Păcatele noastre

Capitolul șaisprezce

Anastasia

Ultima săptămână dinaintea vacanței a fost oribilă. Am fost ascultați, am dat teste, iar capul meu acum e plin de ecuații și definiții. Acasă este o atmosferă sufocantă și fierb de nervi că niciunul nu-mi spune ce se întâmplă. Chiar s-au și certat, din ceva mărunt, însă nu le stă în fire. E normal ca cuplurile să se certe între ei, însă ai mei au evitat mereu scandalul. Dacă era vreo problemă, discutau orice detaliu în parte până se rezolva.

Nu adormeau certați. Era o regulă sacră.

Iau buchetul de fluturi negri și oftez pentru a nu știu câtă oară azi. Nu înțeleg cine-i tot trimite. Am o vagă bănuială că ar fi Caden, dar el nu ar face chestii atât de romantice, nu? Pe o altă pare, nu cred că am vreun admirator secret, sunt distantă față de ceilalți, mi-e prea frică să nu cumva să mă judece. Să râdă de mine cum au făcut-o și alții.

   Ating cu grijă fluturii, aveau aripi negre cu sclipici, nimic altceva. Niciun bilet, niciun indiciu.

— Hei, vrei să ieșim în seara asta? Poate și Odette să vină cu noi, Ella îmi distrage atenția, venind lângă mine și uitându-se la buchet.

— Nu pot, mă scuz cu părere de rău. În  seara asta ne ducem la cina familiei Hemilton. Ne-au invitat pentru a sărbători nunta lor.

— Pff, se sprijină de vestiarul meu, făcând un botic de copil supărat. Atunci rămâne de Crăciun.

Îmi mușc obrazul vinovată. Știu că în ultima vreme am neglijat-o, dar în apărarea mea am avut de învățat și am un iubit. Care e atât de dulce, chiar dacă are de zece ori mai mult de învățat în comparație cu mine, tot își face timp să ne vedem.  Acum două zile, a condus o oră, doar ca să mă vadă zece minute. Îmi aduce de mâncare, ne sărutăm în ce clasă apucăm să ne ascundem și mă face fericită.

Câteodată, Caden ne vede și se bagă în seamă, prea mult. Nu apuc să vorbesc prea mul cu iubitul meu din cazul lui.

— Merg la cabană cu Henry, ai putea venii și tu dacă vrei!

Nu cred că Henry s-ar supăra, am fii mai mulți și ne-am putea distra mai bine.

— Te duci la cabană cu Henry?

— Da, am uitat să-ți spun, mint cu nerușinare, însă am observat că atunci când îl aduc în discuție pe Henry, ea se schimbă la față, pare să o deranjeze.

— Înțeleg. Mulțumesc, dar nu vreau să vă aud cum faceți uța-uța.

— Ella! Mă înroșesc toată, lovindu-o ușor peste umăr. Nu spune așa ceva, nu o să facem asta...

Pufnește.

— Nu, sigur că nu. O să faceți oameni de zăpadă, nu?

Henry nu e genul, mi-a arătat atunci în camera mea. Chiar și când ne-am dus în sala de teatru și de la vorbi despre cum e vremea, am început să ne sărutăm flămând, dar  nu a dus nimic mai departe decât câteva pipăieli. Adevărul e că nici eu nu mă simt pregătită pentru pasul acesta, și nu pentru că nu aș vrea să o fac cu el, ci... simt că ceva nu mă lasă. Poate chiar nu e momentul.

Mergem la cafeneaua din centru, unde am fost cu Henry ultima dată. Locul unde s-au sărutat Ella cu Caden. Alung imediat amintirea, nu e una plăcută și nu vreau să vomit. 

— Cu Caden ai mai vorbit?

Regret că i-am povestit Ellei despre „dorința" de a mă avea, a brunetului. De atunci tot face glume și, simt că deși glumește, insistă puțin cam mult să ies cu el. Să-i dau o șansă. Să nu mai spun că insinuează, crede, că eu am fost îndrăgostită de Caden când eram mică. Eram doar un copil!