11

962 50 10
                                    


Alexa

-Nu poți pleca așa! Ma certa Denisa. Nu vezi ca e noapte? microbuzele nu mai circula. Te duc eu pana in oraș!

-In nici un caz! Ma descurc eu! Am asigurat-o.

-Ia mașina mea!
-Si tu cum ai sa ajungi la spital? Am spus negând din cap.

Ofta aparent învinsă apoi incepu sa bombăne in șoaptă pentru a nu fi auzita de părinții ei.

-Ai sa mergi la poliție si ce ai sa faci acolo? Omul e închis, gata! L-au luat! De ce nu poți sa consideri si tu ca s-a făcut dreptate!

Mi-am tras si ce-a de-a doua cizma si am apucat haina din cui.

-Nu merg acolo! Merg la el acasă...

-Unde nu e nimeni!

-E tanti Mioara, am vorbit deja cu ea.

-Măcar suna-ma când ajungi! Spuse si se apleca pentru a ma îmbrățișă.

-Sărut-mâna! Am strigat peste umărul ei la cei doi oameni aflați in Bucătărie.

-Drum bun , iubita!

Faptul ca Denisa dezaproba intr-u totul decizia mea nu ma mira deloc, pana la urma așa as fi reacționat si eu dacă lucrurile ar fi stat invers. Știam însă ca nu aveam sa am liniște stand aici in seara asta. Măcar la el in casa aveam sa aflu cât de cât.

Trebuia sa ajung in strada principala pentru a putea chema un taxi, fiind un drum de țara nu intra nimeni aici. O data ce am ajuns in întunericul de afara am început sa merg zgribulită , cu capul in pământ si mai ile adânc in buzunare către capătul străzii deloc apropiat de locul in care ma aflam.

Vântul șuieră printre copacii, doar putine case mai aveau luminițe aprinse si liniștea serii era soarta de lătratul câinilor. In mod normal m-ar fi lovit anxietatea însă acum eram prea preocupata de ceea ce se întâmpla cu Cris. Ma durea sa-l știu acolo! Si mai rău...ma durea ca ma durea sa-l știu acolo. Cum spusese si Denisa...ar fi trebuit sa ma bucur.

Sunetul cauciucurilor de mașina ma făcură sa ma uit peste umăr. Nimic! Am continuat sa merg iar sunetul venea mai aproape. M-am întors încă o data si am reușit  sa văd mașina ce se deplasa la câțiva metrii buni in spatele meu cu farurile stinse. Eram urmărită! Simțindu-ma mai fericita ca niciodată , am înțeles ca nu-si luase oamenii după urmele mele. Am început sa merg in direcția opusa, înapoi spre casa Denisei . Mașina trase pe dreapta si se opri , am mărit pasul si când am ajuns in dreptul acesteia m-am apropiat de geam in tip ce acesta se lasă in jos si Alex paru aproape roșu la fata.

-Hei...

-Buna seara , domnișoara!

-Buna! Ma bucur sa văd ca ești tot aici! Am spus cu sinceritate.

-Eu m-as fi bucurat dacă nu m-ati fi văzut.

-Norocul meu! Ma duci la Cris acasă? Am întrebat clipind des si nevinovat.

-Un zâmbet ii apăru in colțul guri si nega din cap.

-Doar după ce-l anunț!

-O! Bafta cu asta! E la poliție!

Ochii lui se mărira apoi debloca usa fără sa mai spună nimic.

-Nu m-a anunțat nimeni! Ma informa el când am urcat pe locul din fata de data aceasta.

-Tocmai ce s-a dat la știri! L-au luat si pe Ștefan! Probabil de asta nu ai fost anunțat.

-De ce ? Intreba oripilat începând sa conducă.

Capul mafiei  - Prima parte Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum