Capul mafiei - Prima parte

2

Cris

- Sefu , îmi pare rău!

- Aculta la mine, imbecilule! Dacă pătește ceva tu mori!

Am închis înainte sa mai aud scuzele lui. Cum era posibil sa o scape din ochi? Pana acum nu am avut nici o problema. Alexa a fost mereu in siguranța chiar dacă ne-am dat seama ca oamenii tatei o urmăreau. Am scăpat de ei rapid.

In ultima luna eu si tata începusem un "război mut" in ceea ce o privește pe Alexa. El încerca sa se apropie de ea, eu îl respingeam. Însă nu vorbeam despre asta si din câte îmi puteam da seama era un joc ce-i plăcea. Pe mine nu ma deranja atâta timp cât o puteam proteja.

Devenise foarte importantă pentru mine. Cumva, am crezut ca daca voi sta la distanță de ea orice as fi simțit s-ar fi năruit încet. Însă distanță asta nu făcea altceva decât sa ma înnebunească. Știam ce face pas cu pas, o vedeam când intra si ieșea din apartamentul ei pe camera montata, știam pana si câți bolnavi trata pe o tura. Știam tot! Dar nu ma ajuta nimic. Aveam nevoie sa o văd, sa-i vorbesc.

Oare ce o fi  fost in capul ei sa dispară așa? Chiar nu realizează ca e in pericol sau doar vrea sa se joace cu mintea si nervii mei? Oricum ar fi nu voi avea răbdarea necesară sa aștept aici. Continuând sa o sun in disperare am apucat cheile mașinii si am ieșit val-vârtej din casa.

Am condus ca un maniac pana in fata blocului ei apoi am urcat scările câte doua. Speram doar sa ajungă acasă întreaga de oriunde o fi plecat. Ajuns in fata uși am scos copia cheii ce o aveam de când plecase si am deschis usa. Mirosul dulce al parfumului ei se simțea din prag.

Am inspirat puternic, ca un dependent ce nu-si luase doza de prea mult timp.

Pentru o asistenta trebuia sa recunosc ca era extrem de ordonata. Puteam sa jur ca dacă ii voi deschide dulapul , hainele ei aveau sa fie așezate pe culori, la fel cum erau si cărțile din biblioteca, in ordine alfabetica si după mărimi. Nu era mare biblioteca ei, doar 5 rafturi inalatime si un metru lățime, dar ticsite cu cărți. Canapeaua albastra de la IKEA era așezată in centrul sufrageriei micuțe, in fata având o măsuță de cafea de sticla. Un geam mare ce dădea spre oraș si spre balconul mic, un bar despărțea sufrageria de bucătăria micuța, in stânga era o usa ce probabil ducea in baie, alta usa in drepta ce ducea in dormitor si încă o usa lângă Bucătărie ce ducea intr-o cămara mică. Era atât de curat încât am simțit nevoia sa-mi scot pantofii.

Sunetul specific al mesajului venii de la telefonul meu si am citit rapid.

" In zece minute intra in bloc."

Îmi scria Ștefan, unul din oamenii ce au grânarul-o pe Alexa in tot timpul asta.

Oftând din greu am mers la micul ei frigider si spre deliciul meu avea vin. Mi-am permis sa ma servesc singur , apoi am luat paharul si m-am trântit din canapeaua moale, învăluit in întuneric așteptând-o sa între in casa.

Nu dura mult si am auzit cum rasuceste cheia in usa. Rasul ei ajunse la mine înainte ca aceasta sa se deschidă.

- Serios? Îmi pare atât de rău ca am plecat...

După o pauza scurta un alt ras amuzat ii părăsi buzele in Timo ce usa se închidea cu zgomot.

- Ce pot sa spun...distracție plăcută! Sper sa mai fi in stare de munca mâine....aha...

Lumina din hol se aprinse iar zgomotul pașilor ei venea acum spre mine. Nu avea nici o idee ca o sa ma găsească aici, așa ca atunci când aprinse lumina si ma văzu tresari ducând mâna la piept si lăsând geanta sa cada pe podea. Mi-am păstrat expresia enervată deșii eram cât pe aici sa sar ca sa o liniștesc.