Păcatele noastre

Capitolul șapte

Anastasia

Trecut:

Am întins păturica, am pus mâncarea și dulciurile pe ea și m-am așezat. Îl priveam pe Caden cum înoată fără nicio frică, de parcă ar putea să înoate și în mare dacă ar vrea. E curajos. Eu încă nu sunt așa de bună la înotat, mi-e frică de apă. Poate din cauza filmelor pe care le-am vizionat, Titanic în special. Cert e că mă sperie apa mai adâncă.

— Știi când am căzut din copac anul trecut? mă întreabă din senin Henry.

Mă întorc spre el descoperind că mă privea zâmbitor, intens și nostalgic. Toate odată.

Normal că știu. Căzuse de la o înălțime mare și a stat în comă o săptămână întreagă. Până atunci nu mai avusesem niciodată atâtea emoții deodată. Frică, spaimă, tristețe. Am crezut că-l voi pierde, că nu voi apuca niciodată să-i spun cât de mult îl iubesc și cât de recunoscătoare sunt pentru că mă alina mereu când plângeam din cauza colegilor mei. Henry a fost mereu cel care îmi bandajează rănile.

— Da, îmi aduc aminte, zâmbesc dulce.

— După ce m-am trezit din comă aveam asta la mână, arată spre o cutie mică, , când am întrebat-o pe mama mi-a explicat că brățara e dăruită din generație în generație. E menită să ne protejeze de orice ne-ar răni în lumea asta și să ne lumineze în nopțile și zilele întunecoase.

Îmi întinde cutia de culoare mov. Confuză o deschid, imediat ochii mei se fac cât cepele, iar inima începe să-mi danseze până extaz. Era cea mai frumoasă brățară pe care am văzut-o vreodată.
O brățară de argint, cu un înger care ține un soare în mâini.

— La mulți ani! Știu că nu e cine știe ce...

— Henry! Îl opresc întinate de a spune ceva stupid. E superbă, dar nu o pot accepta. E din generație în generație. Eu nu fac parte din familie, iar mama ta ți-a dat-o ție.

Râde ușor în timp ce scoate brățara. Înainte să pot protesta mi-o pune gentil pe încheietură. Obrajii îmi erau rozalii, valuri îmi amenințau iriși, dar nu vreau să plâng. Nu vreau să mă înec.

— Faci parte din familie, Anastasia. Vreau ca acest înger să te protejeze pe tine acum. Vreau să fii mereu în siguranță, iar dacă eu sau Caden nu o să te putem ajuta vreodată, acest înger să-ți dea puterea de a te ajuta singură.

Prea târziu. Deja mă scufundam în lacrimi, râuri, oceane. Mă simțeam copleșită de cuvintele lui frumoase. Brusc îmi dau seama cât de diferiți sunt cei doi. Henry îmi spune cuvinte dulci și face gesturi la fel de dulci. Caden nu-mi spune cuvinte drăguțe, iar gesturile sale deși sunt frumoase, se comportă de parcă nu ar fi mare lucru.

— Mulțumesc, îl îmbrățișez vrând să-mi exprim toată recunoștința și fericirea. O să o port mereu!

Prezent:

Palma mea face contact cu obrazul lui dur. Nu mai suportam să stau și să ascult fără să reacționez cumva. Cum îndrăznește să-mi spună asemenea vorbe obscene? E bipolar? Îmi spune că sunt un nimeni ca mai apoi să-mi spună fanteziile lui?

Caden nu s-a clintit, nu și-a luat ochii dintre ai mei. Puteam jura că e foarte calm, dar maxilarul încleștat îl dă de gol. În sală se face deodată liniște.

— Măicuța tocmai l-a plesnit pe Caden? Șuieră un voce masculină, dar nu am puterea să mă uit la altcineva.

— Acum clar vreau să fim cei mai buni prieteni, putem?? Te rog, Anastasia!