Capul mafiei - Prima parte

21

Alexa

În ultimele ore cât Cris fusese plecat nu am făcut altceva decât sa ma agit prin casa uriașă. Urma sa ma întorc acasă...urma sa ma întorc acasă cu o gasca de gorile. De unde ajunsesem eu, din liniștea mea , sa fiu vânata de mafioți?

Tot ce știam despre tatăl lui Cris erau articole din ziare si multe bârfe din cartierul in care crescusem. Îndeajuns încât sa-mi dau seama ca dacă omul asta chiar avea ceva cu mine eram in încurcătura.

Ce ma agita mai mult decât întorsul acasă, decât Bebe Vasilescu pe urmele mele, era faptul ca plecam. Pana acum nu vorbisem cu Cris despre cele întâmplate între noi. A fost doar sex! Nu era ca si când am avea o relație. Doar sex dat de atractia fizica dintre noi si de miile de emoții prin care trecusem de când l-am întâlnit. Deci...de ce ma agita chestia asta?

Ajunsa in pragul disperării m-am trântit ca din pod in canapeaua din sufragerie si mi-am strâns picioarele sub mine admirând tablourile de pe pereti. Ma obișnuisem atât de tare cu casa asta, cu patul imens si moale in care dormeam, cu mâncarea gătită de Mioara chiar si cu cei ce lucrau pentru Cris.

Am văzut casa asta ca pe o închisoare. Una scumpă si opulenta, însă o data ce m-am obișnuit cu ea...am simțit caldura dintre pereții ăștia. Si mai ales, caldura lui Cris.

" Cladura lui Cris!" Auzi si la mine!

Mi-am reținut cu greu instinctul de a-mi lovi fruntea cu palma si am oftat lung. Pana acum nu am avut nici o problema in a nu ma atașa de cineva. Mi-a fost foarte ușor sa țin bărbații departe de mintea si sufletul meu . Acum, la cât de tare ma nelinistea Cris...îmi era teama. Teama ca as putea sa găsesc in el mai mult decât un tip foarte bun la pat.

Îmi dădeam seama ca i ciuda a tot era un om bun. Un om care risca pentru mine, ma ajuta, ma ținea in viața. Gândul meu zbura înapoi la tata si încă o data furia puse stăpânire pe mine. Cum a putut? Cum? Îmi venea sa urlu.

Ma gândisem des la momentul in care îl voi "pierde". Îmi imaginam ca am sa fiu afectata sau măcar o sa simt un ghimpe de durere. In schimb...eram usurata! Ba mai mult! Regretam ca nu trăise încă puțin îndeajuns încât sa-l fac sa se simtă pedepsit. Ușurinta si expresia lui dezgustata cu care vorbise seara trecută erau încă vi in mintea mea si aveau sa ma bântuie mult ți p de acum încolo.

As fi spus un "Dumnezeu sa-l ierte" si as fi aprins o lumânare...dar pentru cine? Animalele erau mai bune decât el!

Zgomotul ușii de la intrare ma făcu sa tresar apoi am auzit pașii apăsați venind către mine. Nu trebuie sa ma întorc ca sa-mi dau seama ca Cris se întorsese.

- Vai-vai! Spuse el zâmbind. Ma așteptăm sa te găsesc cu valizele făcute!

Am ridica din umeri răspunzându-i la zâmbet.

- Nu am nimic de luat. Cineva m-a luat dinte-o parcare...dacă-ți amintești?

Tonul pe care am spus asta era complet inocent. Nici o înțepătura ascunsa. Nu-i mai purtam pică pentru asta. De fapt, nu-i mai purtam pică pentru nimic.

- Aha...parca mi se pare cunoscut! Ca tor veni vorba! Am uitat sa-ți înapoiez asta!

Scose telefonul meu din buzunar si îl întinse. L-am luat fără sa ezit.