Prințesa Mafiei 1

Capitolul 8- Cosmarul

Francesca P.o.v

Ma aflu intr-o padure. Tot ce aud sunt gloantele ce trec pe langa mine, ca si cum nu as fi pe acolo. Sunt ranita. Plina de julituri si vanatai, hainele aproape toate rupte.

Sunt la pamant, asteptand ca focurile de arma sa se termine, dar in zadar, nu se opreau. M-am ridicat in picioare, privesc in jur si vad cum oamenii mor.

-Nuuuuuuuu! Iriiiis! strig din toti rarunchii.

Alerg spre fata cazuta la pamant ce tocmai a primit un glont in inima.

-Hei, hei! Deschide ochii, Iris, deschidei! strig. Sunt aici! Sunt aici, trezeste-te, sunt cu tine! Trezeste-te! strig la ea, dar ea nu reactioneaza.

-Hai! Iris! Deschide-ti ochii aia mari ai tai si spune-mi ca sunt o sora groaznica, spune-mi ca sunt ingrozitoare, ca ma urasti! Doar trezeste-te! urlu la trupul neinsufletit, dar nu reactioneaza.

Ii iau cruciulita de argint de la gat si ii pup fruntea cu lacrimi in ochi. Ma ridic in picioare, imi pun lantul la gat si iau o arma de la un soldat ce era pe jos. Impusc tot ce vad, fiecare om in uniforma neagra, scot pumnalul dintr-un soldat si incep macelul. Vad cum se aduna gramada peste mine si eu ii injughii, le tai beregatele, le strapung inimile.

Acum vad doar dorinta si ardoare de razbunare in fata ochilor. O voce ma striga din spatele meu. E Angelo.

-Fraaaan! striga el, iar eu ma opresc.

Toata lumea a disparut acum sunt doar eu, Angelo si trupul neinsufletit al lui Iris.

-Este numai vina ta! urla Angelo la mine.

Ma uit la mainile mele si le vad patate de sange. Ma uit in stanga si-n dreapta, dar tot ce vad sunt gramezi de soldati cazuti lati, plinti de sange.

-Angelooo! Iriiis! Iriiiis! strig din toti rarunchii, dar totul dispare.

Ma ridic in sezut transpirata si tipand uitandu-ma la mainile mele. Verific daca am sange, tot ce vad sunt mainile mele transpirate precum este si tot corpul.

Pe usa apare, Danilo, Abel si Grazia impreuna cu o tipa satena ce semana izbitor de mult cu Abel. Ei se uita la mine panicati. Nu am observat ca tremur din toate incheieturile.

-Fancesca! striga Danilo. Suntem aici! Ce ai! striga la mine zdruncinandu-ma, dar tot ce vad sunt flesuri.

-Francesca! striga si Grazia venind langa mine si uitandu-se fix in ochii mei.

Aceasta vede frica si teroarea din ei si se indeparteaza usor. Ceilalti inca socati se uita spre mine terifiati.

-Francesca, spune ceva! striga Danilo.

Nu pot scoate decat pe gura decat:

-E numai vina mea! spun eu privind in gol inca tremurand.

-Abel, du-te dupa Matteo si spune-i sa ia si niste calmante, urgent! striga el spre brunetul ce abea acum se trezeste din privit si iese pe usa.

-Danilo, ce are? intreaba bruneta care acum este asezata langa Grazia.

-Nu stiu, nu stiu nimic! spune el cu o voce disperata. Francesca! striga iar la mine.

-E numai vina mea, e numai vina mea, doar a mea! spun cu voce tremuranda.

-Ce e vina ta? Fran!? striga Grazia la mine speriata.

Pana sa auda si raspunsul meu, pe usa apare, tipul blond din masina cu care am fost adusa aici si Abel. Acesta nu mai spune nimic si vine spre mine repede cu siringa ce contine un lichid transparent. Ma intinde usor pe pat si imi injecteaza substanta in bratul stang.

Tot ce simt este o caldura ce imi trece prin vene si intunericul ispititor ce imi cere permisiunea de a ma acapara, lup din rasputeri, dar intunericul este mai puternic.

******

Scuze prieteni...vreau sa va tin in suspans, de aceea acest capitol a fost mai scurt ca deobicei.