Păcatele noastre

Capitolul șaptesprezce

Caden:

Trecut:

— Cum ți s-a părut azi?

— Plictisitor, răspunsul meu era unul sincer, tata nu pare să-l aprecieze fiindcă se uită urât la mine.

— Afacerile nu sunt plictisitoare! Sunt ceva din care trebuie să înveți cat mai repede și cât mai bine Caden.

Cu un singur braț, oprește scaunul cu roți în care mă dădeam. Voia să mă intimideze ca întodeauna, iar eu mă prefac speriat. Adevărul e că nu-mi pasă de compania lui, de viitorul pe care îl are deja pregătit pentru mine. Vreau doar să-mi petrec copilăria cum se cuvine. Am doar nouă ani. Ce tot mă înnebunește?

— Azi ai fost foarte distras. Te tot uitai la telefon, face o mică pauză. E vorba despre fata soților Lawrence, nu-i așa?

— Nu, răspunsul meu vine repede repede, și prea pronunțat.
Râde și începe să mă învârtă în scaun până amețesc de tot. Îmi venea să vomit!

— Știi ce o să se întâmple mai departe dacă nu ești atent la ce te învăț?

— Ce? Întreb bâlbâit.

— Henry va lua tot. Acțiuni, companie, fata. Îți va lua tot, pentru că tu o să-l lași.

Cel mai mult mă scoate din sărite în aceste momente. Mi-l tot bagă pe gât pe Henry. Henry va face aia, Henry va lua aia. Henry, Henry, Henry... M-am săturat.
Îmi opresc singur scaunul și oricât de buimac sunt, reușesc să-l privesc în ochi.

— Nu se va întâmpla asta. Niciodată.

Prezent:

Slăbesc strânsoarea, lăsând-o să plece. După câteva minute în care doar stau în întuneric, cobor și ies pe ușa din spate. Îmi scot o țigară și o aprind. De ce dracu e așa încăpățânată? De ce trebuie să-l aleagă mereu pe Henry? Am vrut să fiu blând cu ea, să o las să vină ușor-ușor la mine. Dacă nu se poate? O să jucăm altă carte.

Termin două țigări, și plec la clubul Koko. Nu mai avem chef să stau la cina asta stupidă. Nu am să înțeleg niciodată cum tot anul rudele se vorbesc de rău, nu se suportă, dar de Sărbători sunt cei mai buni prieteni.

— Unde e? întreb fără vreo formalitate. Nu avea rost.

— În biroul său, are musafiri.

Dau din cap spre barman în semn de "bine, mersi". Intru fără să bat, Armando mă privește primul, zâmbește la mine...

— Uite cine a venit pe la noi, ai vrut să vezi spectacolul?

Mă așez pe canapea, căci scaunul din fața lui era ocupat. Îmi toarnă vin în pahar, iar eu îl dau imediat pe gât. Arsura îmi mai alina pulsația din vene.

—Zi grea?

Vocea groasă a tatălui meu se aude în încăpere, nu mă uit la el. Știam câte reproșuri se ascund în privirea lui brută.

— Vreau să iau un singur lucru tata, iau o gură mare de vin. Compania.

— Și fata?

— Vreau să o distrug și să o las cu absolut nimic.

Mă bate pe spate, probabil mândru. Mai beau câteva pahare, apoi ies din nou la o țigară. Capul îmi bubuia, simt că știu ce fac și pe o parte că habar nu am. Prima dată am vrut să mă răzbun pe Henry, luând-o eu primul pe Anastasia, normal că nu a respectat pariul pe care l-am pus în Grecia și a trișat întrebând-o dacă vrea să fie cu el.

Apoi, m-am gândit pur și simplu să i-o fur. L-aș fi făcut pe Henry să se simtă ca un rahat, iar pe Anastasia să se macine toate viața, să aibă remușcări pentru că e atât de naivă încât să sufere.
Acum? Acum vreau să fac mai mult de atât.
Clubul era full, adolescenți se zbenguiau pe ringul de dans, alții stăteau la masă și trăgeau pe nas.

— Nu mai trebuie să mai vindem nimic, le spun băieților.

— S-a plătit datoria?

— Da, sunteți liberi de acum. Mersi.

Tatăl meu trebuia să stea mai mult de trei ani în închisoare, a avut noroc și cineva cu relații multe l-a ajutat să ia o sentință mai ușoară. Exact, Armando. Dar asta a venit cu un preț. Un preț pe care tata nu avea cum să-l plătească, căci era lefter.

Așa am ajuns să lucrez pentru Armando, singura soluție ca el să-și poată plătii libertatea. Știm cu toți ce se întâmplă dacă nu-i dai banii înapoi marelui om de afaceri.

— Fiule, au ajuns noile dansatoare, de ce nu te duci în zona V.I.P să le vezi mai bine? Sunt sigur că o să-ți placă.

Rânjesc, iau ultima gură din cocktail, și le fac semn băieților să mă urmeze pe scări.
Zona V.I.P se mai numește raiul bărbaților. Pe lângă dans, dansatoarele oferă ceva în plus. Depinde de ce sumă le dai, cu cât e mai mare, cu atât e și plăcerea mai multă.

Paznicul ne oferă trei măști, negre, roșii și albe. O iau pe cea neagră și mi-o pun peste față. În încăpere, erau doar cinci bărbați, stăteau pe o canapea lungă, gri. Pe masa de sticlă, era numai alcool și prafuri. Cum ne văd, se dau laoparte, făcându-ne loc. Un lucru bun atunci când lucrezi pentru Armando și ești preferatul lui: toți te respectă și te slujesc.

— Ce vei alege de data asta, Dante?

— Hmm, o brunetă. Tu?

— Blondă, sunt cele mai pricepute.

— De data asta eu aleg o roșcată, băieții se uitau la mine confuzi, dar nu o să le spun nimic. O să vadă singuri.

Diferite fete intrau, însă privirea mea caută o singură persoană.
Iat-o. Era fix ultima. Purta o fustă mini, o cămașă albă legată încât talia sa mică să iasă în evidență, iar părul său lung, strălucitor, aluneca peste umeri. Așa frumoasă. Brusc mă înfurii la gândul că și ceilalți o văd așa, dar îmi revin repede.

Pot să o privească până se saturară. Oricum eu sunt singurul care o dezbracă.
Singurele lumini s-au stins. Doar una singură a rămas în centru, unde era și ringul amenajat pentru fete. Două brunete încep să danseze, Dante saliva, dar spre surprinderea mea Aaron se uita absent.

— E totul în regulă? Îl întreb atrăgându-l din orice gând era prins.

— Da, am pus deja ochii pe cineva.

Nu insist știind că nu avea să mai vorbească despre veșnica lui iubire. Odette. La început credeam că doar i s-a pus puțin pata pe ea, și o să renunțe repede. Nu știam că de fapt el era îndrăgostit nebunește de blondă. Dragostea, atât de inutilă.
La bară acum este Anastasia, se uită speriată prin încăpere și nesigură.

— Asta e cumva măicuța?

— Chiar ea, spun mândru.

— Arată delicios.

— Jos labele, e a mea.

Mă ridic, făcând doar câțiva pași. Ochii ei încercau să mă analizeze, însă era prea întuneric ca să mă vadă. Îi fac semn cu două degete să se apropie. Normal că nu vine și face pași în spate.

Fată isteață. Nu era momentul totuși. Îi las un bilet în decolteu, apoi ies din încăpere. O să vină la mine, sunt sigur de asta.
Ceasul indica ora doisprezece, ceea ce însemnă că este Ajunul Crăciunului. Îmi las capul pe spate în micul fotoliu, ascultând cum ceasul ticăie.
Tic-tac.
Tic-tac.
Tic-tac.
O bătaie în ușă.

— Intră. E deschis, vocea îmi era mai răgușită ca de obicei.

Priveam fascinat cum mica mea roșcată, era îmbujorată în obraji. Cum ochii ei mă priveau curioși și timizi în același timp.

—Dansează.