Prințesa Mafiei 1

Capitolul 20

Francesca P.o.v

Uneori ma gandesc la... lucruri! Lucruri pe care le-am facut, la trecut! Am facut multe lucruri de care nu sunt mandra, lucruri pe care nu le mai pot repara. Si se prea pare ca timpul nu se intoarce. Viata este nasoala cand privesti din unghiul meu.  La inceput nu eram asa... cuminte. Eram doar o adolescenta dependenta de pericol si de aventura. Din cauza faptului ca stiam de mafie de mic copil, am fost invatata sa ma apar singura si sa ma descurc in situatii sangeroase. Poate ca daca nu faceam asta acum nu mai traiam si poate puteam sa fiu impacata cu mine, nu ca acum.

Acum in mine se duce o lupta apriga intre dorinta inimii si spusele creierului. Ratiunea imi spune ca ar trebui sa las toata situatia asta balta si sa-mi vad de viata, creierul spune sa stau cat mai departe de Danilo, iar inima ma indeamna sa fiu fericita. Oare am eu aceasta sansa? Sansa la fericire? Sa fiu sincera, pana acum nu m-am gandit la fericirea mea, la ce imi face mie bine. De la moartea lui Iris eu nu am mai fost la fel. Acea fata rebela, rasfatata si nepasatoare cu ce se intampla in jurul ei, acea fata plina de sine, a disparut de mult. A fost ingopata odata cu Iris. Am devenit mai cu capul pe umeri si mai realista, am invatat ca fericirea nu exista, pana la el.

Barbatul ce mi-a tulburat viata, cel care m-a rapit si care m-a facut sa ma indragostesc de el iremediabil, Danilo Vicenzi. Demonul meu. Este amuzant cand imi amintesc seara aia. Seara cand Leo m-a cerut si eu am acceptat. Chiar daca facusem asta eu tot m-am dus dupa Danilo. Si am facut...ce am facut! Nu regret nimic! Acea seara a fost cea mai frumoasa, chiar daca a fost acum trei saptamani inca ma bantuie corpul perfect al demonului. Il iubesc pe Danilo, dar in acelasi timp nu-l pot parasii pe Leo. Mi-ar fi prea greu sa-l vad trist. Trebuie sa recunosc, nici Leo nu mi-e indiferent, dar pur si simplu nu pot sa ma indragostesc asa cum a facut-o el. Desi as fi vrut ca pe el sa-l iubesc, inima a ales un alt barbat.

Cu Leo ar fi mult mai usor, daca l-as iubi. El nu ucide oameni nevinovati si pe el...il accepta tatal meu, desi am vazut ca nu s-a impotrivit deciziei lui Angelo de a fi parteneri de "afaceri". Nu pot intelege cum s-a ajuns aici, dar sincer nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu imi va fi mai tarziu in timp cand eu voi fii sotia lui Leo, iar Danilo va fi mereu acolo, prezent la actele noastre "de dragoste", sarutari si tot restul. Da, sunt hotarata sa ma marit cu Leo. Mi-am spus ca acea seara a fost un adio si asa vreau sa ramana. Am vrut sa fiu a lui macar pentru o noapte si asta a fost. Dupa ceva zile am fost la doctor sa verific daca nu am ramas cumva insarcinata datorita faptului ca nu ne-am protejat, chiar daca am luat pilula de a doua zi, am vrut sa fiu sigura si..nu, nu sunt insarcinata. La scurt timp i-am cedat si lui Leo, doar urmeaza sa ne casatorim. A fost romantic, dar tot nu m-am putut abtine sa nu-l compar cu Danilo.

Acum unde sunt? Sunt intr-un magazin de rochii de mireasa impreuna cu Camila, mama si soacra mea, Roberta, pe care o ador, este foarte de gasca, ca mama de altfel. Suntem in magazinul asta de vre-o patru ore si eu tot probez rochii de tot atata timp, Nu sunt eu de vina, mama si soacra sunt ceva mai pretentioase, dar trebuie sa recunosc ca si eu sunt total implicata la acest capitol. Chiar daca nu imi prea doresc aceasta nunta, asta nu inseamna ca nu pot fi si eu incantata de anumite aspecte.

-Mama, cred ca asta este a treizecea rochie pe care o probez! Am inceput sa ma plictisesc sa fac asta cam de la a treisprezecea rochie! ma plang eu precum un copil mic.

-Of, Francesca! Nu te mai purta ca un copil! Trebuie sa fii perfecta in ziua nuntii tale, scumpo! imi spune ea in timp ce mai cauta o alta rochie.

-La Camila a durat mai putin! spun eu.

-Asta pentru ca tu imi faceai exact ce face mama ta acum! comenteaza si Camila.

-Eu nu te-am pus sa probezi treizeci de rochii si in plus ai fost o mireasa gravida minunata! spun eu si Camila rade.

-Asta pentru ca bebe inca nu a crescut! spune ea.

-Nu pot sa-mi aleg eu si subminiez "eu", rochia? le intreb pe mama si Roberta.

-Fie! ofteaza mama.

-Yei! spun si ma duc spre umerase.

Dau eu vre-o trei rochii de-o parte si gasesc una superba.

-Asta! zic eu si ma intorc spre cele trei insotitoare.

-Du-te si probeaz-o! spune Roberta, incantata.

Eu intru in cabina de proba si ma imbrac rapid cu rochia. Ma privesc in oglinda si nu-mi vine sa cred cat de bine mi se potriveste, exact ca o manusa si nu ca as vrea sa ma laud, dar sigur si rochiei ii place sa imi acopere corpul. Ies din cabina si le privesc fetele celor trei femei care sunt socate, entuziasmate si uluite, cate putin din fiecare.

-Ce parere aveti? le intreb eu si fa o pirueta.

-Arati incredibil! spune Camila iesind din transa ei.

-Mai mult de atat! spune Roberta si eu ii zambesc sincer.

-Va multumesc, dar tu mama? o intreb eu pe mama care mai avea putin si incepea sa planga.

-Chiar ai crescut nu-i asa? Ai devenit o femeie matura, iar eu nu am realizat pana acum cat de frica imi este ca ma vei uita! spune ea si ii curge o lacrima.

-Oh, mama! spun eu si o imbratisez. Nu te voi uita, ce tot spui acolo? Voi fi mereu fata voastra! spun si acum o privesc in ochi.

-Multumesc, scumpo! zice ea si ma pupa pe frunte.

Eu doar ii zambesc si ma departez usor de ea.

Si mie mi-e greu ca fac asta, dar din alte motive si daca ai stii tu mama, ce motive..

*******************

Roxx☺