Capul mafiei - Prima parte

6

Alexa

Am făcut o criza seara trecută. O gresala majora sa arunc cu tava in acel gardian sau ce o fi fost el. Trebuia sa încerc sa ii apropii de mine, sa le câștig încrederea. Poate așa aveam o șansa sa scap de aici vie. Speram sa fie așa, o confirmare a faptului ca nu văzusem atâtea filme de acțiune degeaba. Tatăl meu nu avea sa apara, deci ce aveam de pierdut?

In dimineata asta m-am chinuit sa-mi pun un zâmbet luminos pe fata. Am mâncat ceea ce mi-au dat la micul de jun ce spre surprinderea mea a fost extrem de delicios, sau poate îmi era mie prea foame.

Am cerut sa fiu lăsată sa ma plimb prin grădina, si nu pentru ca indrageam vremea oribila de afara ci pentru ca așa aveam sa-l am pe gardianul de azi al cărui nume este Ștefan; aproape de mine.

Grădina lor era minunata, chiar si pe vremea asta brazii ce împânzesc locul erau de-a dreptul imensi. Deșii nu erau flori, locurile pentru ele erau curățate si acoperite cu Ciolofan pentru a proteja semințele de înghețul ce avea sa vina.

- Lucrezi de mult pentru Cris?

- De foarte mulți ani , doamna!

- Te rog, spune-mi Alexa! Nu cred ca ești cu mult mai mare decât mine...chiar așa! Câți ani ai?

- Treizeci si doi.

Arată a mai mult ce—i drept, cu parul lui cărunt si ridurile din jurul ochilor. Deșii știam ca e un monstru la fel de mare ca si șeful lui îmi lasă impresia ca e un tip ce nu ratează nici o distracție. Genul pus pe Glume si zâmbitor.

- Eu am 25!

- Arati de 19! Îmi spuse cu un zâmbet in colțul gurii.

Se încruntă mișcându-si umărul ca si când îl durea.

- Ești in regula?

- Da! Nimic grav. Doar o zgârietură!

- Zgârietură...?

- Mhm...pe umăr.

Si uite-mi șansa...

- Pot arunca o privire , dacă vrei! Sunt asistenta medicală...

- O, nu-nu! Nu te deranja, dar ma mai doare uneori...

- Uneori? De cât timp ai aceea zgârietură?

- Puțin peste o săptămâna.

- Lasă-ma sa ma uit , te rog!

Zâmbi nehotărât dar accepta intr-un final. Am intrat împreuna in casa si am mers către sufragerie.

- Exista o trusa de prim ajutor pe undeva?

- Mioara de la Bucătărie o are. Merg sa întreb.

Pana s-a întors el cu trusa m-am asezat pe canapeaua de piele neagră aruncându-mi ochii la tablourile de pe pereți. Nu știam multe despre arta , dar puteam sa pun pariu ca erau o avere. Oare câți oameni au murit sau au suferit pentru ele?

Aveam un dar al meu, dacă-i pot spune așa. Ceva in energia mea făcea oameni sa se deschidă foarte ușor in fata mea. Întotdeauna m-am găsit in situații in care am aflat mult mai multe despre un om decât trebui sa știu. Aveam sa folosesc aceasta energia si asupra lui Ștefan. Voiam sa strâng cât mai multe informații, ca o măsura de siguranța.