Păcatele noastre

Capitolul optsprezece

Anastasia:

Iubirea este cel mai frumos sentiment, cel mai puternic și mai dureros. Se spune că te poate chiar și ucide. Este 100% adevărat. Însă ura? Ura ne poate face să ucidem.

Cuvintele lui Caden mi-au pus capac. Până acum am spus că nu-l bag în seamă, că e o prostie de a lui. Văzându-l cum mă atinge de parcă ar avea tot dreptul, văzându-i nebunia din ochi, păcatul. Mi-am dat seama că trebuie să stau departe de el, nu mai este prietenul meu.
Mă schimb în haine mai comode, apoi iau taxiul.

— La clubul Koko, vă rog.

Simt cum toată energia mea s-a dus, din cauza lui Caden.
Mi-a luat minute în șir să-i explic lui Henry că doar mă simt rău și vreau să dorm, că nu e nevoie să stea cu mine. Sunt o iubită groaznică! Îl mint, îl las pe fratele lui să mă atingă... Simt că trebuia să-l resping mai mult, să fac tot ce-mi stă în puteri să nu se atingă de mine. Dar ce am făcut?

Am stat ca un mielușel în fața lui, iar corpul meu a reacționat de parcă voia asta cu disperare. Nu sunt mai bună decât Caden. Dacă el e păcătos, eu îi calc pe urme. Nu mă mai recunosc. Simt că de la aniversarea alor mei, m-am schimbat radical. Că mă îndrept numai spre rău. Însă pot să mă îndrept, pot să o fac.

Îi plătesc taximetristului și intru în club. La fel ca data trecută, erau mulți oameni și mirosul de fum persistă. Îl întreb pe barman dacă știe unde este Armando și-mi explică pe unde să o iau ca să ajung în biroul lui. Urc la etaj, o iau la stânga și văd o ușă roșie. Cu inima în dinți bat, durează doar o secundă ca cineva să-mi răspundă.

— Vreau să negociem, las deoparte politețea, dacă vreau să ajung undeva cu el, trebuie să-I calc pe urme: sigură, autoritară.

— Bună și ție. Te rog, ia loc.

Rămân în picioare, îl priveam fix, părând ca sunt încrezătoare, însă nu eram așa. Inima îmi bătea nebunește. Statura sa mă intimida. Mă simt ciudat să fiu aici din nou, încă nu am uitat de bătrânel. Nu o suit niciodată.

— Ce vrei de la mine? Voce îmi suna prea spartă.

Spartă de disperare.

— Poftim?

— De ce insiști să dansez în club? Trebuie să fie un motiv.

— Normal că este un motiv. De fapt sunt mai multe, principalul ar fi că arăți bine. Iar eu caut fete care arată bine. Simplu, nu?

— Cât trebuie să fac asta?

— Depinde, poate vreau să te țin aici toată viața.

Îmi întinde un pahar, era o prostie să beau din el. Însă o fac pentru a prinde mai mult curaj. Vinul era rece și dulce. Mă așez pe scaunul din fața lui, punându-mi picior peste picior.

— Asta nu o să se întâmple. Va fi singura noaptea în care voi dansa, asta ca să mă lași în pace. Atât pe mine cât și pe părinții mei.

— Presimt că vine o amenințare?

— Mă duc la poliție și spun ce s-a întâmplat de fapt în noaptea aia. Sunt sigură că poliția oricum te suspectează de multe, dacă ar cerceta puțin mai mult ar afla adevărul.

Armando râde cu poftă și bea din vinul roșu semi-sec. Îmi imită poziția și își pune picior peste picior.

— Woah, Anastasia. Mă surprinzi, nu credeam că ai atâta tupeu! Îmi placi și mai mult acum.

— Tu nu-mi placi deloc. Nu mă interesează amenințările tale Armando, nu o să-mi poți face nimic. Dansez doar în seara asta și punct. Spune mersi că măcar o fac.