Prințesa Mafiei 1

Capitolul 9- Coma?

Danilo P.o.v

Sunt pierdut. Nu mai stiu ce sa fac. Ma simt atat de vulnerabil cand o vad asa. Acum am chemat doctorul si il asteptam.

Nu m-am dezlipit de ea nici-o secunda, daca o pierd? Ce...ce ma fac? Nici nu am apucat sa ii spun ce simt pentru ea, nici nu am apucat sa ii mai simt buzele fierbinti peste ale mele. Simt ca mor cand ma uit acum la ea, la chipul sau angelic si la inocenta ei. Simt ca ma afund tot mai adanc in singuratate pe cat trece mai repede timpul.

-O sa fie bine, Dani! se aude vicea incurajatoare a surorii mele.

-Ma simt ca dracu, Grazia! spun si ma uit la ea cu ochii inlacrimati.

-Te inteleg, este imporatanta, dar..

-Tu nu intelegi! strig la ea. Simteam ca sunt insfarsit iubit langa ea, Grazia! Chiar daca nu mi-a marturisit nimic de care sa aiba de-aface cu sentimentele, simteam acea ardoare cu care m-a sarutat aseara cu cata dorinta, la fel de aprinsa ca a mea intelegi? Face parte din mine! ii spun eu si ea vine la mine si ma imbratiseaza.

Eu imi pun capul pe umarul surorii mele mai mici si ea ma mangaie usor pe spate.

-I-ai spus ce simti? ma intreaba ea cu glas scazut.

-Cum as putea face asta? Cred ca ma crede un monstru ce stie doar sa omoare, inca un mafiot ce imprastie rautate.

-Hei, nu spune...dar nu mai apuca sa spuna ceva ca apare doctorul pe usa.

-Buna ziua! spune acesta serios, iar noi ne ridicam in picioare. Am venit cat am putut de repede, Danilo! Ce i s-a intamplat? ma intreaba Camilo.

-Nu stiu! Noi eram jos la micul dejun si deodata se aude un tipat terfiat. Am crezut ca i s-a intamplat ceva, dar cand am ajuns aici, ea era in sezut, tremurand toata, uitandu-se la noi cu o privire terifiata si spunand in continuu..ca este vina ei, dupa a venit Matteo cu calmantele si a injectat-o.

-Inteleg. Ati facut bine ca i-ati dat calmante, dar acum trebuie sa te intreb ceva esential. Era transpirata toata? intreaba el.

-Da! Ca si cum a facut un dus cu hainele pe ea.

-Aham..pai se pare ca a avut un cosmar ingrozitor de a speriat-o asa tare.

-Poftim? intreb eu confuz.

-A avut un soc datorita unui cosmar al naibii de rau! spune el inca odata.

-Inteleg! spun cu jumatate de gura.

-Acum trebuie sa o consult asa ca va rog sa iesiti din incapere.

Vroiam sa ma revolt, dar Grazia ma ia de mana si ma trage pana pe hol.

O mie si una de ganduri imi trec prin cap. Cum poate un cosmar sa faca un om sa se sperie atat de tare? Sunt sigur ca toate au legatura cu trecutul ei, asta este clar.

Doctorul iese afara din camera si se uita cu tristete in pamant, este abatut, si il cunosc pe Camilo de ani de zile.

-Ce este, Camilo? il intreb eu.

-A avut un atac de cord minor, dar a supravietuit, totusi nu este atat de bine pentru varsta ei. Partea proasta din acest lucru este ca ...

-Caa...spune odata Camilo! strig la el.

-A intrat in coma! spune el expirand totul.

Cerul mi-a picat in cap, m-a lovit un asteroid fix in stomac si acum nu mai pot respira.

-Trebuie sa o conectam la aparate, pana nu e prea tarziu! spune el acum putin mai panicat.

Peste doua saptamani

Stau langa ea, inca nu s-a trezit. O sa mor. O sa mor, daca nu ii mai vad ochii aceia albastrii ca ma fac sa zambesc la vederea lor. Vreau sa ma priveasca, in orice fel, cu ura, dispret, sfidare, superioritate numai sa-si deschida ochii. Nu m-ar deranja daca m-ar privii cu dragoste.

O vreau langa mine. Vreau sa-i simt corpul micut in bratele mele exact ca in seara aceea dupa ce ne-am uitat la stele pe acoperis. Amintirea asta ma face sa zambesc.

Sunetul telefonului meu ma face sa ma trezesc din gandire. E tata. Cred ca vrea sa vada daca s-a trezit Fran. Saptamanile astea doua am vorbit mai mult ca intr-un an. Ies din camera si raspund.

-Da tata! ii spun eu.

-Danilo, nu s-a trezit inca? intreaba el cu speranta.

-Inca nu!

-Fratele ei ne da batai de cap. O cauta si disperat, foarte disperat. Ne impiedica transporturile.

-Nu-mi pasa tata! Ea nu s-a trezit! spun slab.

-Of, am apucat si ziua asta, mama ta se va bucura cand va auzi! spune si ii simt zambetul strengar.

-Ce vrei sa spui? il intreb confuz.

- Sei in amore! Figlio d'amore molto! ( Esti indragostit! Foarte indragostit fiule ) spune el melancolic.

- Tanto visto? il intreb eu (Asa de mult se vede?)

- Come la luce del giorno! ( Ca lumina zilei! ) afirma el.

-Mai vorbim tata, vreau sa vad ce face, spunei mamei ca mi-e dor de ea! ii spun eu lui.

-Sa ma suni daca este vre-o schimbare si o sa-i transmit mamei tale mesajul! spune si inchide.

Nu pot sa cred! Chiar asa sa fie? Sunt indragostit? Adica mereu am spus ca eu nu simt iubire, ca eu doar le-o trag si atat, dar ea? Doar cu privirea m-a cucerit! Nici nu vreau sa stiu cum o sa ma simt cand mi se va darui. Este un singur lucru ce ma apasa foarte tare! Oare mai este pura? Nu stiu, dar voi afla.

Dau sa ma ridic de le scaunul de la birou si sa deschid usa. Nici nu stiu cum am ajuns aici. Ma feresc de usa care se deschide rapid si din spatele ei apare Grazia cu ochii mari si plini de fericire.

-Danilo! zice ea. S-a trezit! zice ea fugitiv si fuge cred ca sa dea mai departe vestea.

*****

Ce ziceti? Am intors bine faza cu coma?