit chiar deloc. A căscat, s-a întins pe urmă în timp ce se freca la ochi, i-a răspuns.
-Hm.. Nu.
Belgia a rămas stupefiat*.
-Poftim?
-Nu.. E weekend. De ce aș veni?
-Păi, păi.. Am crezut că.. Eu uhm..
-Belgia.. Mie somn. Cere ajutorul altcuiva.
-Dar România -!
-Pa. și a închis telefonul întorcându-se la somn.

*stupefiat - mirat, uimit. Nu se aștepta.

Peste 30 de minute în care România a continuat să doarmă relaxat. Îi sună iarăși telefonul. Acum era Germania. România nici nu voia să răspundă, și-a acoperit capul cu perne, încercând să înfunde sunetul telefonului. A reușit. Problema e că o oră mai târziu după ce l-a sunat Germania, aude o bătaie în ușă. O bătaie în ușa camerei lui. România încercă să astupe și zgomotul acesta cu perne. La un moment dat nu mai putea să ignore bătăile repetitive și agresive în ușă. Se enervează și se ridică din pat oftând nervos. Purta pantaloni scurți și un tricou. Deschide ușa rapid, plin de nervi.
-CE? dă cu ochii de Germania. La asta nu se aștepta. Se freacă la ochi și se uită înapoi la Germania.
-Vino la muncă.
România s-a uitat câteva secunde la el și a închis ușa, dar înainte să o închidă complet, Germania își pune vârful piciorului în prag.
-Vino la muncă. repetă el.
România oftează dezamăgit și trist, deschizând ușa din nou.
-De ceeee? zise el într-un ton plângăcios.
-Avem nevoie de tine.
-Dar nu a trebuit să merg în weekend la muncă până acum..
-Acum trebuie.
-De ce aveți nevoie de mine?? Până și Belgia m-a sunat.
-Eu i-am zis să te sune. Acum hai.
-Măcar mă lași să mă schimb??

Germania și-a încrucișat brațele, așteptând. României nu îi venea să creadă ce tupeu avea Germania. "Ce așteaptă aici?! Doar nu m-oi schimba cu el aici!" se gândi el.
România îl împinse mai încolo.
-Așteaptă! i-a vorbit ca unui cățel. Asta la enervat pe Germania, dar nu mai zise nimic căci România a închis ușa. Doar și-a dat ochii peste cap.
Câteva minute mai târziu iese România. Era surprins să vadă că Germania stă în exact același loc în exact aceeași poziție, la fel de serios. România doar a început să umble către ușa casei, iar Germania l-a urmărit.

Când au ajuns la clădire, România era încă obosit. Belgia îl vede și sare în direcția lui și-l prinde de umeri
-România! Bine că ai venit.. Ni s-au stricat diverse obiecte și ne întrebam dacă ne-ai putea ajuta..
România ridică o sprânceană nervos.
-De asta aveți voi nevoie de mine? Sunați experți!
-Poate ști să repari acele lucruri.. Și ar fi o metodă mai ieftină. spuse Germania.
România și-a dat ochii peste cap și s-a pus pe jos.
-Nu. Nu vreau și n-am s-o fac!

Într-un final, România a fost obligat să repare toate lucrurile. Nu era deloc fericit. În timp ce repara și ultimul obiect, acela fiind imprimanta. Era singur acolo și nervos. Nu voia să repare lucruri astăzi. Într-o altă zi, ar fi făcut-o fără să comenteze prea mult, dar era weekend. Nici el nu înțelegea de ce trebuiau să lucreze și restul. Pe urmă intră Ungaria și îl vede. Acesta nu o observă și își continuă treaba. Ungaria lasă niște hârti jos și se duce și-l sperie pe România.
-Bu!
-AAh-! a fist cel mai penibil strigăt de frică auzit vreodată.. 😔
România se întoarce și o vede pe Ungaria, îi scoate limba.
-Tu ce cauți aici, fă?
-FĂ?! Tu te-auzi? Ce frumos vorbești cu mine, pfai.
-Vorbesc în funcție de cum îți e fața. Nu ești nu știu ce tablou de-al lui da Vinci. Mai degrabă Picasso.*