Păcatele noastre

Capitolul paisprezece

Henry

Trecut:

Auzeam sunetul tocurilor încă din camera mea de la etaj. Erau pași încrezători, impunători. Îmi strâng foile de pe pat și le ascund într-un sertar.

— Henry?

Strâng din ochi și expir adânc. Mâna îmi tremura și simțeam furnicături pe piele doar la auzirea vocii sale ridicate.

— Da, mamă.

Se uită la mine, apoi din jur împrejur. Strâmbă din nas și deschide frigiderul.

— Unde e berea?

— Nu mai avem.

-Și? Nu ai de gând să iei?

— Nu, strâng din dinți. De data asta trebuie să fiu tare. Nu mai ai voie să bei.

Preț de câteva minute doar se uită la mine. Era îmbrăcată cu o fustă neagră, cămașă albă și un sacou.

— Unde e fratele tău? Bernard?

— Sunt în Amsterdam, tata a vrut să-i arate lui Caden cum se fac afacerile.

Pufnește amuzată, se clătina de pe un picior pe altul. Nu pot să cred că a condus așa! Și uite motivul de ce nu m-am dus și eu cu tata.

Mama și-a deschis propria afacere de imobiliare acum opt luni. La început părea să-i meargă bine, apoi, totul s-a dus pe râpă. Când știe că sunt doar eu acasă începe să bea până leșină, și nu știu cum, dar de o lună se nimerește să rămânem singuri. Mi-a fost milă de ea, știu că suferă. A depus multă muncă, multe speranțe și mândrie. Când este întrebată de ce și-a deschis separat o firmă, răspunde simplu: „În viață e bine să fii femeie independentă." Eu știu că doar a vrut să-i arate tatei că e poate fii mai bună decât este el. Planul și mândria sa, s-au spulberat.

— Du-te și ia bere, se trântește pe canapeaua din living,cu tot cu încălțări.

— Am spus că nu. Nu mai bei. O să-i spun tatei de dependența asta spurcată, să știi!

La foc automat se ridică, și palma sa puternică, usturătoare, îmi învârte obrazul. Mă prinde de păr, strânge și mă dă cu capul de perete. Durerea mi-a amorțit corpul instantaneu, membrele mele sunt acum o legumă. Mi se învârtea capul, iar din nas îmi curgea atât de mult sânge.

— Copil obraznic! Cum îndrăznești să-mi comanzi tu mie? Mh? Eu sunt mama ta. Nu-ți permiți tu, un mucos de zece ani să-mi spui ce să fac.

Vedeam stele verzi, albastre, iar camera se învârtea odată cu mama. Ultimul lucru pe care l-am auzit, înainte de a leșina a fost:

— Caden e de zece ori mai bun și mai ascultător. Cum se face că el este cel mic?

Prezent:

Conduc pe străzile Londrei de aproape o oră. Eram nervos și nu-mi place deloc că-l las pe Caden să-mi afecteze starea. Pariul pe care mi l-a propus e unul periculos, aș putea pierde tot, dar recunosc că mă intrigă.

Bat la ușă până doamna Lawrence îmi deschide.

— Bună ziua! O salut politicos, și cu un zâmbet puțin forțat.

— Bună, haide intră, îmi face semn, Anastasia este în camera ei. Du-te.

Fac câțiva pași, mă opresc în dreptul scării și mă întorc ezitând. Nu vreau să par răutăcios, însă nu pare să fie deloc bine. Era palidă, cearcănele de sub ochi erau umflate, iar părul său de un roșu puțin mai deschis ca al Anastasiei, era în toate părțile. Nu am mai văzut-o în starea asta niciodată pe doamna Anita.