Buchet de amintiri

18.Decizii

18. Decizii

Noaptea a pus de câteva ore peste oraș, luna domnind asupra cerului înstelat. Privesc de la fereastra sufrageriei mele spre luminile orașului plin de viață. Mașinile încă fug de aici dincolo. Adolescenți veseli se întorc acasă din oraș sau râd plini de viață în fața blocurilor.

Îmi amintesc cu nostalgie de serile de vară când, copil fiind, mergeam la bunici și ne adunam în fața porții lor o mulțime de nebuni, ce nu lăsau vecinii să doarmă. Jocuri ca "Ochi albaștri", "Flori, fete sau băieți", "Adevăr sau provocare", "De-a v-ați ascunselea", "Prinsa", "Pedeapsa" și alte câte ne înfuriau sau ne aduceau zâmbetul pe față. Cert era că până după miezul nopții, când venea câte un părinte furios să ne fugărească fiecare la casa lui, țipetele și râsetele erau la ele acasă.

Amintirile mă năpădesc și o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Mi-e dor de acele timpuri în care singura grijă era să nu fiu provocată să pup pe obraz vreun băiat pe care nu-l plăceam sau să nimeresc să fac echipă cu cineva pe care nu înghițeam. Mi-e dor de momentele în care inima mi-o lua la goană când băiatul cel mai drăguț și amuzant mă privea. Mi-e dor să fiu copil... Acum grijile sunt altele, iar tot ce ne afectează doare mai tare. Doare atât de tare că inima se frânge, iar uneori ajungi să rămâi fără ea.

Sunt abătută de când am ajuns acasă. Nu pot să dorm, deși e cu mult trecut de miezul nopții. Cred că indiferența cu care m-a tratat mi-a distrus și ultima fărâmă de iubire pe care o mai aveam pentru el. Nu îmi vine să cred că am putut să îl iubesc pe omul ăsta, nu pot să cred că m-am dăruit lui și că inconștient l-am așteptat și i-am fost mai fidelă decât o soție. Nu îmi vine să cred... Dar promit... Nu! JUR! Jur că fiecare stop de suferință ce s-a prelins în sufletul meu, fiecare lacrimă vărsată va fi plătită înzecit. Știu asta! Dumnezeu are grijă de toată lumea...

Răsăritul este aproape. Primele raze ale soarelui se ivesc de după blocurile înalte. O nouă zi începe și odată cu aceasta un nou început ia naștere. Am luat o câteva decizii și mă voi ține de să le îndeplinesc indiferent de ceea ce va interveni.

Ceasul bate ora 6:30. Alarma îmi sună anunţându-mă că e timpul să mă pregătesc să merg la serviciu. Totuși cred că voi suna la birou și le voi spune că nu vin azi. Gândurile nu m-au lăsat să închid un ochi toată noaptea și acum mă simt ca un zombi.

Am înțepenit pe fotoliul de lângă geam pe care m-am pus încă de azi-noapte cu prietenul meu de nădejde în braţe. Îmi dau pisoiul jos de pe mine, iar el miorlăie în semn de protest. Mă ridic cu greutate și îmi întind puțin oasele. Îmi fac drum spre bucătărie să-mi fac o cafea. Încă nu mi-e somn. Mă simt epuizată, dar nu pot să dorm.

Pun apă în ibric și o lingură de zahăr. Când va fierbe apa voi pune și cafeaua. Între timp merg în dormitor și îmi caut o pereche de pantaloni scurți comozi, un maieu și o pereche de chiloți. Trebuie să mă spăl puțin și să mă schimb. Mă simt așa jegoasă...

Duc hainele în baie și dau drumul la apă caldă în cadă. Intre timp fac și cafeaua lăsând-o să se lipezească pe aragaz. Deschid frigiderul și mă uit după ceva ce aș putea să mănânc, dar mirosul de mâncare îmi face greață și simt o ușoară amețeală. Pun totul pe baza oboselii și închid frigiderul. După baie mă voi simți mult mai bine.

Ambianţa relaxantă din baie mă mai înviorează puțin. Renunț la hainele pe care pe port de 24 de ore deja, lăsându-le azvârlite pe podeaua din baie. Mă scald până la gât în apa fierbinte ce miroase a portocale. Inspir mirosul răcoritor și îmi parcă aș bea un fresh de portocale. Decid că mai târziu voi face niște cumpărături. Nu am rămas cu multe prin casă.