Buchet de amintiri

4. Timpul a expirat

4.Timpul a expirat

Buzele lui moi îmi mângâie pielea fierbinte a gâtului. Scot un oftat prelung în momentul în care îmi mușcă lobul urechii. Mâinile sale mari și aspre îmi mângâie coapsele mici. Mă sărută de sus până jos: ochii, obrajii, nasul, gâtul, urechile, clavicula stângă, apoi cea dreaptă. Buzele lui colindă porțiunea dintre umeri și abdomen lăsând dâre umede în urmă și fiori de plăcere. Tot corpul îmi este cuprins de o stare de beatitudine.

Imagini din acea seară se adună într-un buchet de amintiri în capul meu și mi se desfășoară în fața ochilor în momentul în care buzele sale se lipesc de ale mele. Pe moment nu reacționez și mă las pradă momentelor de mult apuse. Nu îi răspund la sărut, dar nici nu îl răsping. Aveam nevoie să îi simt molociunea buzelor și gustul gurii dulci.

Nu durează mult și îmi revin în simțiri. Creierul meu se trezește din starea de amorțeală și reacționează. Mâinile mele se postează pe pieptul lui tare și, deși un tremur îmi traversează corpul când îi simt sub mâinile mele bătăile inimii, rapizi și puternice, dar ignor stările ce mă cuprind și îl imping cu toată puterea de care dispun. Luat prin surprindere se îndepărtează, iar atunci palma mea dreaptă face contact cu obrazul lui.

-Să nu mai îndrăznești să faci asta vreodată! Ţip la el.

-Ce? Îmi răspunde pe un ton senzual. Asta? Mă întreabă înainte de a se năpusti iar asupra buzelor mele.

De această dată îl resping și mă îndepărtez atât cât îmi permite încăperea.

-Ce vrea să însemne asta? Logodnica ta este în camera alăturată, în pana mea! Cum poţi să îi faci asta? Cum? Îl chestionez pe un ton aparent calm. Putea să intre în orice moment aici, pentru Dumnezeu! Ce ai fi făcut atunci? Ai fi zis că eu am sărit pe tine și am vrut să te violez? Ce ai fi spus atunci, la dracu? Odată cu terminarea discursului tonul meu a crescut cu câteva octave, ajungând să ţip iar.

Starea lui de calm și indiferență cu care tratează toată această situație mă scoate din minți, mă enervează până la disperare. Nu pot suporta ca cineva să nu reacționez când eu mă strofoc în acest hal. Teo ar putea intra oricând aici crezând că vreun obsedat îi violează surioara mică și neajutorată. Eu îmi pun pielea la bătaie aici și el îmi zâmbește.

-Ce dracu' se întâmplă cu tine? Cum poţi să zâmbești în situația asta? Îl dojenesc.

-Ești superbă când te enervezi... Îmi răspunde la întrebări dând din umeri.

Replica sa mă lasă fără cuvinte. Iau cea mai bună decizie pe care am luat-o în toată viața mea, îmi ridic fruntea sus, nasul în aer, îmi îndrept spatele, îmi trec odată mâna prin păr să îl aranjez puţin și prin dreptul buzelor să șterg rujul întins, apoi îi arunc o ultimă privire în sictir și îmi iau tălpășița. Jocul ăsta se poate juca și în doi. El a fugit odată, acum e rândul meu. Fugă este rușinoasă, dar este sănătoasă.

***

-Domnișoară Manolescu, aveţi un apel le linia trei. Vocea secretarei mele răsună în receptor.

-Cici, ţi-am mai spus de un milion de ori să îmi spui Anais. Sunt mai mică decât tine... O dojenesc eu.

-Bine, domni... Anais.

-Așa! Vezi că se poate? Cine e la telefon?

-Un domn. Zice că e urgent...

-Nu și-a dat numele?

-Nu. A zis că vă veți da... Pardon, îţi vei da tu seama.

-Pf! Cine o fi? Întreb eu ca pentru mine. Fă-mi legătura, te rog!