Capul mafiei - Prima parte

19

Alexa
###
Reușisem! Scăpasem! Rasul meu pleca din adâncul sufletului. Cumva reușisem sa ies de pe proprietatea lui Cris fără ca el sa-si dea seama! Fără ca nimeni sa-si dea seama.

Pădurea se deschidea in fata si știam ca nu am mult timp. Frigul de afara ma făcea sa tremur incontrolabil iar rochia de seara din mătase nu ma ajuta absolut deloc, ba din potriva, făcea frigul sa se simtă si mai tare.

- Alexa! Tuna vocea lui Cris. Alexa, nu poți fugi!

Vocea lui se auzi in depărtare , dincolo de gardul înalt de piatra . Am început sa alerg pe cărarea din fata mea abea văzând pe unde cald. Simteam ca-mi ard plămânii din cauza frigului ; un zgomot venit din spatele meu ma făcu sa sprintez si mai tare. Lipsa mea de mișcare din ultimele zile spunându-si clar cuvântul. Mușchii îmi ardeau si era atât de greu sa alerg. Atât de greu încât aveam senzația ca cineva ma trage înapoi.

Aerul rece părea ca-mi biciuie pielea goala a picioarelor, iar zgomotul bătăilor inimii mele era atat de puternic încât îmi spărgea timpanul. Multumita adrenalinei eram încă in stare sa alerg , nu îndeajuns de repede incat sa ma îndepărtez de el.

- Alexa!

Vocea lui puternica răsuna cu ecou printre copacii uscați. Era prea întuneric ca sa pot vedea ceva , dar după ce auzeam îmi dădeam cu ușurintă seama ca era foarte aproape. Undeva in fata mea se zarea o lumina.

"Bingo! Dacă reușeam sa ies din pădure aveam o șansa sa găsesc pe cineva care sa ma ajute.
"Sa ma ajute?...Cine sa ma ajute pe mine?"
- Alexa! Oprește-te! Nu ai unde sa fugi!

Nu aveam unde sau la cine, însă învățasem in viața asta ca speranța moare întotdeauna ultima.
Nu aveam sa accepta asta!
Nu aveam sa accept ca fusesem vândută de singura persoana ce se presupunea ca are grija de mine si nu aveam sa accept sa stau lângă un criminal!

In timp ce îmi spuneam asta cu hotărâre piciorul meu se prinse intr-o creanga si pur si simplu am zburat aterizând pe burta pe pământul rece.
Răsuflarea mi se opri pentru câteva secunde din cauza impactului apoi am încercat sa ma ridic insa fata îmi fu acoperită de o batista.

- Ești a mea, pricepi?

Au fost ultimele cuvinte auzite înainte ca ochii mei sa se închidă si sa nu mai simt nimic.

###

M-am trezit brusc, cu o tresărire puternica si o durere amara in suflet. Nu ma durea moartea lui, nu ma durea faptul ca cerusem moartea lui....ma durea durerea mamei. Ma salvase pe mine si se aruncase ea  in fata cruzimii lui doar ca sa moara mai târziu. Cu cât ma gândeam la asta mai mult cu atât durerea se ascuțea si dacă sufletul ar putea sângera al meu era o blata de sânge acum. As fi vrut sa văd balta lăsat de sângele lui ca sa simt câtuși de puțin ca-mi razbunasem  mama.

Eu ! Eu cea care a fugit atât de astfel de viața! Eu cea ce-i condamna pe toți criminali ! Eu am ajuns sa cer ca propriul meu tata sa fie ucis. Si deșii era tragic îmi părea ca a scăpat prea ușor. Trebuia sa se chinuie, trebuia sa treacă prin durerea mamei, prin depresia si coșmarurile ei! Trebuia sa-si ceara iertarea mergând in genunchi. Setea mea de răzbunare era atât de puternica încât dacă as fi avut cadavrul lui in fata as fi fost in stare sa-l lovesc cu putere. Poate simte ceva! Poate suferă așa cum merita!