Păcatele noastre

Capitolul nouăsprezece

Anastasia:

— Stai trează! Nu închide ochii, bine?

Îmi dă părul după urechi și-mi prinde fața în mâinile lui mari.
Caden a vrut să dansez pentru el? De unde știa că sunt aici?

— Mi-e cald, atât de cald, mormăi încet, bâlbâit.

— Vrei să ieșim puțin afară?

Nu știu dacă eram în stare să ies pe picioarele mele afară. Deși voiam să-l întreb atât de multe, mă rezum doar la a-i cere să mă ducă în baie pentru un duș.
Își dă jos masca, ochii lui metalici mă privesc îngrijorat. Mă prinde bine de coapse și mă ridică până în baie.

— Ești sigură că ești în stare?

Nu. Eram o legumă. Moale, fără vlagă. Nu pot să cred că Armando m-a drogat, dar e vina mea că am băut ca o idioată.

— Nu sunt sigură, mă dau jos din brațele lui, nu durează mult și mă împiedic.

— Te ajut eu, mă ridică și mă duce în cabină.

— Nu! Nu o să mă ajuți, spun anticipând ce vrea să facă.

— Vrei să aluneci și să te lovești la cap?

— Nu o să mă vezi goală!

— Acum câteva minute nu gândeai așa.

Mă uit urât la el. Eram și încă sunt drogată, nu gândesc ca lumea! Îl împing cu puterile mele jalnice afară din cabină și dau drumul la apă, picăturile reci îmi relaxau ușor câte ușor corpul înfierbântat. Fusta și topul se lipeau de mine, mă las ușor în jos, punându-mi genunchii la piept.

Mă simt epuizată fără vreun motiv anume. Sau poate că sunt o mulțime și nu vreau să mă gândesc la ele. Simt cum prin picăturile de apă se amestecă și lacrimile mele ușoare.

Caden intră în cabină, ia singurul șampon care era în suport și pune o cantitate medie în palmă. Nu părea să-i pese de hainele sale scumpe care acum se udă leoarcă. Se pune lângă mine.

— Te doare ceva? Îmi masează scalpul blând, cu cea mai mare grijă din lume, își mușcă buza respirând greu. E din cauza mea?

— Nu știu, recunosc șoptit. E doar...

— Atât de tare te deranjează prezența mea? mă
întrerupe tăios. Atingerile mele?

Nu-i răspund. Buzele mele nu aveau un răspuns de oferit în ciuda gândurile care avea vreo zece. Îmi fac curaj și mă uit la el. Vorbeam din priviri, dar nu sunt sigură ca ne înțelegeam unul pe altul.

— E camera ta? Încerc să schimb subiectul.

— Da, am una pentru că lucrez cu Armando.

Clipesc de câteva ori. Știam deja acest aspect, dar e cumva altceva când o recunoaște.

— Armando ți-a spus că voi dansa? Că o să mă drogheze? Mă uit speriată în ochii săi.

— Mi-a spus numele dansatoarelor noi, de acolo am aflat de tine, mă clătește. Crezi că aș fi fost de acord să te drogheze cineva?

Las să-și termine treaba, apoi Iau și eu un pic de șampon. Părul lui era atât de neted, a cam crescut pe părți însă îi stă bine. Cu mișcări puțin stângaci, îl spăl și eu.

— Nu știu ce să mai cred despre tine Caden. Ești ca un străin pentru mine. Nu te mai cunosc.

Pleoapele i se închid, părea că se bucură de tratamentul pe care i-l ofer. Îl clătesc, dar niciunul nu dă semne că vrea să plece de aici.