1
După o luna
Alexa
" Sindromul Stockholm este un raspuns psihologic involuntar pe care unele persoane il pot dezvolta in situatii traumatice, precum atunci cand sunt luate ostatice sau rapite. Sindromul este considerat un mecanism de aparare in care creierul victimei amplifica semne mici de bunatate din partea agresorului."
Am închis exasperata pagina de internet si mi-am îndreptat privirea către fereastra sufrageriei mele. A trecut o luna de când viața mea a revenit la "normal". Eram in casa mea, mergeam la munca, ieșeam cu Denisa cât de des puteam...si aici se terminal normalul.
Bine înțeles, oamenii lui Cris erau încă cu ochii pe mine. Camera setată pe holul si usa mea avea mereu acea Luminița verde , semn ca înregistra orice musca trecea pe acolo. Oamenii lui erau câte se poate de discreți. Dimineata lăsau doua mașini între a mea si a lor, seara când ajungeam acasă părcau la distanță de mine, când mergeam la bar era întodeauna un tip a cărui fata nu reușeam sa o văd dar știam ca este cu ochii pe mine , își lua mereu o masa undeva in spatele barului, de unde putea vedea toată încăperea, iar paharul cu băutura din fata lui era întotdeauna neatins. Uneori era tipul înalt, alte ori unul mai scund si mai plinuț si puteam a jur ca o data văzusem o femeie.
Ma întrebam deseori dacă ar fi cazul sa le fac si lor o cafea dimineata, dar sa ies din bloc si sa merg la o anume mașina sa las o cafea nu cred ca era o idee prea buna. Puteam atrage atenția , nu?
Desii la început ma stresa ideea ca sunt urmărită, uneori fiind de-a dreptul paranoica crezând ca trebuie sa ma mișc intr-un anumit fel încât sa nu par suspecta, ba mai mult aveam tot timpul intenția de a ma uita peste umăr sa văd dacă cineva mergea după mine. Acum însă ma obișnuisem. Nu ma mai deranjau. Altceva ma deranja...
Nevoia mea de Cris. Faptul ca ma trezeam gândindu-ma la el: "oare ce mai face?" . De multe ori îmi imaginam cum îmi bate la usa, ma uitam la telefon in speranța ca avea sa-mi scrie. In unele seri când îmi era mai greu sa adorm îmi aminteam cum dormisem in brațele lui in ultima seara acum. Caldura ce o emana si atingerile lui îmi încălzeau corpul...mai ales partea aia dintre picioare.
Doar gândul asta si deja mintea mea zbura ăhăă...departe! Deșii ma enervase in ziua in care ma adusese acasă. " Dacă nu sunt regrete atunci ce am avea de vorbit?" . De parca mi-ar fi spus ca a fost doar sex , sa trec peste. Știam si eu ca asta a fost! Dar nu schimba cu nimic faptul ca nu voiam sa fie doar atât , si ma frustra ca el nu voia același lucru.
Ma gândisem dacă sa-l sun, dar ce as fi putut sa-i spun ? Ma gândisem in zilele astea cum ar fi sa dispar din văzul celor ce ma păzeau, poate așa o sa-i atrag lui atenția, sa-l fac sa ma sune...ma amuza imaginația mea si ma enerva in același timp.
De asta ajunsesem acum sa caut definiții pe internet. Poate ca asta era! Poate sufeream de sindromul Stockholm. Dezvoltasem sentimente pentru un monstru...dar oare chiar era el monstrul ăla ? In fata unui judecător violenta lui nu putea fi justificata, însă in fata unui om ca mine, care nu ridicase mâna la nimeni in viața asta dar care , in ciuda a tot a avut curajul sa ceara moartea propriului tata? ...poate ca violenta are justificarea ei in cele din urma.
Pana una alta trebuia sa-mi liniștesc cumva nevoi de a corbi cu el sau de a-l vedea...de sunat nu am sa-l sun! Nu am sa-i dau satisfacția de a-l lasă sa vada ca ma gândesc la el dar puteam sa o iau pe ocolite. Așa ca am petrecut următoarea ora alegând o ținuta potrivita si punând puțin machiaj. Sa vedem acum dacă o sa ma suni, Cris Vasilescu!
***
Muzica infernala din club aproape ca îmi spărgea timpanele, iar paharul cu vodcă din fata mea îmi spunea ca băusem deja prea mult, nu ca amețeala nu era îndeajuns sa-mi dau seama de asta.
Cunosteam clubul asta la fel de bine cum cunoșteam si străzile din împrejurimi. Planul meu era simplu, aveam sa ma prefac ca merg la baie apoi o sa dispar pe usa din spate. De acolo mai sunt doua străzi mici pana la șoseaua principala de unde puteam lua un taxi.
Aruncând o privire scurta peste umăr am putut sa-l văd pe tipul înalt cu geaca de piele ce ma urmarea astăzi. Deșii trupul lui se mișca parând ca dansează ochii erau ațintiti spre mine. Denisa dansa de mama focului cu un tip si nu voiam sa o intrerup. Aveam sa-i las un mesaj oricum. M-am ridicat de pe scaun si am luat plicul de pe masa apoi am început sa merg prin mulțumea agitata către usa ce ducea la baie. Volumul muzicii ce estompa considerabil ,o data ce am ajuns in holul întunecat, înlocuit de zumzetul de voci vesele. Am grabit pasul asigurandu-ma ca tipul nu intrase încă pe coridor si in mai puțin de câteva secunde eram deja afara.
Am început sa alerg regretând tocurile de 12 ce le aveam in seara asta . Ignorând durerea din picioare am cotit pe mica strada întunecată apoi am încetinit brusc. O gasca de băieți fumau la lumina unui stâlp si își întoarseră in același timp privirile către mine la auzul tocurilor mele. Imediat murmurul șoaptelor umpleau liniștea serii , mult prea joase si grăbite ca sa pot înțelege ceva.
Mi-am păstrat privirea înainte, mergând la pas alert si încercând oe cât posibil sa nu devin paranoica. " Sunt doar niște băieți , Alexa! Fumează si stau de vorba! Mergi !"
Am răsuflat usurata trecând de ei apoi am întins iar pasul ajungând in șoseaua principala. Cum nu era atât de târziu traficul intens si luminile magazinelor ma dezorientata puțin fiind-mi foarte greu sa-mi aduc aminte unde era stația de taxiuri.
Telefonul meu se auzi din mică geanta si l-am apucat cu nerăbdare. Cris ma suna. Mai repede decât îmi puteam imagina. Un drăcușor din capul meu îmi spunea sa nu răspund insa muream de nerăbdare sa-l aud.
- Alo? Am întrebat cu un ton nevinovat.
- Unde ești!? Vocea lui era atât de rece si distanță încât m-am oprit in loc.
- Afara...? Am spus nesigura.
- Afara! Serios?!
- Da! Care e problema?
- in momentul asta vreau sa te întorci in club! Omule ăla te caută ca un disperat!
- Ma caută? Puteam sa jur ca era in spatele meu...
- Alexa! Urla el. Intra in club! ACUM!
No...asta nu ajuta cu nimic. Nu suportam ca cineva sa urle la mine așa ca țandăra mea sari in secunda următoare.
- Care e problema ta? Am vrut sa iau aer, iau aer! Nu cumva ca trebuie sa-ți dau ție raportul!
- Ba fix mie trebuie sa-mi dai raportul! Intra înapoi!
- Nu!
- Alexa, nu-mi forța mâna!
- Pa, Cris! Am închis telefonul exact in momentul in care vedeam spatele unui taxi. Bingo!
- Încotro , Domnisora? Ma Intreba taximetristul când am urcat pe bancheta din spate.
- Primăverii!
Telefonul meu continua sa sune dar de data asta nu am mai răspuns. Inima bătea sa-mi iasa din piept. Atât de emoție cât si de nervi.
YOU ARE READING
Capul mafiei - Prima parte
General FictionAerul rece părea ca-mi biciuie pielea goală a picioarelor, iar zgomotul bătăilor inimii mele era atat de puternic încât îmi spărgea timpanul. Multumita adrenalinei eram încă in stare sa alerg , nu îndeajuns de repede incat sa ma îndepărtez de el. ...
