Buchet de amintiri

1. Seara care mi-a schimbat viata

1. Seara care mi-a schimbat viaţa

Invitații au început să sosească. Mașinile trag una câte una în faţa restaurantului. Îi văd pe toţi prin ferestrele uriașe ale restaurantului cum stau ciorchine în fața acestuia așteptând să se adune cu toţii.

Stau ca pe ace. Îmi frâng mâinile de emoție. Mă plimb prin sală și verific încă odată dacă sunt toate tacâmurile puse la locul lor, dacă nu lipsește nimic. Muzica cântă în surdină.

-Draga mea, liniștește-te! Totul e perfect. Nu te mai agita atât! Mă îndeamnă mama pe un ton blând mângâindu-mă pe spate.

Nu îi spun nimic. Doar îi zâmbesc blând și îi sărut obrazul. Cu pași vioi mă îndrept spre Silviu, fotograful.

-Vreau să te rog să faci poze cu toată lumea. Chiar m-am saturat de miile de poze cu aceleași persoane și alții să nu apară în niciuna. Îl rog eu pe un ton glumeţ în timp ce îi fac din ochi complice.

Știe el la ce mă refer... Râde scurt și îmi faci înapoi din ochi.

Ne cunoaștem de ceva timp și am ajuns să ne permitem luxul de a ne comporta atât de familial.

-Du-te! Îţi vin invitații... Mă anunță el după un schimb de priviri pline de amuzament. Mă voi ocupa să iasă niște poze superbe, demne de pus în ramă.

Îi zâmbesc cu toţi dinții și mă îndrept spre intrare, cu Silviu pe urmele mele.

Adopt un zâmbet sincer pe faţă și îmi întâmpin cum se cuvine invitații. Îi îmbrățișez pe fiecare în parte, le mulţumesc pentru prezenţă și pentru urări și le urez distracție plăcută.

Îi las pe fiecare să se așeze unde își doresc. Oricum tot pe grupuri vor sta. M-am obișnuit deja cu modul acest al lor de a „socializa".
Mi-au sosit toţi colegii. Mai trebuie să vină câțiva verișori și fratele meu împreună cu tata.

Fratele meu e în ultimul an la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu " din Sibiu și vine special acasă pentru petrecerea mea de majorat. Tati s-a dus la autogară să îl ia pe acesta și pe colegul său de la autocar.

Mi-e atât de dor de el. Îl văd destul de rar. Programul și regimul militar nu îi permite să vină acasă decât în vacanțe, iar acum fiind în perioada examenelor abia dacă mai avem timp să vorbim pe Skype. M-am obișnuit cu prezența lui pe parcursul verii, m-am obișnuit să vorbim orice și oricând. El e confidentul meu, e persoana pe care m-am bazat, mă bazez și mă voi baza mereu. El e stâlpul meu de rezistență și totodată cel care mă îndeamnă la prostii.

Deși sunt sora mai mică și mai „fragilă" nu m-a prea menajat dacă mi-am dorit să fac ceva nebunesc. Dacă am vrut să mă urc într-un pom și să stau agățată de crengi cu capul în jos ca o maimuță nici că m-a oprit. Acum doi ani am mers în concediu cu familia la Brașov. Am vrut să fac bungee-jumping, dar mama și tata nu au vrut să audă de așa ceva. Ne-au ținut o predică demnă de un episcop când au aflat că Teo mi-a făcut hatârul. Ce pot să spun? Am cel mai tare frate!

El îmi mai arata câte un băiat „demn de cea mai frumoasă și deșteaptă surioară", ba chiar era în stare să îl agaţe el pentru mine. Mna... Eu preferam să stau cu capul în cărți decât să îmi pierd timpul cu vreun adolescent hormonat. Relațiile eșuate ale prietenelor mele îmi erau suficiente. Nu îmi mai doream și eu sesiuni de plâns prin baie din cauza unei despărțiri subite sau că l-am văzut cu vreo brunetă cu ochi căprui și corp de model. Dar se pare că Teo nu prea a înțeles asta că nu era weekend în care să nu mă scoată la vreun film și să mă lase în grija vreunei bunăciuni. Păcat că totul se termina cam urât când x-ulescu îmi punea mâna pe picior sau încerca să mă sărute de la prima întâlnire. Mă amuzam grozav când super-fratele meu apărea de nicăieri ca un super-erou și își salva surioara „gata să fie pângărită".